Miracol înainte de Crăciun

Îmi place să păstrez colaborările frumoase și ori de câte ori am ocazia, revăd oamenii buni și prin alte proiecte pe care le realizez. Altfel spus, dacă am făcut 3 ani de „Clubul Nostru” cu Paula SELING și tare mi-a plăcut de ea și de tot ce-a reușit să facă cu sufletele noastre, am ținut să ne revedem deja prin intermediul unui concert mai mare, de data aceasta organizat de compania „Art Bis”.

afis

Bilete mai găsiți la casele Filarmonicii Naționale, dar și ON-LINE aici, pe iticket.md

YouTube previzualizare imagini

9 decembrie înseamnă Horia BRENCIU

Dacă credeți că după un an de evenimente unice și oameni speciali mai am cuvinte să povestesc și despre acest eveniment/concert/om, să știți că nu-i chiar așa :) Pentru că prea mult timp mi-am dorit și acum, că se întâmplă, nu știu ce aș mai putea să spun!

Doar am să recunosc că în 9 decembrie mi se va îndeplini încă o dorință din lista oamenilor de cunoscut și de lăsat în suflet!

Acum 2 săptămâni, când stăteam cu Horia la un ceai în restaurantul unui hotel din Chișinău și făceam scenariul evenimentului din 9 decembrie, mi-am reamintit dorința mea din clipele grele de organizare, când totul merge invers și o sumedenie de probleme apar din senin. Atunci cel mai mult îmi doresc să abandonez proiectul, să-l vând sau să-l dau cadou cuiva mai puternic decât mine. Și când Horia mi-a zis cât de frumos i-a povestit Bittman despre „Clubul Nostru”, despre publicul cald și dornic, despre sesiunea de pupat și apoi cea de fotografiat, despre mesajele pe care le primesc invitații pe facebook după eveniment – mesaje venite de la femeile din sală, ca semn de mulțumire pentru șansă și pentru amintiri – eu, ca organizator și ca spectator, m-am umplut de recunoștință!

Proiectul „Clubul Nostru” nu va dispărea, cel puțin nu până în iunie 2015. Noi atâta lume am inspirat, atâta lume am provocat și enervat că lor nu le iese ca și nouă, încât suntem obligați în fața tuturor celor care ne scriu mail-uri și mesaje, să aducem la Chișinău și celelalte nume de personalități cerute și solicitate. Și le vom aduce! Pentru că de 4 ani muncim, zi de zi, și construim vise care se împlinesc atunci când urc pe scenă și zic: „Bună seara, bine ați venit la o nouă ediție de evenimente „Clubul Nostru”!

Pe 9 decembrie e ziua Horia Brenciu. Eu atât vă zic: veniți! Brenciu voce live + pian + chitară = nu cred că veți mai avea astfel de ocazii, cel puțin – nu în Chișinău. Aaa, era să uit – în premieră și în exclusivitate doar la evenimentul nostru – lansarea ultimului album 40+ și autograf pe loc, direct de la sursă :)
facebook_2

Să crezi, să visezi, să trăiești!

Dintotdeauna am fost o visătoare, iar atunci când viața m-a întors cu susul în jos, mi-am promis că nu voi mai pierde niciodată. Niciodată!!!

De aici și toate ideile, invențiile și visele. Aproape toate au devenit proiecte și realizări, altele – se coc și curând le voi expune și lansa.

Unele vise se împlinesc și eu, mai obosită ca ieri, zâmbesc și mai pun o bifă în lista imaginară. Unele vise se împlinesc și atrag altele, doar că eu încă nu realizez ce se întâmplă, iar rezultatul este unul neimaginar, nevisat, neînchipuit vreodată.

Așa am ajuns să trăiesc visul Bittman, ca mai apoi să se împlinească și visul Holograf. De o lună și câteva zile trăiesc parcă o altă viață, parcă povestea altcuiva, într-o lume plină de sms-uri cu oameni pe care i-am admirat și citit acolo, într-o altă viață, în care eu eram fană, spectator și o adolescentă înnebunită după (în special) „Ochii tăi” și „Dar să nu-mi iei niciodată dragostea”.

 

10346188_893047404053906_5685430725938461698_n

După minunatul eveniment Clubul Nostru din octombrie, unde Dan Bittman a reușit să cucerească definitiv și pentru toată viața, eu am rămas – pe lângă amintiri și sfaturi, și cu o prietenie dragă sufletului meu. Mult prea dragă. Apoi s-a pornit o colaborare între mine, cu Promo Brand (un alt proiect care se coace, detalii AICI), și Bittman, sau altfel spus – proiectul solo Dan Bittman (care se coace și el și în curând va fi lansat).

Eu niciodată n-am visat decât să vorbesc cu omul Bittman, nu să mai ajungem să colaborăm. Dar viața asta este atât de imprevizibilă, încât atunci când ni se întâmplă lucruri mai bune decât am sperat, mai frumoase decât am avut până acum și muuult mai mărețe decât s-au realizat până ieri, noi ajungem să ne întrebăm: „Pentru ce, Doamne? Ce-am făcut de merit așa oameni ca Bittman și toți din Holograf?!”

O fi făcut eu ceva în viața asta, dacă Dumnezeu a avut grijă să-mi ofere o astfel de realizare. Iar eu, la rândul meu, Îi multumesc pentru că de fiecare dată, fără să vreau sau să-i cer, îmi arată că nu întotdeauna ceea ce ai pierdut, mai merită… gânduri ;)

***

„Sa-mi fie iertat tot spam-ul cu Holograf din ultimele 2 zile, dar am trait niște momente de vis!  In toamna trecută îi admiram, iar, din sala Palatului Național, si astăzi am ajuns sa lucram împreuna. Mai mult, am legat o prietenie rară si tare scumpă sufletului. Niște oameni cu litera mare, talente fără de comparatie, haioși de nu mai puteam de-atâta râs, si cu adevărat niște valori care vor rămâne in istorie! Ieri făceau haz de mine si povesteau pe unde cântau in ’85, anul când eu m-am născut :)  Nici in cel mai frumos vis al vieții mele nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa-i cunosc altfel decât din scena si ca voi merge la discoteca cu Bittman :) Viața asta e tare imprevizibila si cât de tare am vrut sa fug de muzica si PR muzical, tot acolo mă întorc. Dar Doamne, ce revenire Multumesc, destin! Pentru tot-tot-tot!”

Scris pe facebook, după aproape o lună frumoasă și plină de Holograf!

111

10454521_399381176880860_8126814506172973938_n

10393158_10152813604940552_4352394849268100537_n

10447418_10152829364320552_5450352141715551864_n

1512790_10152830336605552_3064198143886184239_n

10308603_10152829486155552_4891028134299893136_n

984234_403019376517040_7555578831191250461_n

10734012_10152830381030552_8149660455485859194_n

 

Prin acest text și aceste minunate fotografii să nu credeți că m-am lăudat, cu toate că ar fi cu ce :P

Prin această postare mi-am amintit, în primul rând mie, că niciodată, dar niciodată nu trebuie să te oprești!!!

Aniversări

“Un an de zile am așteptat o minune. Zi de zi, un telefon sau măcar un e-mail. Sau poate un sms, dacă tot nu mi s-a răspuns la sms-ul meu. Și când stăteam cu prietena mea la un ceai, discutând despre tot și despre toate, minunea s-a întâmplat. Telefonul meu a sunat. Era 18 noiembrie… Am început a tremura și nu-mi venea să cred ce vedeam pe ecranul telefonului. Am răspuns. Până atunci, aș fi dat toate celelalte vise din viața care mi-a mai rămas, doar pentru acel apel atât, dar atât de așteptat.

2 minute. După ele, prietena mea mi-a povestit ce-a auzit, ce-am răspuns, ce arătau ochii mei si albul tenului, pentru că eu nu țineam minte decât ultimele lui cuvinte. Toată așteptarea a sfârșit. Nimic nu-și mai avea rostul. Noi nu mai eram „noi”. Și cât de mult nu ne visam, nu ne pândeam și nu ne admiram, era practic imposibil să ne vrem. Pentru că odată, într-o zi a naibii de nepotrivită, unul a încercat să demonstreze și celălalt – să iubească. Și așa am ajuns – unul să viseze și celălalt – să aștepte. Era 18 noiembrie din anul lui 2013 și azi iar e 18 noiembrie. Dar degeaba, oricum respirăm aer diferit. Chiar dacă, sunt convinsă, ne mai visăm…”

***

Fragment din cartea “Inimi și culori”, scris azi – 18 noiembrie 2014, în Vienna.

Între a fi și a rămâne

Oameni. Asta am în vedere. În această săptămână care deja e pe ducă, m-a preocupat mult calitatea oamenilor de a fi oameni. De-a fi buni sau răi, veseli sau triști, optimiști sau fără speranțe, puternici sau indiferenți, deschiși sau singuratici sau a lehamite față de tot ce-i înconjoară.

Cu câteva zile în urmă am văzut cum un șofer de microbuz nu a oprit să urce o fată în cârje, chiar dacă era gol și avea scaune libere, abia pornind de la stația terminus. Mi-a stat atât de negru în fața ochilor, atât de rușine față de acea fată, încât m-am întors din drumul meu și am dus-o acolo unde ea avea nevoie.

În goana după bani, după cât mai mult, sau poate din prostie sau indiferență, unii oameni uită să rămână oameni. Și niciodată nu știi tu cum poți să ajungi, ca tu să fii acel ce are nevoie de ajutor. Pentru că viața fiecăruia dintre noi nu este asigurată nicăieri și nimeni, absolut nimeni nu ne poate convinge că vom ajunge să trăim fericți, sănătoși, alături de cel drag și cu casa plină de copii și nepoți, chiar și la adânci bătrânețe.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Unii luptă singuri, ceilalți caută și cer susținere, alții – nu luptă și nici nu caută, speranțele fiindu-le ucise tot de către oameni. Noi, cei mai cu noroc – sănătoși, cu masă în casă și familia alături, uităm să privim în jurul nostru. Fericirea noastră ne umple viețile și noi nu mai avem ochi pentru multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru.

Întâmplarea cu soferul de microbuz și fata în cârje lăsată pe marginea drumului m-a făcut să cred că mulți dintre oameni au uitat să fie oameni, să ajute, să susțină, să încurajeze și să crească speranțe în inimile celor mai triști ca noi. Victoria mi-a scris mai apoi pe facebook, spunând că deloc n-o deranjează atitudinea oamenilor, pentru că … s-a obișnuit deja. În țara noastră oamenii cu probleme locomotorii sunt obișnuiți cu indiferența celorlalți cetățeni. Și asta e trist. E rușinos pentru o societate normală. E de neacceptat pentru acești oameni care au avut mai puțin noroc în viață.

5440d79cd1666

Dar totodată, nu întotdeauna este așa și, dacă întorc pagina, cunosc zeci de cazuri când oamenii s-au găsit, s-au unit și împreună încearcă să ajute, să salveze și să dăruiască soare unei vieți. Cele mai răsunătoare și de actualitate cazuri care au nevoie de susținere sunt a fetei bolnave de cancer, Alina, dar și Alexandru – băiatul care a suferit un atac cerebral fiind la mii de kilometri de țara noastră. Ambii au nevoie de bani, pentru a-și putea continua viața. Ambii sunt tineri, foarte tineri, și nici n-au înțeles adevăratele bucurii ale acestei lumi. Ambii sunt înconjurați de familiile care speră la o minune. Ambii luptă, ei pentru viața lor, și asta-i cel mai important. Alina este o fată puternică și va reuși. Alexandru la fel. Ei nu merită să-și lase aripile, totodată sunt datori față de toată lumea care-i ajută, ca să-și continuie zborul frumos în această viață. Ei au nevoie de orice susținere financiară, ca să poată izbuti. Și noi, toți oamenii buni, putem să-i salvăm, putem să le dăruim bucuria zilei de mâine. Noi toți, uniți și deschiși spre bunătate, pentru că viața nu garantează nimănui că vom trăi frumos și sănătoși la bătrânețe. De asta suntem oameni și indiferent de viața fiecăruia dintre noi, de bucuriile și necazurile proprii, de zilele posomorâte sau de duminicile pline de soare, de veniturile stabile sau de numărul de datorii și credite – noi toți, uniți și de la fiecare câte un pic, putem ajuta un om. Să trăiască, să se bucure, să fie alături de cei care nu-și opresc lacrimile și nu contenesc să creadă și să lupte pentru viața lor.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Ucideți indiferența, nu faceți drame din micile neplăceri sau neajunsuri și imaginați-vă pentru o clipă, doar pentru câteva secunde, că în locul unui om bolnav ai putea fi tu. Și că ziua de mâine vine, dar nu știi cum va fi primăvara…

Haideți să o ajutăm pe Alina. Detalii AICI>>

Haideți să îl ajutăm pe Alexandru. Detalii AICI>>

Și în fiecare zi, să încercăm a fi mai buni.

*****

scris pentru alllady.md 

Despre cum păstrăm amintirile

Am citit undeva că dacă vrei să ții minte pentru totdeauna un anumit moment, dă-te cu un parfum nou cu acea ocazie.
Zis și făcut.

Într-o zi am primit un pachet, în care am găsit un parfum și un mesaj: „Ai 2 săptămâni la dispoziție să ne spui dacă-ți place, pentru că ești prima de la noi care încearcă noul parfum Luck.”

Recunosc că mi-a plăcut intenția companiei „Avon” pentru această exclusivitate, dar totodată m-am simțit vinovată, pentru că eu nu sunt genul de om, mai corect spus – de femeie, care-și schimbă des sticluțele cu licori mirositoare. De peste 5 ani folosesc aceleași parfumuri: 2 de iarnă, 2 de vară, și unul în sezonul de trecere iarnă-primăvară și toamnă-iarnă. Niciodată nu am dat greș cu ele și mereu am fost întrebată a ce miros. Nu sunt cele mai noi apariții, în schimb parcă-s personalizate, pentru exact astfel de femei ca și mine. Iar atunci când cineva îmi spune: „Mmm, miroși a Burberry Brit, cât mi-era de dor de-acest parfum”, știu că anume datorită parfumului, am trezit amintiri speciale.

În ultimele 2 săptămâni am purtat „Luck”. În geantă, pe eșarfa mov și pe cea în dungi, pe rochii, pe ii, pe la încheieturile mâinilor și în dosul urechilor. Pe perna mea, pe încă o pernă, pe gulerul de la halatul de baie, prin păr. După câteva zile, băiatul de la spălătoria auto m-a întrebat cu ce parfum sunt dată. I-am spus și chiar i-am arătat sticluța din geantă. Duminică am trecut pe la „Alimentara” din curtea casei și vânzătoarea – o domnișoară extrem de amabilă, m-a rugat să-i spun ce parfum folosesc. Și-a scos telefonul și a fotografiat sticluța, ca să nu uite.

10672409_10152718079935552_443112606964335128_n

„Luck” este cel mai nou parfum produs de „Avon”. Un parfum din categoria floral-orientală, elaborat și reprezentat de Maria Sharapova și lansat de curând în ambele variate – Luck for Her și Luck for Him. Mie mi-a plăcut mult designul sticlei – elegantă, cu o fundă decorativă, care plasează produsul în categoria de lux a brandului.

10592948_669997183097730_5793893435641367791_n
După 2 săptămâni, am rămas cu „Luck”. Pentru că este promovat de Sharapova, o femeie frumoasă, puternică și ambițioasă. Pentru că mie tare îmi place de Radu Albot :) Și, poate cel mai important: în ziua când pentru prima dată m-am parfumat cu „Luck”, mi-am lăsat o semnătură pe un act foarte important.

Dacă vreți să țineți minte pentru totdeauna un moment din viața voastră, schimbați parfumul!

Inimi

Dechid larg geamurile și las aerul de început de octombrie să intre în casă.
– Mă doare inima, mi-a zis încet, parcă cu frică. Mă doare, pentru că toată noaptea am visat culorile multor orașe și pe mine, căutându-te acolo unde știu că n-ai intra niciodată, nici măcar din curiozitate.
Atât de deloc nu mă cunoaște, încât nu m-ar crede în stare că pot intra și sta mai mult de 15 minute într-un magazin grecesc cu farfurii și linguri.
Inspir adânc și tac. Aș fi vrut să nu fiu acolo în acea dimineață. Balconul meu este mai frumos. Tot ce-i al meu, e mai frumos. Poate chiar și inima mea…

***

Am încercat, de-a lungul timpului, să n-o prea ating. E adevărat că au mai existat tentative de nimicire definitivă, dar lucrurile s-au dres de la sine – greu, alteori tare greu, și o dată – neimaginat de greu. Între timp, am învățat să nu mor. Apoi e bine să nu ne chiar expunem publicului, pentru că o astfel de stare – cea de liniște și împlinire – nicidecum nu se arată, nu se demonstrează, nu se înșiră prin lume. Pentru că vine o zi când nu mai poți repara nimic și atunci pierzi tot. Și cel mai important e să știi să pierzi, dar să nu te pierzi.

– Dacă m-ai lăsa, ți-aș demonstra că nu întotdeauna doare.
– Dacă te-aș lăsa, ți-ai demonstra că mai întotdeauna se poate. Întrebarea e alta. Poți?!

Într-un moment de revelație, fiecare dintre noi rupem toate granițele și ne abandonăm, din nou, sufletele. Și lăsăm să curgă, când mai lin, când mai învolburat. Apoi ajungem în acel punct când ni se pare că nu mai există alte minuni, că o zi poate cuprinde mai multe întâmplări, dar nu și stări. Pentru că atât, dar atât de mult am așteptat această iubire, că restul ce se întâmplă pe-alături chiar nu au nici o importanță. Cu o singură condiție: să știi destul de bine cât să dai și cum să primești la loc. E atât de simplu, totodată destul de încurcat pe alocuri, dar extrem de frumos…

***

– Mă doare inima, mi-a șoptit la ureche, când stăteam îmbrățișați pe balconul casei noastre.

Tot ce-i al meu e mai frumos, mi-am șoptit în gând. Pentru că atât de mult am așteptat, și atât de minunat s-au întâmplat.

„Toate lucrurile frumoase din viață încep pe întâi”, am scris pe facebook lângă o fotografie făcută cu telefonul, ce ilustra cerul ce duce spre casă, acasă.

„Toate lucrurile frumoase din viață încep”, a comentat una din femeile care știe mult mai bine decât mine cum trebuie să arate un cer de-asupra unei iubiri!