Votul tău decide!

Am fost criticată, prin mai multe comentarii (pe care nu le accept pe blog, pentru că nu vreau) că sunt o egoistă şi scriu verzi şi uscate, când ţara moare de foame şi suntem în plină campanie electorală.

Eu, de felul meu, sunt patriotică. De la 18 ani merg şi votez, discut cu oamenii despre politică, mai conving câte o cunoştinţă căruntă că roşu deja a devenit spălăcit şi mă străduiesc să-i trezesc pe toţi ai mei în ziua alegerilor, ca şi ei, la rândul lor, să-i îndemne pe alţii să nu uite de scrutin.
Am impresia că aceste ultime 2 săptămâni au fost cele mai greţoase din viaţa noastră. Recunosc că am stat cu ochii pe cei doi candidaţi, pentru a le vedea gradul de omenie şi dorinţa de avuţie, dar şi pentru a înţelege până unde se poate merge atunci când tare-tare vrei. Dacă sincer, cred că mulţi ar trebui să împrumute de la Dodon măcar un pic de „naglosti” şi darul „de-a te freca din ochi”. Mă uitam cu câtă obrăznicie neagă falsificarea Monitorului Oficial al României, cu câtă aroganţă răspunde jurnaliştilor, şi mă gândeam, dacă măcar una din rugăciunile adunăturii celea de preoţi va ajunge la Dumnezeu, atunci e jale cu noi.

Am fost la offline-ul cu Dorin Chirtoacă. Obosit şi flămând, Chirtoacă a răspuns omeneşte, fără strofoliri, fără „Angela, ajunge”, fără cuvinte sensul cărora le înţelege doar el, fără invinuiri şi ameninţări. Primarul Chirtoacă a vorbit clar despre realizări, dar a şi recunoscut toate câte se mai putea de făcut. Omul Chirtoacă s-a salutat cu fiecare, ne-a întrebat cum ne cheamă, a ascultat părerea sau/şi întrebările fiecăruia, iar la sfârşit ne-a rugat să votăm. Nu ne-a îndemnat să votăm PL şi candidaţii săi, sau şi mai şi – nu a zis „Votaţi Dorin Chirtoacă, că eu am să vă dau salarii şi fac parcări”. A rugat să ieşim la vot, să nu lăsăm altcuiva şansa noastră, să nu ne pierdem speranţa şi să credem în continuare în forţele democratice.
Ştiu că sună un pic deplasat, ştiu că toţi sunt zakalibiţi de alegeri şi promisiuni. Dar cui îi este uşor în ziua de azi?

Mâine mergem la alegeri. Doar înainte, pentru că votul tău decide!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

One thought on “Votul tău decide!

  1. Doina, stiu ca esti un Om Special. Persoana care stie ce vrea, si cum sa obtina. Jos Palaria pentru gandurile in voce expuse mai sus. Incerc sa fac o asociere intre tine si o alta tipa frumoasa din presa autohtona. Diferenta – cer si pamant! de fapt nu inteleg de ce ma mira? Ea e blonda (sub acoperire, evident) si tu bruneta. Ea scrie pe bani, la comanda, si tu cu sufletul. Te apreciez pentru ce faci si cum faci. Mult succes in continuare! Cauza buna va invinge, fi-i convinsa! Luumeeeeeee!!!! Toti la Vot!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *