„Cimitirul”

1476214_10152266401735552_762868620_n

„Pentru că dintre toți oamenii pe care îi cunosc, pe mine mă mint cel mai mult. Nu e vorba că aș fi primit prea multe lucruri gratis de-a lungul vieții, dar îmi plac. Însă cel mai mult și cel mai mult îmi place să îmi doresc ce n-am.”

„Eram responsabil față de visurile mele de căcat și iresponsabil cu tot restul vieții mele.”

„- Eu, de obicei, când greșesc ceva prefer să cer iertare persoanei față de care am greșit, nu lui Dumnezeu. Din păcate, când mă rog, de cele mai multe ori cer ceva. Rareori când mi se întâmplă ceva bun îmi aduc aminte să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru una sau alta.”

„Îmi aduce aproape în fiecare zi aminte că oamenii pot fi fericiți cu puțin.”

„Am citit cartea aia a lui Freud despre vise, iar omul ăla spunea clar că tot ce visăm are legătură cu ce facem.”

„Mă calmează să fac curățenie. Pentru că văd cu ochiul liber cum efortul meu se materializează. Îți recomand să faci curat ca terapie. Calmează maxim. O să vezi că îți șterge orice urmă de agresivitate.”

„Că părinții mei au știut cum să-mi echilibreze poftele cu pasiunile și interdicțiile, (…), dar în zilele noastre toți retarzii invocă traumele din copilărie atunci când au o problemă. Toți au traume din copilărie atunci când nu le convine ceva.”

„Cât de enervantă poate fi afecțiunea când vine de la cine nu trebuie!”

„În fine, îmi doresc prostii de genul ăsta, despre care știu că sunt greșite și în cazul cărora există o probabilitate aproape nulă de realizare, dar în străfundul meu mi le doresc. Nu știu să-mi doresc ceva mic. Nu știu să vreau ceva ce aș putea dobândi singur. Toate dorințele mele, în mintea mea, devin realitate fie prin prisma unui act divin, fie a unei coincidențe miraculoase.”

„Sunt oameni care au senzația că nu pot fi OK decât în prezența altei persoane. Oamenii ăștia nu sunt niciodată fericiți și se plictisesc doar pentru că se gândesc încontinuu la faptul că le e rău singuri. Și fac asta ani la rândul. Normal că se plictisesc. La fel s-ar întâmpla și dacă s-ar gândi doi ani doar la guma de mestecat sau la avioane de hârtie. S-ar plictise. Când creierul primește acelși mesaj ani la rândul, nu mai e capabil să producă ceva interesant.”

„Mi-am modelat visurile după posibilități.”

„Că e clar că vor un răspuns de la mine. Singurul sfat pe care pot să îl dau cu inima împăcată este: „Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui.!”. Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn! Ești obosit? Culcă-te! Somnul rezolvă multe lucruri. Îți ia toate grijile. E bună zicala aia cu noaptea e un sfetnic bun.”

„Mă uitam la el de fiecare dată când făceam ceva împreună și era fericit. Avea o căldură liniștitoare în ochi, care nu spunea altceva  decât că e fericit că suntem din nou împreună.”

„E ciudată relația oamenilor cu Dumnezeu. Mulți zic că cred în El și cred că foarte puțini Îl iubesc pe Dumnezeu. Religia a ajuns un fel de datorie, când ar trebui să fie, de fapt, dragoste. Eu cred în Dumnezeu.”

„Eu cred foarte tare în treaba asta cu karma. Adică ce rerezinți, ce emani, aia atragi! Și am simțit-o pe propria piele. N-o să ți se întâmple niciodată un lucru bun dacă tu ești de căcat. Sau, dacă momentan ți se întâmplă ceva bun, iar tu ești de căcat, așteaptă-te să ți se întoarcă cu vârf și îndesat. Frica asta de Dumnezeu e, de fapt, frica de noi înșine. Nu ne e frică de faptul că Dumnezeu n-o să ne ajute să reușim în viață. Ne e frică de faptul că noi n-o să facem absolut nimic ca să dobândim ce ne dorim. De noi ne e cel mai frică.

„Fă ceva astfel încât să îți poți mulțumi ție! De ce? E simplu. Pentru că tu ești parte din Dumnezeu! De unde știu asta? E logic! El te-a făcut!”

„Nu cred că eram înnebuniți unul după celălalt, dar eram foarte compatibili și ne simțeam foarte bine împreună.”

„Pentru o viață sănătoasă cred că e bine să îi mințim pe toți ceilalți câtsă le facem bine, cu moderație, dar să ne spunem nouă înșine adevărul tot timpul. Sau uite, în afară de noi înșine să avem câțiva oameni apropiați, doi maxim, care să știe totul despre noi. E bună o a doua opinie. Partea proastă e că noi îi mințim pe ceilalți, dar ne mințim și pe noi. Oricum , ar fi haos fără minciună. Ar fi mulți oameni singuri.”

„Iar mie nu îmi place când sunt fericit datorită altor oameni. Îmi place când sunt fericit datorită mie.”

„… pentru că oamenii pot să se ajute singuri dacă vor.”

„… timpul are două fețe și nu știm niciodată pe care o va întoarce spre noi: poate să vindece rănile, dar și să le adâncească.”

1380849_10152274887210552_1977541864_n

„Fă tot ce poți, orice s-ar întâmpla!” Din păcate, cei mai mulți dintre noi nu facem nici măcar un sfert din ce putem. Eleanor știa că ea făcuse tot ce putuse de-a lungul vieții și de asta își păstrase ochii intacți. Pentru că sufletul nu se strică de la mama natură. Pe ăla îl stricăm sau îngrijim noi.”

„Ești liber să faci ce vrei abia după ce pierzi controlul.”

„E în firea omului să îți dorească lucruri pe care știe că nu le poate avea. E în puterea lui să nu și le mai dorească.”

*****

„Cimitirul” de Teleșpan

cimitirul-de-Adrian-Telespan-www.andreearaicu.ro_

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *