… introdu titlul aici…

Lucrurile mărunte ne aduc cele mai sincere și neașteptate bucurii și împliniri. Atunci când ne oprim din alergat; când schimbăm ordinea priorităților; când nu mai atragem atenție la ”ce spune lumea”; când facem bine celor mai triști ca noi; când facem bine și nu așteptăm nimic în schimb; când sunăm acasă și mămica ne spune rețeta celui mai gustos borș roșu; când unul din puținii prieteni adevărați te sună într-o vineri seara și te întreabă dacă mergi la mare, pe 2 august.

––––––––––––––––––––-

În această vinere mi-a fost dat să cunosc o fată. Inițial mi-a atras atenția cearcănele ei și pielea aproape neagră de sub ochi. M-am așezat pe scaunul de-alături, insultată fiind de un medic nervos, și așteptam. Când fata s-a ridicat, am observat că era foarte și foarte slabă, pantalonii fîlfîind pe ea, la fel și geaca. Era însoțită de un bărbat, la fel de tânăr, care o ținea de mână. În câteva minute a ieșit un medic bătrân, cu păr cărunt și cu ochelari mari pe nas, care a început să povestească niște lucruri care pe mine m-au trăsnit drept în moalele capului. El povestea tinerei familii despre copilașul lor, un băiețel de 7 luni, care imediat va fi scos din sala de operație, intervenția chirurgicală fiind de 9 ore.  Preț de câteva minute am auzit, fără să vreau, întreaga poveste. Eu știam ce urmează și chiar dacă nu sunt fricoasă, știu că sunt vărsătoare, după zodie. Doar m-am ridicat în picioare s-o apuc spre ieșire, când ușile holului s-au deschis și au intrat 2 asistente medicale care împingeau o targă pe care era băiețelul operat. Micuț, cu mâinuțele grăsuțe, cu părul deschis la culoare.  Eu nici astăzi, la două zile după această întâmplare, nu pot uita fața acelei mame când și-a revăzut bebelușul pe targa ce-l ducea din sala de operație în salonul de terapie intensivă. Ea pur și simplu s-a prăbușit în brațele soțului, fără lacrimi și fără a spune nimic… Mai târziu am aflat că bebelușul suportase a noua operație, la ale lui 7 luni. Atâta așteptare și suferință, în același timp. Și-atât de repede îmbătrânesc doi părinți de nici 30 de ani, pe holul Centrului Mamei și a Copilului, în secția ”Reanimare Copii”.

–––––––––––––––––––––

”Ora de Suflet” pentru Gabriel, acțiune organizată de către fundația ”Ajută un Om”, a reușit să readucă o speranță în inima Silviei, mama băiețelului care suferă de mucoviscidoză și care a fost operat în această săptămână. Nu vă mai spun a câta operație este, cert e că familia are nevoie de surse financiare pentru a continua tratamentul. Totodată mă bucură faptul că o idee apărută într-o noapte târzie a putut fi repede pusă pe roate (mai degrabă, pe bloguri, facebook, unimedia.info și unica.md) și ca rezultat avem o acțiune desfășurată deja, și 10.000 lei adunați doar într-o oră. Deci, se poate, dorință să fie.

–––––––––––––––––––––

Eu am plâns pe scaunul din holul secției reanimare. Apoi am ieșit afară și m-am așezat pe banca din fața blocului de spital, am ridicat capul spre cer, ca să simt pe față stropii reci de ploaia ciobănească care turna de câteva ore. Cred că într-o altă viață eu am avut un copil. Și plângeam nu pentru că l-am cunoscut pe Gabriel, care abia de-a reușit să-mi zâmbească, fiind la terapie intensivă, a 3-ea zi după operație, sau pentru că am văzut acel pui de om de nici 60 de centimetri, vânăt pe față și gât, și nici pentru că aflasem mai devreme despre decesul unui tânăr de doar 22 de ani. Plângeam pentru neputiința mea, a noastră, de-a ne alege întâmplările din viața și pentru toate zilele în care n-am știut să mă bucur de familia mea, de părinții mei răbdători și calzi, de mine, de corpul meu sănătos, de nepoțeii mei neastâmpărați și haioși, de clipele în care am fost fericită. Plângeam pentru că noi, cei care avem probleme, nu știm ce înseamnă să ai cu adevărat probleme. Plângeam pentru că nu întotdeauna știu să mulțumesc destinului pentru tot ce am, tot ce-am pierdut și tot ce-am dobândit.

Se spune că dacă bine faci, bine găsești. Sau bine ajungi. Eu nu vreau să mă gândesc la cei care ne conduc, care ne păzesc, care ne tratează. Pentru că de cele mai dese ori, am impresia că ei special, intenționat, de parcă s-ar răzbuna, fac tot ceea ce fac. Or eu tare, tare mai cred în dreptatea venită de sus, pe neprins de veste, când ți-e fotoliul mai cald sau vama mai fără de scanere.

Ajută un Om, uneori e atât de simplu.

One thought on “… introdu titlul aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *