”La Paradisul Femeilor”

”Principalul e ca doi oameni să se înțeleagă, restul merge de la sine.”

”Când vrei ca oamenii să-și pună la contribuție întreaga lor putere de muncă, ba chiar să scoți de la ei un pic de onestitate, trebuie mai întâi să ții seama de măsura nevoilor lor.”

––––––-

”Și își jură să-l facă să înnebunească după ea, pe el, a cărui dragoste de om mereu grăbit avusese doar farmecul unui cântec azvârlit la cele patru vânturi.

– O, nu te teme, răspunse ea, prefăcându-se, la rândul ei, că glumește. Mai întotdeauna mielul sfârșește prin a-l înghiți pe lup.

Intrigat, baronul o încurajă cu o mișcare a capului. Poate că ea era femeia care trebuia să aibă menirea de a le răzbuna pe toate?!”

––––––

”… fiecăruia îi este îngăduit să-și organizeze viața așa cum voia, mai cu seamă când se află singur pe lume și este liber. Niciodată nu se conformase vreunei prejudecăți, dar judecata ei sănătoasă și firea ei dreaptă o mențineau în onestitatea în care trăia.”

”… bietul băiat o ruga s-o întrebe pe fosta ei colegă dacă primește să se căsătorească cu el. Ce-i apucase pe toți? De ce se chinuiau în felul acesta? Denise se socotea fericită că nu iubește pe nimeni.”

”Lasă-mă să plâng, asta mă ușurează.”

”… se învinuia pentru vremea când, neștiutoare, se gândise la dânsul. Dar cât e de netrebnic și cât îl disprețuia acum! Era foarte tulburată: nu părea oare ciudat că găsise, cu o clipă înainte, atâta putere pentru a respinge un bărbat pe care îl adora, când altă dată fusese atât de slabă în fața acestui mizerabil a cărui dragoste o visase?”

”Omul care a cunoscut nebuniile tinereții are după aceea capul liber.”

”Nu mai iubise niciodată astfel, cu acea vrajă puternică a suferinței. Iubirile sale de om prea ocupat.”

––––––

”- Încearcă să dorești o femeie și după aceea să fie a ta: o clipă răscumpără toate mizeriile prin care ai trecut.

La ce bun să muncești atâta, dacă banul nu-ți poate da totul? Ce ar mai fi tras el obloanele și s-ar fi întins jos fără să mai miște un deget în ziua în care și-ar fi dat seama că toate milioanele nu-ți ajută nici măcar să-ți cumperi femeia dorită.

– O vreau și-o voi avea. Și dacă îmi scapă, vei vedea atunci ce pun la cale pentru a mă vindeca. Va fi totuși minunat… Tu nu cunoști limbajul acesta, dragul meu: altminteri ai ști că acțiunea cuprinde în ea răsplata. A activa, a crea, a te lupta împotriva faptelor, a le învinge sau a fi învins de ele, în asta constă bucuria și puterea omului.

– E numai un mijloc de a te înșela pe tine însuți, murmură celălalt.

– Ei bine, prefer să mă înșel… Dacă este vorba să crăp, mai bine să crăp de pasiune decât de plictiseală.”

–––––––

”În timp ce întreaga ființă se cutremura și sângera încă, avu puterea să-și ascundă chinul sub masca ei de amabilitate mondenă.”

”Ea creștea încetul cu încetul, devenea primejdioasă.”

”Denise avea în ea tot ce e mai bun în femeie: curaj, voioșie, simplicitate, și din blândețea ei izvora un farmec.”

”… a luptei ce o ducea cu sine, și prefera să plece, cuprinsă de teama de a nu ceda într-o zi și de a regreta apoi toată viața.”

–––––––––––––––––––––––––––––––

Emile Zola, ”La Paradisul Femeilor”