Ieri

Această fotografie a fost făcută ieri, după „Prânzul cu dr. Cristian Andrei la „Popasul Dacilor”„, la care am invitat şi au participat 20 de femei celebre.

Despre prânz, dr. Cristian Andrei, oameni străini dar dragi, evenimentul de la „Sala de Aur”, întrebări anonime, invitaţii gratuite date presei, femei deştepte – revin mâine.
Acum merg împreună cu dr. Cristian Andrei la minunata noastră Nata şi dragii Andrei şi Sârghi. De la 17:15 dr. Cristian Andrei în direct la „Sare şi piper”.
Între timp, vedeţi pe facebook cum a fost la evenimentul de aseară. Pozele spun multe.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Concurs cu premii „Wellness Land”

Centrul Sportiv şi de Frumuseţe „Wellness Land” a ajuns la 2 anişori. Eu l-am descoperit iarna trecută şi de-atunci nu încetez să mă minunez cât de plăcută şi necesară poate fi pasiunea cuiva. Evelina Sterea are grijă ca totul să fie perfect şi nu acceptă jumătăţile de măsură, indiferent că e vorba de servicii, calitate sau personal. O adevărată şefă care ştie majoritatea clienţilor pe nume, lucru mai rar întâlnit prin alte părţi.
De când am călcat pragul „Wellness Land” am înţeles care este formula dacă vrei să-ţi placă sportul: sală curată permanent, antrenori calificaţi, spectru larg de activităţi şi atitudinea. Exact toate astea le-am întâlnit aici şi credeţi-mă, merg la sală cu mare drag şi sunt convinsă că în altă parte nu rezistam câte 5 zile din 7 să fac sport.
Despre filiera SPA a centrului am povestit de câteva ori aici pe blog. De la masajul relaxant, la împachetarea cu ciocolată sau masajul vacuumatic, toate le-am încercat şi îmi plac din mai multe motive: oamenii care le fac îşi cunosc atât de bine meseria, că ieşi de la masaj cu o sumedenie de informaţie legată de pielea ta, corpul tău, şi metode personalizate de îngrijire. Apoi produsele: toate sunt din seria profesională de îngrijire şi modelare a corpului şi nu are cum să nu vezi schimbări după un curs de masaj anticelulitic. Despre varietatea procedurilor nici nu mai vorbesc: peste 20 de tipuri de masaje, împachetări corporale şi tot felul de proceduri.
Şi despre „Wellness Land Beauty”: cred că din tot Centrul este locul unde stau cel mai rar, dar ies de-acolo cea mai satisfăcută. În toţi anii mei şi peste tot pe unde am fost, nimeni n-a avut grijă de părul meu aşa cum o face Xiuşa. Este fata cu mâini de aur şi imaginaţie fără limite. Şi cel mai important: este primul specialist care nu a acceptat să-mi taie părul, ci mi-a modificat tunsoarea, pentru a-mi fi mai uşor la aranjat şi purtat. Tot de la ea am învăţat o sumedenie de trucuri legate de îngrijirea părului şi în sfârşit am ajuns să nu-mi mai cumpăr 17 măşti şi să fac colecţie, ci să am 3 dar bune. La fel şi cu machiajul făcut de Delia: ea mi-a şoptit ce produse să folosesc pentru a accentua ceva şi a masca altceva, iar Angela are grijă ca oja de pe unghiile mele să atragă toate prietenele la manichiura şi pedichiura făcute de ea.
În concluzie pot zice doar: „Wellness Land”, te ador pentru grija ce-o porţi faţă de oamenii care-şi găsesc satisfacţia în preajma ta şi că eu promit public să nu mai întârzii la „Bike”, să mă ţin de „Zumba”, să rezist în continuare la masajul anticelulitic şi să n-o mai ţin pe Xiuşa până la 11 de noapte atunci când am să mă răzgândesc să mai fiu „neagră” 🙂

După toate aceste rânduri, vă invit la un concurs. Ştiu că mulţi sunt sceptici atunci când citesc recomandări şi vor să vadă tot cu ochii lor. La 2 ani „Wellness Land” oferă 6 premii pentru cei care îşi vor motiva dorinţa cel mai bine.
Deci, se oferă 2 abonamente nelimitate a câte o lună de zile la sala de sport. Apoi de la SPA avem un masaj anticelulitic şi un masaj vacuumatic. Ce ţine de beauty: o manichiură şi o procedură pentru păr (mască şi aranjare). Tot ce trebuie să faci e să ne scrii, printr-un comentariu, de ce anume tu trebuie să câştigi, de exemplu, masajul anticelulitic (pentru că niciodată nu am făcut, vreau să văd cum e şi să mă conving că am nevoie anume de această procedură, etc.). Regulile sunt simple: vă alegeţi din toate 6 premiul dorit, apoi argumentaţi, prin câteva fraze, de ce trebuie să primeşti acest cadou.
Concurs valabil până joi, 29 septembrie. Se admit răspunsurile care au un nume de utilizator real, adresa de mail veridică şi răspunsul bine argumentat.
Ştiu că o să vă placă, pentru că „Wellness Land” este ceea la ce aţi visat!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

27 septembrie

Dacă tot am publicat mai devreme părerea Tomatei despre vizita la psiholog, mie nu-mi rămâne decât să vă invit să-l cunoaşteţi pe dr. Cristian Andrei, cel mai cunoscut, apreciat şi căutat psihoterapeut al României.
Eu am crescut ascultându-l la Radio Nova, apoi îi citeam textele şi articolele în presa românească. Recunosc că nu-l aveam în lista invitaţilor pentru evenimentele organizate de „Clubul Nostru”. Şi nu, nu l-am căutat şi solicitat pentru nici o consultaţie personală atunci când am avut cel mai tare nevoie. Avem şi noi în Chişinău specialişti buni, unii chiar foarte buni, dar nu ştiu de ce lumea noastră consideră că trebuie să fii debil şi doar atunci să mergi la psiholog. Şi ei, doctorii psihologi, nu prea îşi afişează în public funcţia sau profesia, iar puţinele cabinele de consiliere psihologică nu prea au publicitate prin presa autohtonă. În schimb cunosc o sumedenie de persoane care vizitează psihologul, şi nu pentru că nu mai ştiu ce să facă, ci pentru a primi multe întrebări, ca până la urmă propriile răspunsuri să-i deschidă mintea, sufletul sau dragostea pentru o viaţă mai bună.
Eu am tare mare noroc de o doamnă deşteaptă şi rafinată, care-şi cunoaşte foarte bine meseria şi ştie să lucreze cu oamenii indiferent de caz sau persoană. Şi mă bucur că în fiecare zi aplic în practică toate desenele şi schemele şi că pot să ajut şi eu, la rândul meu, femei care nu-şi găsesc răspunsurile.

Dr. Cristian Andrei a acceptat să vină la Chişinău pentru o întâlnire mai restrânsă cu publicul de-aici, eveniment organizat de „Clubul Nostru”. Nu e neapărat să existe o depresie, un caz tragic sau o bucurie imensă. Câteodată pur şi simplu simţi necesitatea unei discuţii de suflet, pentru a te simţi mai liniştit sau împlinit. “Cine m-a făcut Femeie?” este titlul seminarului, pentru care dr. Cristian Andrei ne-a propus să uităm toate ideile şi conceptele avute până acum şi să încercăm să ne răspundem sincer la toate întrebările pe care le vom primi.
Vino să asculţi un bărbat vorbind despre femei!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Nu eşti nebun dacă mergi la psiholog

„Merg la Geta de 3 săptămâni deja şi pot spune că mă simt mai bine. Înţeleg mai bine anumite lucruri care mi se întâmplă şi învăţ cum să le stăpânesc sau cum să scap de ele. Mai am câteva şedinţe gratuite, însă probabil voi continua tratamentul şi când va trebui să plătesc. Pentru că plec de la şedinţa de terapie cu mintea mult mai împăcată şi cu explicaţiile de care aveam nevoie. Explicaţii pe care nu mi le-a dat Geta, ci pe care le-am găsit singură cu ajutorul întrebarilor puse de ea. E foarte important de ştiut că rolul psihologului nu e acela de a-ţi spune ce să faci, ci de a te îndruma să-ţi gaseşti singur calea şi ieşirea din haţişul întunecat al minţii. Te ghidează prin intrebări şi găsindu-ţi singur răspunsurile, te simţi bine ştiind că soluţia e în mâinile tale, trebuie doar să-ţi ajuţi mintea să facă ce-i spui. Nu merge din prima, însă auzind încurajări şi explicaţii de la un om care a studiat mult comportamentul şi mintea oamenilor, îţi dai seama că nu e cum crezi tu, ci cum poate nici nu te-ai gândit. La fiecare şedinţă vorbesc despre altceva, pur şi simplu despre ce-mi vine în gând, despre ce îmi aduc aminte. Din când în când, psihologul îmi dă soluţii sau mă pune să le găsesc singură, ca un fel de brainstorming. Nu există o reţetă care să funcţioneze la toată lumea, de-aia trebuie găsită reţeta care funcţionează pentru mine. Şi cum am zis, nu merge din prima. Eu încă n-am terminat şi la câţi gărgăuni am, probabil nici nu voi termina prea curând. Însă n-are bai, mersul la psiholog mă face să mă simt bine, mă ajută şi sper să reuşesc să-mi dresez mintea, să mă calmez când trebuie şi să nu mai adun atâtea chestii negative în sufletul meu, pentru că unul singur am şi dacă-l pierd… altul nu mai am.

În concluzie: probabil citiţi blogul ăsta de ceva timp şi v-aţi dat seama că nu-s nebună. Nu mă face nebună nici faptul că am ales să merg la un psiholog. Iar celor care încă mai au prejudecăţi de genul ăsta le spun că postul ăsta e scris pentru ei: a recunoaşte că ai o problemă şi a consulta un psiholog te poate scuti de probleme serioase. Te poate ajuta să vezi lucrurile cu alţi ochi şi în unele cazuri mai speciale, te poate salva de tine însuţi şi de alte soluţii drastice la care ai putea recurge.”

——————————————-
Scris de Tomata cu scufiţă şi scris mai bine decât aş fi încercat eu, în speranţa de-a vă convinge să mergeţi şi voi. De cele mai dese ori, ajută mai bine decât orice şi oricine. Credeţi-mă, ştiu ce spun.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Din seria „Aşa DA”

Recent televiziunea americană a premiat cele mai bune producţii, Gala Premiilor Emmy 2011 fiind un nou prilej de defilare a celor mai bune actriţe în cele mai frumoase rochii. Am selectat câteva „cele mai-cele mai”, dacă tot mereu suntem în căutare de modele şi croieli.

Recunosc, modelul acestei rochii m-a înnebunit, deci Aliona îmi coase aproape aşa, doar că neagră 🙂

Aşa, pentru orice eventualitate 🙂

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Nu ştiu ce titlu ar merge

Niciodată nu am fost o lenoasă, dar în utimele 6 zile cât am făcut/sunat/organizat/redactat/şofat/antrenat/planificat/etc., cred că bat un record. Şi n-am să vă mint când spun că cea mai importantă realizare e vizita la Orfelinatul din Străşeni, şi anume în grupa de grădiniţă (cu 9 copilaşi de 2-7 anişori) şi clasa întâia de la şcoală.

În primul rând, vreau să-i mulţumesc fotografului Vadim Calinici pentru că crede în mine şi în toate ideile mele venite dintr-un întuneric prea gros. Vadim este un băiat tânăr şi talentat care face fotografii tare frumoase. Uneori, mult prea jăloase. Am adunat peste 300 de fotografii făcute copiilor din cadrul orfelinatului din Străşeni, locul unde mă reîntorc periodic pentru a vedea ce mai face Sănea, cât de mult i-au crescut cosiţele Veronicăi şi de ce iar stă supărat Mihăiţă. Cu ei sunt prietenă din primăvara trecută, când i-am cunoscut şi promis că am să mai vin la ei. Şi da, mă duc, poate mai rar decât vreau, pentru că de fiecare dată trebuie să plâng când copiii de 6 anişori mă roagă: „Spuneţi-i mamei mele că eu o aştept”… Şi de fiecare dată traseul Străşeni – Chişinău e plin de amărăciune, ură faţă de demnitari şi scârbă faţă de oamenii beţivi.

Copilaşii sunt veseli, mi-au spus poezii, cei din clasa întâi s-au întrecut a-mi povesti impresii despre lecţii şi noile cunoştinţe. Le-am dus dulciuri, jucării, câteva cărţi şi albume de colorat, şi multe-multe pungi cu haine şi încălţăminte (tot ce-am putut să adun de la rude, cunoştinţe, prieteni de pe facebook, cititori de pe blog şi oameni buni la suflet). Ochii, trebuie să le vedeţi ochii atunci când primesc 2 napolitane şi un suc micuţ – nici un iphone şi nici o haină nu mă bucură într-atât cât satisfacţia şi zâmbetul unor copilaşi sinceri. Şi da, vorbesc foarte frumos, ştiu poezii lungi şi neobişnuite, te salută când vii şi pleci, îţi flutură din mâini până când ieşi cu maşina de pe teritoriul orfelinatului şi neapărat se adresează: „Doamna Doina, mă scuzaţi, dar se poate…?”. De fapt, ei niciodată nu mi-au solicitat ceva anume (excepţie va fi data viitoare, că cineva m-a rugat să-i aduc „haliviţă”, adică halva). Printr-o astfel de adresare, ei cer voie să vorbească sau să întrebe ceva.
Dar ce-mi place cel mai mult la ei e faptul că se împart. Dacă am deschis cutia cu napolitane, evident că Sănea de 7 ani a înhăţat cât o încăput în cele 3 buzunare. Când nu mai rămâne nimic, Sănea începe a scoate câte una pentru cei supăraţi, îşi lasă şi lui 2 în mână şi restul le ascunde în dulap. Ştie el mai bine că şi mâine e zi.

Ea este Ionela, de 2 ani şi jumătate. Este cea mai micuţă din orfelinat, cu 2 fraţi mai mari, toţi 3 făcuţi la beţii şi lăsaţi să doarmă cu câinele.
În aprilie, când am adus 30 de copii pentru o zi la Chişinău, ea încă nu era la orfelinat, deci nu ne cunoşteam. Exact 3 minute de la venirea mea – atât i-a trebuit să se lipească de mine şi să mă tragă de rochie de fiecare dată când voiam să păşesc. Am adus de la Valerica, nepoţica mea, o pungă cu încălţăminte şi culmea, toate i-au venit anume ei. După 3 îmbrăţişări, m-a rugat data viitoare să-i aduc „pataloni”…

Până la Străşeni sunt aproape 25 de kilometri.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter