Despre noua mea prietenă

Rar ni se întâmplă să cunoaştem oameni care ne fascinează din primele clipe, de la prima discuţie telefonică. Şi mai rar e când aceşti oameni, odată cunoscuţi şi strângându-le mâna, nu-şi schimbă atitudinea şi nici felul de a fi.
Azi aş putea spune că o cunosc pe Mihaela Bilic din 2008, exact când am descoperit-o. Ţin minte că după ce i-am citit a doua carte („Trăiesc, deci mă abţin”) foarte mult vroiam să ajung la Bucureşti so caut. Între timp am urmărit-o şi la un moment dat parcă am renunţat – era destul de dificil, Mihaela fiind genul de persoană/doctoriţă/nutriţionist celebru/vedetă/personalitate/VIP, care apare foarte rar la TV, iar în presa scrisă poţi găsi câte 2, maxim 3 interviuri oferite de ea într-un an. Evident că venită la Chişinău, am întrebat-o de ce aşa, de unde atâta mister, la care Mihaela mi-a răspuns: „Eu sunt atât de deschisă, uşor de găsit şi rar refuz oamenii, încât lumea nici nu îndrăzneşte să mă caute. După ce presa m-a numit „nutriţionista vedetelor” toţi îşi imaginează că e chiar aşa. E pe invers – zilnic discut cu foarte multă lume simplă, care are nevoie de ajutorul meu.”

Eu am învăţat să visez şi să-mi respect dorinţele. Din compartimentul „Trebuie” a fost şi cunoaşterea, ba mai mult: aducerea doctoriţei Mihaela Bilic la Chişinău, oferind posibilitate mai multor persoane de a o cunoaşte.
Cine încă n-a înţeles, explic foarte scurt: doamna doctor are 2 direcţii – slăbitul şi tot ce ţine de acest aspect (alimente, timp, combinaţii posibile. etc) şi modul sănătos de viaţă. Ştiu că mulţi aţi crezut că e vorba de diete şi slăbit, pe când Mihaela optează pentru un mod sănătos de viaţă şi vorbeşte foarte mult despre acest aspect. De slăbit are o idee generală: vrei să slăbeşti? Nu băga nimic în tine timp de 40 de zile (decât 3 covrigi şi apă plată). Sau mănâncă acelaşi fel de mâncare 2 luni, în fiecare zi, la aceiaşi oră (brocoli cu somon, ambele la grătar – Mihaela astfel a slăbit). Şi nu, nu spuneţi că-s aberaţii. Deja s-a demonstrat că organismul uman poate rezista mult, tare mult, fără de 3 feluri de mâncare. Nu degeaba există postul, şi Mihaela ne-a sfătuit pe toţi să-l urmăm, pentru că are puteri miraculoase.

Din 2 zile alături de Mihaela Bilic, am înţeles că oamenii nu întâmplător se întâlnesc. Eu am simţit-o din prima discuţie telefonică, de la primul mail. Mihaela este excepţională. De o inteligenţă şi cunoaştere cum rar există. Nu este vedetă, nu este glam, nu este botoasă. De cum am văzut-o la aeroport, am simţit că noi două vom deveni prietene. Mi-a povestit despre tot ce trebuie să ştiu, mi-a făcut un program special de nutriţie şi sport, mi-a insuflat atâta încredere şi dorinţă cât pentru câţiva ani buni. Sau 3 luni, că în octombrie iarăşi va veni 🙂 Nu pentru mine, ci pentru toţi care vor vrea să descifreze lucrurile interesante povestite în noua sa carte „Sănătatea are gust”. Dar şi pentru al revedea pe (deja) bunul ei prieten, Părintele Pavel Borşevshii. Mihaela a plecat la Bucureşti cu o iconiţă şi 3 lumânări din ceară curată. Şi cu gânduri frumoase. Şi cu sms-uri (aproape) zilnice de „draga mea, ce faci?”.

Nimic în această viaţă nu este întâmplător. Oamenii la oameni se trag, suflet la suflet ajunge şi faptele devin comune dacă simţi, speri şi vrei. Niciodată nu se ştie cum e mai bine. Dar întotdeauna simţi (aproape) din prima dacă acest om e din categoria ta sufletească sau doar e vorba de „eu ţie, tu mie”, şi am şters numerele de telefon. Pentru că în celălalt caz, ai nevoie aproape zilnic să întrebi „draga mea, ce faci?”.
Visaţi, pe bune ajută!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter