Între a fi și a rămâne

Oameni. Asta am în vedere. În această săptămână care deja e pe ducă, m-a preocupat mult calitatea oamenilor de a fi oameni. De-a fi buni sau răi, veseli sau triști, optimiști sau fără speranțe, puternici sau indiferenți, deschiși sau singuratici sau a lehamite față de tot ce-i înconjoară.

Cu câteva zile în urmă am văzut cum un șofer de microbuz nu a oprit să urce o fată în cârje, chiar dacă era gol și avea scaune libere, abia pornind de la stația terminus. Mi-a stat atât de negru în fața ochilor, atât de rușine față de acea fată, încât m-am întors din drumul meu și am dus-o acolo unde ea avea nevoie.

În goana după bani, după cât mai mult, sau poate din prostie sau indiferență, unii oameni uită să rămână oameni. Și niciodată nu știi tu cum poți să ajungi, ca tu să fii acel ce are nevoie de ajutor. Pentru că viața fiecăruia dintre noi nu este asigurată nicăieri și nimeni, absolut nimeni nu ne poate convinge că vom ajunge să trăim fericți, sănătoși, alături de cel drag și cu casa plină de copii și nepoți, chiar și la adânci bătrânețe.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Unii luptă singuri, ceilalți caută și cer susținere, alții – nu luptă și nici nu caută, speranțele fiindu-le ucise tot de către oameni. Noi, cei mai cu noroc – sănătoși, cu masă în casă și familia alături, uităm să privim în jurul nostru. Fericirea noastră ne umple viețile și noi nu mai avem ochi pentru multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru.

Întâmplarea cu soferul de microbuz și fata în cârje lăsată pe marginea drumului m-a făcut să cred că mulți dintre oameni au uitat să fie oameni, să ajute, să susțină, să încurajeze și să crească speranțe în inimile celor mai triști ca noi. Victoria mi-a scris mai apoi pe facebook, spunând că deloc n-o deranjează atitudinea oamenilor, pentru că … s-a obișnuit deja. În țara noastră oamenii cu probleme locomotorii sunt obișnuiți cu indiferența celorlalți cetățeni. Și asta e trist. E rușinos pentru o societate normală. E de neacceptat pentru acești oameni care au avut mai puțin noroc în viață.

5440d79cd1666

Dar totodată, nu întotdeauna este așa și, dacă întorc pagina, cunosc zeci de cazuri când oamenii s-au găsit, s-au unit și împreună încearcă să ajute, să salveze și să dăruiască soare unei vieți. Cele mai răsunătoare și de actualitate cazuri care au nevoie de susținere sunt a fetei bolnave de cancer, Alina, dar și Alexandru – băiatul care a suferit un atac cerebral fiind la mii de kilometri de țara noastră. Ambii au nevoie de bani, pentru a-și putea continua viața. Ambii sunt tineri, foarte tineri, și nici n-au înțeles adevăratele bucurii ale acestei lumi. Ambii sunt înconjurați de familiile care speră la o minune. Ambii luptă, ei pentru viața lor, și asta-i cel mai important. Alina este o fată puternică și va reuși. Alexandru la fel. Ei nu merită să-și lase aripile, totodată sunt datori față de toată lumea care-i ajută, ca să-și continuie zborul frumos în această viață. Ei au nevoie de orice susținere financiară, ca să poată izbuti. Și noi, toți oamenii buni, putem să-i salvăm, putem să le dăruim bucuria zilei de mâine. Noi toți, uniți și deschiși spre bunătate, pentru că viața nu garantează nimănui că vom trăi frumos și sănătoși la bătrânețe. De asta suntem oameni și indiferent de viața fiecăruia dintre noi, de bucuriile și necazurile proprii, de zilele posomorâte sau de duminicile pline de soare, de veniturile stabile sau de numărul de datorii și credite – noi toți, uniți și de la fiecare câte un pic, putem ajuta un om. Să trăiască, să se bucure, să fie alături de cei care nu-și opresc lacrimile și nu contenesc să creadă și să lupte pentru viața lor.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Ucideți indiferența, nu faceți drame din micile neplăceri sau neajunsuri și imaginați-vă pentru o clipă, doar pentru câteva secunde, că în locul unui om bolnav ai putea fi tu. Și că ziua de mâine vine, dar nu știi cum va fi primăvara…

Haideți să o ajutăm pe Alina. Detalii AICI>>

Haideți să îl ajutăm pe Alexandru. Detalii AICI>>

Și în fiecare zi, să încercăm a fi mai buni.

*****

scris pentru alllady.md 

Despre cum păstrăm amintirile

Am citit undeva că dacă vrei să ții minte pentru totdeauna un anumit moment, dă-te cu un parfum nou cu acea ocazie.
Zis și făcut.

Într-o zi am primit un pachet, în care am găsit un parfum și un mesaj: „Ai 2 săptămâni la dispoziție să ne spui dacă-ți place, pentru că ești prima de la noi care încearcă noul parfum Luck.”

Recunosc că mi-a plăcut intenția companiei „Avon” pentru această exclusivitate, dar totodată m-am simțit vinovată, pentru că eu nu sunt genul de om, mai corect spus – de femeie, care-și schimbă des sticluțele cu licori mirositoare. De peste 5 ani folosesc aceleași parfumuri: 2 de iarnă, 2 de vară, și unul în sezonul de trecere iarnă-primăvară și toamnă-iarnă. Niciodată nu am dat greș cu ele și mereu am fost întrebată a ce miros. Nu sunt cele mai noi apariții, în schimb parcă-s personalizate, pentru exact astfel de femei ca și mine. Iar atunci când cineva îmi spune: „Mmm, miroși a Burberry Brit, cât mi-era de dor de-acest parfum”, știu că anume datorită parfumului, am trezit amintiri speciale.

În ultimele 2 săptămâni am purtat „Luck”. În geantă, pe eșarfa mov și pe cea în dungi, pe rochii, pe ii, pe la încheieturile mâinilor și în dosul urechilor. Pe perna mea, pe încă o pernă, pe gulerul de la halatul de baie, prin păr. După câteva zile, băiatul de la spălătoria auto m-a întrebat cu ce parfum sunt dată. I-am spus și chiar i-am arătat sticluța din geantă. Duminică am trecut pe la „Alimentara” din curtea casei și vânzătoarea – o domnișoară extrem de amabilă, m-a rugat să-i spun ce parfum folosesc. Și-a scos telefonul și a fotografiat sticluța, ca să nu uite.

10672409_10152718079935552_443112606964335128_n

„Luck” este cel mai nou parfum produs de „Avon”. Un parfum din categoria floral-orientală, elaborat și reprezentat de Maria Sharapova și lansat de curând în ambele variate – Luck for Her și Luck for Him. Mie mi-a plăcut mult designul sticlei – elegantă, cu o fundă decorativă, care plasează produsul în categoria de lux a brandului.

10592948_669997183097730_5793893435641367791_n
După 2 săptămâni, am rămas cu „Luck”. Pentru că este promovat de Sharapova, o femeie frumoasă, puternică și ambițioasă. Pentru că mie tare îmi place de Radu Albot 🙂 Și, poate cel mai important: în ziua când pentru prima dată m-am parfumat cu „Luck”, mi-am lăsat o semnătură pe un act foarte important.

Dacă vreți să țineți minte pentru totdeauna un moment din viața voastră, schimbați parfumul!

Inimi

Dechid larg geamurile și las aerul de început de octombrie să intre în casă.
– Mă doare inima, mi-a zis încet, parcă cu frică. Mă doare, pentru că toată noaptea am visat culorile multor orașe și pe mine, căutându-te acolo unde știu că n-ai intra niciodată, nici măcar din curiozitate.
Atât de deloc nu mă cunoaște, încât nu m-ar crede în stare că pot intra și sta mai mult de 15 minute într-un magazin grecesc cu farfurii și linguri.
Inspir adânc și tac. Aș fi vrut să nu fiu acolo în acea dimineață. Balconul meu este mai frumos. Tot ce-i al meu, e mai frumos. Poate chiar și inima mea…

***

Am încercat, de-a lungul timpului, să n-o prea ating. E adevărat că au mai existat tentative de nimicire definitivă, dar lucrurile s-au dres de la sine – greu, alteori tare greu, și o dată – neimaginat de greu. Între timp, am învățat să nu mor. Apoi e bine să nu ne chiar expunem publicului, pentru că o astfel de stare – cea de liniște și împlinire – nicidecum nu se arată, nu se demonstrează, nu se înșiră prin lume. Pentru că vine o zi când nu mai poți repara nimic și atunci pierzi tot. Și cel mai important e să știi să pierzi, dar să nu te pierzi.

– Dacă m-ai lăsa, ți-aș demonstra că nu întotdeauna doare.
– Dacă te-aș lăsa, ți-ai demonstra că mai întotdeauna se poate. Întrebarea e alta. Poți?!

Într-un moment de revelație, fiecare dintre noi rupem toate granițele și ne abandonăm, din nou, sufletele. Și lăsăm să curgă, când mai lin, când mai învolburat. Apoi ajungem în acel punct când ni se pare că nu mai există alte minuni, că o zi poate cuprinde mai multe întâmplări, dar nu și stări. Pentru că atât, dar atât de mult am așteptat această iubire, că restul ce se întâmplă pe-alături chiar nu au nici o importanță. Cu o singură condiție: să știi destul de bine cât să dai și cum să primești la loc. E atât de simplu, totodată destul de încurcat pe alocuri, dar extrem de frumos…

***

– Mă doare inima, mi-a șoptit la ureche, când stăteam îmbrățișați pe balconul casei noastre.

Tot ce-i al meu e mai frumos, mi-am șoptit în gând. Pentru că atât de mult am așteptat, și atât de minunat s-au întâmplat.

„Toate lucrurile frumoase din viață încep pe întâi”, am scris pe facebook lângă o fotografie făcută cu telefonul, ce ilustra cerul ce duce spre casă, acasă.

„Toate lucrurile frumoase din viață încep”, a comentat una din femeile care știe mult mai bine decât mine cum trebuie să arate un cer de-asupra unei iubiri!