Despre cum și de ce

În ultima perioadă tot mai des ajung la concluzia că oamenii noștri nu vor să crească, să învețe, să evolueze, să iasă din zona de confort și să încerce și altceva. Și asta observ cel mai des la evenimentele organizate de Clubul Nostru, când 250 de femei stau în sală și doar 3 pun întrebări invitatului din fața lor.

În acest weekend am organizat și desfășurat primul seminar marca Leaderă și feminină. Spre dezamăgirea mea, care atunci când i-am propus Mihaelei să revină la Chișinău pentru acest seminar și credeam că se vor ”rupe ușile” la câte înregistrări vor fi, până la urmă s-au adunat 35 de fete. Bun, mi-am zis, dacă pentru Mihaela Tatu, venită special de la București, pentru vedeta Mihaela Tatu, pentru mama și prietena Mihaela Tatu, pentru cea care și până astăzi este ”De 3 ori femeie”, s-au înregistrat 35 de fete, atunci ce vom face la celelalte seminare, când speakeri vor fi cei de la noi – vedete tv, politicieni, oameni de afaceri?! Pe ei îi putem vedea mai des la tv, citi în reviste, ziare și pe site-uri, întâlni la magazin, la petreceri, la recepții, la teatru sau pe stradă. De ce femeile noastre nu vor să învețe?

Pentru că se tem – altă concluzie nu am găsit. Se tem să vorbească, se tem să acorde întrebări, se tem să facă altceva pentru că atunci ar fi întrebată de ce face, se tem să fie altfel, pentru că, cred ele, nu vor fi înțelese. Eu și până acum țin minte momentul când am scris aici pe blog că merg la consiliere psihologică, și mi-au venit peste 40 de mesaje (comentarii), în care eram întrebată: unde, la cine, cât costă, dacă mă ajută, da ce vorbesc, da am încredere că doamna psiholog n-o să povestească altcuiva, și tot așa. Când am întrebat pe cineva, a cărei problemă mi s-a părut destul de gravă și apăsătoare pentru ea, de ce nu vorbește despre problema ei, dar comentează pe bloguri, mi-a răspuns că se teme și îi este rușine. Ok, teama poate fi învinsă, la fel și rușinea, pentru care unica soluție e să vorbești cu cineva – cu psihologul, cu preotul duhovnic, cu cineva în care găsești sprijin și vorbe de duh, cu oricine consideri că te poate ajuta. Dar vorbește! Pune întrebări, cere explicații, păreri și încearcă să scoți din tine gândurile și întrebările chinuitoare. Pentru că noi de multe ori ajungem la niște concluzii care nici pe departe nu sunt cele adevărate, și de-aici ne măcinăn, ne rușinăm, ne blocăm în colivie și tot așteptăm să se producă minunea. Sau să vină boala, care ne schimbă totalmente și pentru totdeauna.

În cele 4 zile cu Mihaela am reușit să facem cel mai fain seminar la care am participat vreodată. Fără modestie, știu, dar îmi permit să declar acest lucru cu toată convingerea. Și pe viitor, tot doar 35 de persoane vor fi admise, și nu 70, cum era gândit inițial. Pentru că am văzut chipurile femeilor, pentru că am auzit întrebările lor, pentru că ele s-au deschis și și-au povestit propriile drame, întâmplări, bucurii, realizări și supărări și au așteptat răspunsuri. Pentru că nu le-a fost rușine să zică că nu le place ceea ce fac și caută alt drum, că vor să lase contabilitatea și să se apuce de creat cercei handmade, pentru că au înființat o asociație care oferă suport mamelor de la țară, pentru că declară război televizorului și țin copiii departe de ecran, pentru că vor să schimbe ceva în mediul lor, în societate, în gândirea și acțiunile oamenilor.

Mie îmi plac oamenii care vor. Eu am trăit un an în neștire și acum tare regret această pierdere. Pentru că n-am să mai întorc vârsta de 25 și n-am să mai pot face lucruri pe care le puteam face atunci, și asta tot doar pentru că am tăcut, mi-a fost rușine, mi-a fost frică, am așteptat. Trebuia să cunosc niște oameni, să trec prin niște situații, să caut acea cale și să mă pot găsi, la urma urmei. C-am greu, recunosc, dar nimic bun nu se face repede și atunci când vrem noi. Și pentru că am revenit, sau și mai și – am renăscut, am învățat din nou să merg, să vorbesc, să fac și să nu aștept nimic de la nimeni. Încă mai învăț să cred în oameni. Dar învăț, și nu aștept, ceea ce mi se pare cel mai important – să vrei, să cauți, să vorbești și să faci, altfel nu vine și nu-ți pică de nicăieri 😉

4 thoughts on “Despre cum și de ce

  1. Draga Doina,
    evenimentele Clubul Nostru sunt foarte placute si interesante, dar desigur ca nu puteti face o selectie dupa nivelul de cultura al invitatelor, pentru ca biletele sunt disponibile tuturor….E urit sa fii nevoita sa strigi pentru ca sa acoperi vocea unor domnite care mereu cauta sa stea in primul rind, desi acelea sunt rezervate..iar in mijloc de eveniment sa deranjeze defilind pina ce apare un locusor in fata si sa vorbeasca fara pauza…..mai dai ca se adreseaza per tu unor doamne care i-ar fi bunici de virsta. Am remarcat aceasta si as sugera pe viitor sa fie un moderator in sala care sa ofere pe rind cuvintul invitatelor avind si un microfon functional la indemina. Nu cred ca acele 250 de femei sunt toate niste inhibate care nu pot sa se afirme….e cam neplacuta aluzia data…uneori e vorba de educatie si bun simt.

    • Draga Doina 🙂

      In 16 editii de evenimente am incercat toate metodele: si cu microfon in sala, si cu pixuri si foi pentru intrebari anonime (in cazul cand nu vor sa vorbeasca public), si fara microfon, si cu intrebarile venite direct de la invitat (cum a fost cu Dan Negru si Mihaela Tatu, cand au coborat si ofereau microfonul lor la intamplare, intreband ceva). Conceptul proiectului este gandit in asa fel, incat fiecare prezent in sala sa poata vorbi, intreba, interactiona. Din acest motiv si locurile sunt limitate, pana la 250. Ce tine de „niste inhibate care nu pot sa se afirme” – nicaieri nu am declarat sau scris acest lucru si nici nu am facut aluzie macar, doar am zis ca tac si nu pun intrebari, cu toate ca apoi ne scriu mail-uri in care ne spun ca ar fi vrut sa intrebe, sa povesteasca, doar ca le-a fost rusine.
      Microfon functional este la fiecare eveniment, doua chiar, si taare se mai tem (si) de el 😉

      • Intradevar….asa e cu lumea de la noi uneori, ori vorbeste mult…. ori deloc……:) Eu as zice sa nu pierzi niciodata spiritul voinic si chiar atunci cind iti pare ca ai depus efort in zadar sau rezultatul nu este acel scontat, oricum cineva apreciaza ceea ce faci, eu una sunt mindra ca si la noi se fac asemenea evenimente, doar ca mai trebuie timp sa se schimbe perceptia oamenilor, oricum bafta si mult succes!

  2. Doina, in primul rand, felicitari pentru intiativa, curaj si putere de munca. Eu am plecat de 17 ani din Chisinau, nu pot lua pulsul societatii decat in vacante, cand totul pare roz si frumos, cu mici exceptii. Dar stiu ca este foarte important sa intalnesti cat mai des oameni pozitivi, deschisi spre destainuiri, oameni care sa-ti dea incredere si sa te faca sa nu te simti mic, singur si „altfel”. Asa ca, bravo pentru seminarii si intalnirile pe care le organizezi. Da, oamenii se tem – sa nu para prosti, sa nu para ciudati. Eu 4 ani de facultate am tacut, la Bucuresti, din cauza accentului. Acum, nu ma mai pot opri colegii :). Tu continua sa obisnuiesti oamenii de acolo cu faptul ca si vedetele sunt oameni, au temeri, indoieli si se clatina din cand in cand. si chiar daca efortul supraomenesc cateodata este depus pentru 35 de persoane, crede-ma, cine trebuie sa beneficieze de aceste intalniri, va ajunge acolo. in timp, se va rezolva si cu neincrederea, si cu teama. va veni momentul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *