”Viața merge înainte”

Acum două săptămâni m-a sunat Alexandru Vdovicenco. Pentru cine nu cunoaște, este unul dintre cei mai talentați cantautori de la noi, iar de vreo 4 ani – compozitorul lui Ion Suruceanu. Pentru mine mai este și cumătru Sașa, finuța Sanda fiind dragostea și muza lui. Și pentru mine mai este unul dintre cei mai sufletiști oameni pe care-i cunosc. Pentru că Alexandru Vdovicenco organizează și desfășoară foarte multe acte de caritate și niciodată nu a vrut ca lumea să știe acest lucru. O fi având dreptate – când faci bine, nu trebuie să te lauzi. Dar totodată, un act de caritate poate fi ca un imbold pentru alții și cine știe câți pot urma exemplu, lucru care ar putea duce la cât mai multe fapte bune.

Acum două săptămâni Alexandru Vdovicenco m-a rugat să-l ajut în organizarea și promovarea unui concert. Și pentru că oamenii buni întotdeauna se atrag, în 3 zile am reușit să facem echipă cu alți oameni cu inimă mare, care absolut gratuit ne-au ajutat cu ce-au putut. Pe 13 martie, la ora 18:30, se va putea vedea rezultatul muncii noastre. Sau mai bine spus, o parte din ceea ce facem, și asta pentru că multe rămân nescrise și nespuse, din dorința de-a proteja intimitatea unui om, a unui artist, a unui bun prieten care urgent are nevoie de ajutorul nostru. Nu cred că cineva din domeniul muzical, al organizării concertelor, manageri, impresari, jurnaliști specializați în cultură și în divertisment, nu știu cine este Mircea Guțu. Ani buni a fost pe scenă, în spatele multor interpreți de la noi, a înregistrat zeci de melodii a interpreților noștri în propriul studiou muzical, a stat la pupitru muzical în cadrul celor mai mari concerte organizate în PMAN, a ajutat și susținut tinerii talentați.

Astăzi mulți nu știu și foarte puțini au încercat să afle ce mai face Mircea Guțu. Pentru că așa suntem noi, sunăm doar atunci când avem nevoie și ne întâlnim doar la zile de nașteri. De-aici și hotărârea lui Alexandru Vdovicenco și totodată, mulțumesc Domnului că l-am putut convinge să facem acest eveniment public, așa încât lumea să afle că Mircea Guțu este într-o situație destul de delicată și urgent are nevoie de surse financiare, pentru a putea lupta cu boala care îl urmărește de ceva timp.

Împreună cu Alexandru Vdovicenco, vă invităm la concert. Pentru prima dată în istoria scenei noastre, am reușit să adunăm mulți, tare mulți artiști care ”nu încap” niciodată pe aceiași scenă. Noi am reușit să-i covingem că nimeni și nimic nu contează mai mult decât gestul și ajutorul fiecăruia dintre ei, pentru prietenul și colegul lor Mircea Guțu. Au lăsat supărările, concurența, ura și onorariile și vor cânta, absolut gratuit, pe scena Filarmonicii, pentru o cauză nobilă. Mai mult – majoritatea dintre ei au donat bani, care deja au fost utilizați pentru tratament.

Eu știu că împreună putem ajuta. Încă mai putem ajuta. Pentru că boala nu alege la cine vine și pentru că de asta și suntem oameni, să contribuim în ajutorarea celor încercați de soartă.

13 martie, miercuri, ora 18:30, ”Viața merge înainte”. Un bilet costa 100 și 150 lei și toți banii din vânzarea biletelor vor fi donați cantautorului Mircea Guțu, pentru a putea continua tratamentul. Bilete găsiți la casele Filarmonicii Naționale.

Din numele meu și a lui Alexandru Vdovicenco, mulțumiri speciale pentru doamna Svetlana Bivol, director Filarmonica Națională, Liviu Ungureanu – bun prieten, dar și omul care a sonorizat spotul, Oleg Butnaru – omul care a realizat spotul video, partenerilor media care promovează acest concert, tuturor celor care deja au făcut donații, precum și interpreților care vor cânta pentru această cauză.

Împreună ajutăm un om!