„M-a strigat cineva?”

„Totul e îndoielnic
Chiar şi ochii acei.
Poate nu-s ai iubitei,
Poate-ai altei femei.
Totul e îndoielnic
Chiar şi rana.
Poate că nu o port eu,
Poate că mama.
Totul e îndoielnic
Chiar şi izvorul.
Poate că nu el se-aude,
Poate că dorul.”

grigore-vieru
Grigore Vieru, 14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009

Din 29 spre 30

După mult timp, astăzi încerc să fac din duminica aceasta una „ca de atunci”, dinaintea vieții de acum. Îmi fac cafeaua, trag draperiile de la geam și mă așez la masa mea de lucru. Privesc cele patru ghivece cu violete ce stau pe marginea mesei și simt răcoarea ce vine de la geamul transpirat prin care cu greu pot desluși ce e afară.

Lumea doarme, într-o dimineață de duminică când eu, rămasă singură acasă, m-am apucat de planuri. De câteva luni bune am încetat să mai număr, să memorez cifre și să le sărbătoresc pe cele care revin și sunt cu semn în calendar. De câteva săptămâni, trăiesc o stare mult prea diferită de până acum. Părerile sunt împărțite în 2 direcții: nu anii contează, și că tot ce se face e numai spre bine.

Într-o săptămână fac 30 de ani :)

Atâtea așteptări am de la acest 30 care vine. Și dacă înainte spuneam că nu mă tem, azi știu și simt că mi-e frică. Nu de ani, ci de oamenii anilor. Când am împlinit 25, dintre toate urările și felicitările, am memorat-o doar pe una: „să fii sănătoasă și la 30 să trăiești așa cum vrei”… Culmea, mi-a spus-o un om tare drag atunci și tare îndepărtat acum. Dar câtă dreptate a avut!

Astăzi mă încearcă mai multe stări pe care nu le pot descrie prin cuvinte. Probabil așa e la bătrânețe :D Dar dacă serios, am ajuns să trăiesc așa cum vreau! Sau așa cum am vrut dintotdeauna, doar că mă gândeam la toți, numai nu la mine. Îmi fac meseria pe care mi-am ales-o și care-mi place la nebunie. Am libertatea de-a alege și asta îmi dă putere, dorință, inspirație, îmi dă tot. Întâmplările personale din toți anii trecuți au făcut o selecție mi-nu-na-tă în oamenii de lângă mine și astăzi am ajuns să-i am alături doar pe cei care sunt cu adevărat „ai mei”. Puțini, dar adevărați, sinceri, curați, fără măști, nu de umplutură, nu pentru ochii lumii, nu după interese sau bani. Oameni buni și calzi care mă ajută, mă inspiră, mă ceartă pe bună dreptate atunci când sar prea sus, și știu să-mi fie alături întotdeauna – oamenii mei, familia mea, prietenii mei, viitorii mei nași, cumătrii mei și bărbatul meu! Îi pot număra pe degetele ambelor mâini și știu întotdeauna că atâta timp cât ei sunt,  sunt și eu așa cum sunt. Restul sunt detalii…

Peste un timp voi reciti această postare și voi zâmbi, Peste ani probabil că voi și râde. Dar acum asta simt și asta trăiesc. Și m-am convins că nimic în viața asta n-ar trebui forțat, mânat din urmă, provocat, pentru că toate se întâmplă cu un scop și exact atunci când e sorocul. Trebuia să ajung la 30 – abia la 30, ar spune cei trecuți demult de aceasta cifră – ca să las să curgă totul după mersul firesc al lucrurilor. În schimb, cât de frumos se întâmplă toate! Și câte duminici întregi nu am deschis deloc laptopul și televizorul! Și câte cafele le-am savurat târziu după ce-a sunat deșteptătorul! Și câte sms-uri am primit și citit, cu inima mică și sufletul plin de dor! Și câtă iubire primesc și dau, în fiecare zi, omului care mă trezește cu privirea și mă sărută până când nu mai pot de atâta alint! Și câtă viață a apărut în viața mea!

pe blog

Într-o săptămână fac 30 de ani și niciodată n-am fost mai fricoasă, și totodată, mai mulțumită de mine. Trebuia să ard o dată ca să încep să trăiesc. Să trăiesc așa cum vreau!

Mulțumesc pentru șansă. Și pentru tot!

2014

Anul care a plecat a fost de vis. Am trăit toate stările posibile și am cunoscut oameni care mi-au rămas în suflet.
Îți mulțumesc, 2014:
* pentru familia mea sănătoasă, unită și frumoasă!
* pentru toți invitații pe care i-au avut și i-am cunoscut prin intermediul proiectului CLUBUL NOSTRU
* pentru șansa de-a conduce fundația de caritate AJUTĂ UN OM, cu toate proiectele desfășurate, dar și cele care se vor împlini în acest an
* pentru vacanța în Grecia, cele 2 săptămâni de iunie care mi-au umplut sufletul și gândurile
* penru ultima săptămână de august la mare cu mămica și tăticul. Doar eu și ei!!!
* pentru oamenii care au plecat din zilele și sufletul meu. N-am alungat pe nimeni, n-am ținut pe nimeni, și toate s-au aranjat așa cum a vrut cel de sus să fie
* pentru Viena, cele 5 zile care m-au ajutat mult, enorm de mult, să-mi dau seama cât dor poate exista într-o ființă
* pentru că am găsit puteri să reiau activitatea companiei de planificare, organizare și desfășurare de evenimente ART BIS
* pentru puținii mei prieteni care reușesc să-mi inspire încredere, să-mi umple zilele de duminică și să sune exact atunci când am nevoie să-i aud
* pentru cele 2 prietene ale mele
* pentru iubirea mea, bărbatul meu care are grijă ca visele mele să coincidă cu ale lui, sau invers :)
* pentru toate zilele când am râs
* pentru tot
***
Nu aștept nimic de la 2015. Dar știu, simt că voi avea un an frumos și extrem de darnic!

Miracol înainte de Crăciun

Îmi place să păstrez colaborările frumoase și ori de câte ori am ocazia, revăd oamenii buni și prin alte proiecte pe care le realizez. Altfel spus, dacă am făcut 3 ani de „Clubul Nostru” cu Paula SELING și tare mi-a plăcut de ea și de tot ce-a reușit să facă cu sufletele noastre, am ținut să ne revedem deja prin intermediul unui concert mai mare, de data aceasta organizat de compania „Art Bis”.

afis

Bilete mai găsiți la casele Filarmonicii Naționale, dar și ON-LINE aici, pe iticket.md

YouTube previzualizare imagini

9 decembrie înseamnă Horia BRENCIU

Dacă credeți că după un an de evenimente unice și oameni speciali mai am cuvinte să povestesc și despre acest eveniment/concert/om, să știți că nu-i chiar așa :) Pentru că prea mult timp mi-am dorit și acum, că se întâmplă, nu știu ce aș mai putea să spun!

Doar am să recunosc că în 9 decembrie mi se va îndeplini încă o dorință din lista oamenilor de cunoscut și de lăsat în suflet!

Acum 2 săptămâni, când stăteam cu Horia la un ceai în restaurantul unui hotel din Chișinău și făceam scenariul evenimentului din 9 decembrie, mi-am reamintit dorința mea din clipele grele de organizare, când totul merge invers și o sumedenie de probleme apar din senin. Atunci cel mai mult îmi doresc să abandonez proiectul, să-l vând sau să-l dau cadou cuiva mai puternic decât mine. Și când Horia mi-a zis cât de frumos i-a povestit Bittman despre „Clubul Nostru”, despre publicul cald și dornic, despre sesiunea de pupat și apoi cea de fotografiat, despre mesajele pe care le primesc invitații pe facebook după eveniment – mesaje venite de la femeile din sală, ca semn de mulțumire pentru șansă și pentru amintiri – eu, ca organizator și ca spectator, m-am umplut de recunoștință!

Proiectul „Clubul Nostru” nu va dispărea, cel puțin nu până în iunie 2015. Noi atâta lume am inspirat, atâta lume am provocat și enervat că lor nu le iese ca și nouă, încât suntem obligați în fața tuturor celor care ne scriu mail-uri și mesaje, să aducem la Chișinău și celelalte nume de personalități cerute și solicitate. Și le vom aduce! Pentru că de 4 ani muncim, zi de zi, și construim vise care se împlinesc atunci când urc pe scenă și zic: „Bună seara, bine ați venit la o nouă ediție de evenimente „Clubul Nostru”!

Pe 9 decembrie e ziua Horia Brenciu. Eu atât vă zic: veniți! Brenciu voce live + pian + chitară = nu cred că veți mai avea astfel de ocazii, cel puțin – nu în Chișinău. Aaa, era să uit – în premieră și în exclusivitate doar la evenimentul nostru – lansarea ultimului album 40+ și autograf pe loc, direct de la sursă :)
facebook_2

Să crezi, să visezi, să trăiești!

Dintotdeauna am fost o visătoare, iar atunci când viața m-a întors cu susul în jos, mi-am promis că nu voi mai pierde niciodată. Niciodată!!!

De aici și toate ideile, invențiile și visele. Aproape toate au devenit proiecte și realizări, altele – se coc și curând le voi expune și lansa.

Unele vise se împlinesc și eu, mai obosită ca ieri, zâmbesc și mai pun o bifă în lista imaginară. Unele vise se împlinesc și atrag altele, doar că eu încă nu realizez ce se întâmplă, iar rezultatul este unul neimaginar, nevisat, neînchipuit vreodată.

Așa am ajuns să trăiesc visul Bittman, ca mai apoi să se împlinească și visul Holograf. De o lună și câteva zile trăiesc parcă o altă viață, parcă povestea altcuiva, într-o lume plină de sms-uri cu oameni pe care i-am admirat și citit acolo, într-o altă viață, în care eu eram fană, spectator și o adolescentă înnebunită după (în special) „Ochii tăi” și „Dar să nu-mi iei niciodată dragostea”.

 

10346188_893047404053906_5685430725938461698_n

După minunatul eveniment Clubul Nostru din octombrie, unde Dan Bittman a reușit să cucerească definitiv și pentru toată viața, eu am rămas – pe lângă amintiri și sfaturi, și cu o prietenie dragă sufletului meu. Mult prea dragă. Apoi s-a pornit o colaborare între mine, cu Promo Brand (un alt proiect care se coace, detalii AICI), și Bittman, sau altfel spus – proiectul solo Dan Bittman (care se coace și el și în curând va fi lansat).

Eu niciodată n-am visat decât să vorbesc cu omul Bittman, nu să mai ajungem să colaborăm. Dar viața asta este atât de imprevizibilă, încât atunci când ni se întâmplă lucruri mai bune decât am sperat, mai frumoase decât am avut până acum și muuult mai mărețe decât s-au realizat până ieri, noi ajungem să ne întrebăm: „Pentru ce, Doamne? Ce-am făcut de merit așa oameni ca Bittman și toți din Holograf?!”

O fi făcut eu ceva în viața asta, dacă Dumnezeu a avut grijă să-mi ofere o astfel de realizare. Iar eu, la rândul meu, Îi multumesc pentru că de fiecare dată, fără să vreau sau să-i cer, îmi arată că nu întotdeauna ceea ce ai pierdut, mai merită… gânduri ;)

***

„Sa-mi fie iertat tot spam-ul cu Holograf din ultimele 2 zile, dar am trait niște momente de vis!  In toamna trecută îi admiram, iar, din sala Palatului Național, si astăzi am ajuns sa lucram împreuna. Mai mult, am legat o prietenie rară si tare scumpă sufletului. Niște oameni cu litera mare, talente fără de comparatie, haioși de nu mai puteam de-atâta râs, si cu adevărat niște valori care vor rămâne in istorie! Ieri făceau haz de mine si povesteau pe unde cântau in ’85, anul când eu m-am născut :)  Nici in cel mai frumos vis al vieții mele nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa-i cunosc altfel decât din scena si ca voi merge la discoteca cu Bittman :) Viața asta e tare imprevizibila si cât de tare am vrut sa fug de muzica si PR muzical, tot acolo mă întorc. Dar Doamne, ce revenire Multumesc, destin! Pentru tot-tot-tot!”

Scris pe facebook, după aproape o lună frumoasă și plină de Holograf!

111

10454521_399381176880860_8126814506172973938_n

10393158_10152813604940552_4352394849268100537_n

10447418_10152829364320552_5450352141715551864_n

1512790_10152830336605552_3064198143886184239_n

10308603_10152829486155552_4891028134299893136_n

984234_403019376517040_7555578831191250461_n

10734012_10152830381030552_8149660455485859194_n

 

Prin acest text și aceste minunate fotografii să nu credeți că m-am lăudat, cu toate că ar fi cu ce :P

Prin această postare mi-am amintit, în primul rând mie, că niciodată, dar niciodată nu trebuie să te oprești!!!

Aniversări

“Un an de zile am așteptat o minune. Zi de zi, un telefon sau măcar un e-mail. Sau poate un sms, dacă tot nu mi s-a răspuns la sms-ul meu. Și când stăteam cu prietena mea la un ceai, discutând despre tot și despre toate, minunea s-a întâmplat. Telefonul meu a sunat. Era 18 noiembrie… Am început a tremura și nu-mi venea să cred ce vedeam pe ecranul telefonului. Am răspuns. Până atunci, aș fi dat toate celelalte vise din viața care mi-a mai rămas, doar pentru acel apel atât, dar atât de așteptat.

2 minute. După ele, prietena mea mi-a povestit ce-a auzit, ce-am răspuns, ce arătau ochii mei si albul tenului, pentru că eu nu țineam minte decât ultimele lui cuvinte. Toată așteptarea a sfârșit. Nimic nu-și mai avea rostul. Noi nu mai eram „noi”. Și cât de mult nu ne visam, nu ne pândeam și nu ne admiram, era practic imposibil să ne vrem. Pentru că odată, într-o zi a naibii de nepotrivită, unul a încercat să demonstreze și celălalt – să iubească. Și așa am ajuns – unul să viseze și celălalt – să aștepte. Era 18 noiembrie din anul lui 2013 și azi iar e 18 noiembrie. Dar degeaba, oricum respirăm aer diferit. Chiar dacă, sunt convinsă, ne mai visăm…”

***

Fragment din cartea “Inimi și culori”, scris azi – 18 noiembrie 2014, în Vienna.