8 rânduri
Multe aș putea scrie și povesti, din viață cât și din vise. Dar atât de tare am obosit, că nimic, da’ absolut nimic nu mă mai poate motiva. Am obosit de răutatea și fățărnicia oamenilor. Mă supără unele mail-uri pe care le primesc. Trimit sms-uri și nu primesc răspuns. În schimb, nu răspund la apeluri venite ba din Cluj, ba din Hamburg, ba din Cuba. Nu mă simt bine nici într-un caz, nici în altul. În schimb, îmi păstrez dreptul la replică.
Întotdeauna am crezut că o să pot să mă stapânesc, să păstrez puteri și zile, să nu număr anii și supărările. Nu vreau să fac nimic și mi-e lene să mai gândesc. Încă nu m-am dezmeticit cei cu vara asta. Poate trebuie să-mi schimb numărul de telefon, numele pe facebook, gazda și visele?
Azi nu vreau să lucrez. Se poate să fiu leneșă, măcar într-un august încurcat?!








e noiembrie, insa ceea ce am citit de august are aroma parfumata placut in cuvinte aranjate cu grija. Place cum scrii!