Povestea 25

Motto: De ce este punctul cel mai trist semn de punctuaţie.

“Trebuie să te faci puternică şi să treci peste asta.”
Sfaturile de genul “fă-te puternică”, “treci peste asta” sau “revino-ţi”, adresate unui om cu inima frântă, sunt tot atât de utile precum un “ridică-te” sau un “hopa, sus” adresate cu entuziasm unui pacient care zace pe gheaţă cu ambele picioare fracturate. Într-o dragoste eşuată, simpla voinţă nu te izbăveşte niciodată de durere, doar te ajută să te târăşti înainte cu un pic mai mult elan.

“Ştiu că nu primesc niciodată mai mult decât pot să duc, dar uneori aş vrea ca Cel-de-Sus să nu aibă chiar atât de multă încredere în mine.”

Deşi n-am râvnit niciodată să aflu viitorul, au fost momente în care m-am simţit prea obosită să mai caut, să mai întreţin întrebări şi să mai hrănesc iluzii. Momente în care, cu toată sinceritatea, mi-am dorit să se caşte cerul şi să primesc, răspicat, o notă de clarificare. “Nu, după cum ţi-ai dat, probabil, deja seama, având în vedere toate relaţiile tale eşuate, dragostea nu este şi pentru tine. În lume există şase miliarde nouă sute patruzeci şi trei de oameni. Împarte la doi şi vezi că dă cu virgulă. Cineva rămâne pe dinafară. Hai, fruntea sus!”

Şi atunci, din cea mai mare disperare a mea, a ieşit… liniştea. Liniştea pe care o invocasem de atâtea ori şi care nu binevoia să vină, pentru că eu eram prea îndârjită în căutarea unui răspuns pozitiv. Chiar dacă nu ar fi nimeni care să mă aştepte, aş face în continuare ceea ce am făcut mereu. Mi-aş duce singură valiza, fără să mă aştept să apară cineva care să mă prindă în braţe şi să mi-o smulgă din mâini ca pe un fulg. Aş trăi cât de frumos aş putea. M-aş răsfăţa cu lucrurile care-mi plac şi aş încerca să nu le bag în seamă pe cele care mă deranjează. Aş petrece timp cu oamenii la care ţin şi i-aş iubi aşa cum sunt ei, fără să le cer să se schimbe ca să-mi fie pe plac. Aş fi împăcată cu mine însămi şi aş înceta să mă mai pun la zid pentru tot ceea ce-mi lipseşte şi nu voi dobândi niciodată. Cu sau fără cineva lângă mine care să mă soarbă din priviri, tot m-aş îmbrăca elegant şi aş petrece după-amieze în şir privind pantofi şi răsfoind reviste cu rochii de prinţesă. Pur şi simplu, pentru că-mi place.

Ironia e că n-am visat niciodată să fiu din cale-afară de bogată. Doar copleşitor şi extraordinar de iubită. Apoi mi-am dorit să fiu iubită chiar şi moderat. După care m-am resemnat cu banala existenţă a unei persoane căreia să-i pese cu adevărat de mine. … Uneori e mai greu să înveţi să fii fericit după ce ai învăţat să fii puternic.”

—————————————————
Fragment din “Mic tratat de revoltă personală”, cartea “Povestile unei inimi” de Diana-Florina Cosmin