Introdu titlul aici…

Aproape că am visat următoarele rânduri, iar când au început a suna alarmele la telefoane – aproape de ora 07.15, am deschis ochii și câteva minute am încercat să recapitulez tot ce a fost, ce-am inventat și ce-am așteptat, de fapt.

Suntem obișnuiți să căutăm răspunsuri, chiar dacă pe unele n-ar trebui să le știm, iar pe altele – n-ar trebui să le auzim. Ne chinuim până la epuizare și până când nu mai vrem nimic, decât ziua care vine să fie altfel și să ne aducă altceva. Încă multe zile vor fi ne-vrute, ne-înțelese și ne-înțelegătoare cu noi. Pentru că atunci când nu ai un final, o istorie legată, un răspuns, la urma urmei – te macini și te consumi în tăcere și cu milioanele de gânduri care îți inundă fiecare secundă din viața zilei care și așa n-a venit cu nimic bun.

Unele povești nu sunt menite să aducă împliniri. Și poate că n-ar fi totul atât de greu, dacă nu am avea speranțe și așteptări. Oricât de puternici nu am fi, oricum vine acea zi când lași mâinile jos și pui armele în cui. Și te macini, căutând răspunsuri. În unele cazuri ele sunt atât de evidente, că tot noi ne mințim și le ignorăm. În alte cazuri… nici nu sunt sigură că există alte cazuri.

În lumea asta, cea mai grea este așteptarea. Și, poate și tăcerea. Și zilele când te hotărăști să nu mai aștepți și deja să taci tu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *