rânduri dintr-o scrisoare

„Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”.

„Omul n-are dreptul să trăiască decât realitatea, chiar dacă-l nemulţumeşte, şi n-are dreptul să trăiască decât ceea ce poate arăta la lumina zilei, oricât de imperfect ar fi”.

„Ai intrat în viaţa mea dornic probabil nu de ceva mai bun, ci de ceva nou. Ai dat suficient de repede semne de oboseală, e vina mea că m-am agăţat de tine ca înecatul de firul de pai. Dar toate cele la care nu ştim să renunţăm la timp se răzbună cu vârf şi-ndesat.”

„E vina mea că mi-am închipuit că ceva ce nu se petrece la lumina zilei te poate face fericit”.

„Odată, când te-am chemat la telefon, aproape plângând, să te întreb de ce mă laşi să mă macin de una singură, mi-ai spus cu vocea pe care ştii atât de bine să ţi-o faci tăioasă şi excedată: „Ştii că n-am timp”. Şi eu am tăcut. Ai continuat: „De ce nu te uiţi într-o oglindă, ca să-ţi dai seama că orice bărbat ar fi fericit şi măgulit lângă tine, cu tine, şi-ai să-nţelegi că într-adevăr n-am timp”. Chiar dacă te-aş putea ierta pentru vorbele astea, n-m să le uit niciodată.”

„Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor. M-ai omorât din imprudenţă. N-ai nici o vină. Fiindcă nu ştiai ce faci. Faţă de Dumnezeu, oamenii au însă o mare infirmitate: nu iartă celor care nu ştiu ce fac.”

„Un singur lucru mi l-ai spus clar, răspicat, şi mi-l repetai cu grijă, din vreme-n vreme: „Nu ţi-am promis niciodată nimic şi ar fi criminal să-ţi promit ceva”. Am o bună memorie afectivă. Ar fi ajuns să-mi fi spus o singură dată. Nu mi-ai promis nimic, nici nu ţi-am cerut şi nici nu ţi-aş fi cerut. Mă durea că nici dorinţa de-a fi putut să-mi promiţi vreodată no aveai.”
––––––––––––––––––
Fragmente din „Scrisoare către un necunoscut” din cartea „Candidaţii la fericire” de Ileana Vulpescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *