„Oscar și Tanti Roz”

„Dragă Doamne-Doamne, pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui și casei (cred că am pârlit și peștișorii din acvariu), și-abia acum îți scriu prima dată pentru că am tot fost ocupat cu lecțiile.
Da’ să știi: nu pot să sufăr să scriu. Numai dacă mă obligă cineva. Scrisul înseamnă brizbizuri, floricele, zâmbete, etc., o minciună frumoasă și nimic mai mult. O chestie pentru oameni mari. Dovada? Uite, să luăm începutul scrisorii ăsteia: „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui și casei (cred că am pârlit și peștișorii din acvariu), și-abia acum își scriu pentru prima dată pentru că am fost ocupat cu lecțiile”. Aș fi putut foarte bine să spun: „Mi se zice Bilă, arăt cam de șapte ani, casa mea e la spital, pentru că am cancer, și n-am vorbit niciodată cu tine pentru că nici măcar nu cred că exiști”.

„-Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât ca să se vindece. Deși unii vin ca să moară.
– Ai dreptate, Oscar. Și cred că facem aceeași greșeală și-n privința vieții. Uităm că viața e fragilă, fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toți nemuritori.”

„- Oscar, nu-i nici o legătură între Dumnezeu și Moș Crăciun.
– Ba da, e același lucru. Baliverne și tot tacâmul.

– Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
– Nu te-ai mai simți atât de singur.
– Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nu există?
– Fă-l să existe.
S-a aplecat spre mine.
– De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.
– Și ce să-i scriu?
– Spune-i ce gândești. Gânduri pe care nu le mai spui nimănui, care te apasă, îți rămân în minte și-ți îngreuiază sufletul, te blochează, i-au locul ideilor noi și te fac să putrezești. Dacă nu vorbești cu nimeni, o să devii un depozit de gânduri vechi și împuțite.
– Ok.
– Și să știi, lui Dumnezeu poți să-i ceri câte ceva în fiecare zi. Dar atenție! Câte un singur lucru.
– Dumnezeu ăsta al tău nu-i bun de nimic, tanti Roz. Aladin putea să-i ceară duhului din lampa fermecată trei lucruri.
– O dorință pe zi e mai bine decât trei toată viața, nu?
– Ok. Atunci pot să-i comand orice? Jucării, bomboane, o mașină…
– Nu, Oscar. Dumnezeu nu e Moș Crăciun. Nu poți să-i ceri decât lucruri care țin de suflet.
– De exemplu?
– De exemplu: curaj, răbdare, răspunsuri la orice problemă.
– Bine, am înțeles.
– Și mai poți, Oscar, să-i ceri favoruri pentru alții.
– Tanti Roz, dacă e vorba numai de-o dorință pe zi, nu pot s-o irosesc, întâi o s-o păstrez pentru mine!
Doamne-Doamne, după cum vezi, în prima mea scrisoare către tine ți-am spus cam cum trăiesc eu aici, la spital, unde acum lumea se uită la mine ca la o piedică în calea medicinii, și mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebarea următoare: o să mă fac bine? Da sau nu. Nu-i greu deloc. Da sau nu. Tai cu o linie varianta în plus.
Pe mâine, pupici, Oscar.
P.S. N-am adresa ta: cum să fac?”

„- Dacă mi-ar păsa ce gândesc proștii, n-aș mai avea timp să văd ce gândesc oamenii inteligenți.”

„- Nimeni nu poate să scape de suferință. Nici Dumnezeu, nici tu. Nici părinții tăi, nici eu.
– Bine, dar ce să suferi?
– Există suferințe și suferințe. Uită-te mai bine la fața lui. Ți se pare că suferă?
– Nu. E ciudat. Nu pare să-i fie rău.
– Păi vezi? Trebuie să faci diferența între cele două tipuri de suferințe, Oscar, suferința fizică și suferința morală. Suferința fizică trebuie s-o suporți. Suferința morală o alegi.”

„- De ce lasă Dumnezeu să fim bolnavi? Ori e rău, ori nu prea-l țin puterile.
– Oscar, boala e ca și moartea. E un dat. Nu o pedeapsă.”

„P.S. Pentru azi n-am nici o dorință. Te las să te odihnești.”

„- Cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un „poate”. Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive.”

„Dragă Doamne-Doamne,
Am încercat să le explic părinților mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viața veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu, care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii un rafinat, un artist. La zece sau douăzeci de ani orice prost poate să se bucure de viață, dar la o sută, când nu mai poți să te miști, trebuie să-ți pui la contribuție inteligența.”

oscar-si-tanti-roz-8adf

„Dragă Dumnezeu,
Băiețelul a murit.
O să rămân mereu tanti roz, dar n-o să mai fiu Tanti Roz. Tanti Roz eram doar pentru Oscar.

Îți mulțumesc că mi l-ai scos în cale pe Oscar. Pentru el, a trebuit să fiu veselă, să inventez povești și chiar să pretind că mă pricep la lupte. Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce înseamnă bucuria. M-a ajutat să cred în tine. Simt multă dragoste în mine, mă arde, am primit atâta de la el, încât am rezerve pentru mulți ani de-acum înainte.
Pe curând,
Tanti Roz

P.S. În ultimele lui trei zile, Oscar își pusese pe noptieră o pancardă cu un anunț care cred că te interesează. Scrisese așa: Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească”.

***
„Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt