Scrisoare pentru Maria

Scumpa mea,

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi <3

Azi avem o lună de când suntem împreună în această lume. Fix o lună de iubire! Fix o lună de când nu contenesc să te privesc ore întregi. O lună în care am învățat să fiu mamă. Fix o lună de când mulțumesc tuturor pentru tot.

Știi, Maria, atunci când domnul doctor mi te-a arătat pentru prima dată, am început să plâng. Nu de durere, ci de fericire. Am repetat în gând, de câteva ori, o jumătate de rugăciune și am strâns cu putere mâina moașei care încă era lângă mine. În acele momente îi priveam pe toți din jur și nu știam cui să mulțumesc. Pentru tine, pentru primul tău plâns, pentru acei 2 ochișori deschiși pe care-i vedeam când întorceam capul, pentru sora medicală care te-a îmbrăcat în cel mai frumos set de hăinuțe pe care-l aveam în geantă. După 2 ore, când ne-au transferat în salon și am rămas doar eu cu tine, te-am culcat lângă mine și așa am stat până când se făcu dimineața. Niciodată, dar niciodată n-am să pot să-ți povestesc gândurile mele din acele ore, pentru că erau din tot ce am adunat în anii când te-am visat și când mi-am promis că le voi rosti, chiar și în gând, atunci când ne vom întâlni pentru prima dată, când vom fi doar noi două, când îți voi vedea chipul și simți mirosul.

Azi ai o lună. Tu măcar simți, așa micuță cum ești, câtă viață ai adus în viața mea? Eu sunt alt om de când te am pe tine. Eu respir altfel!

Ce mai învățat în această lună? Că pot. Că nu există zi sau noapte, că nu există somn lung, că nu există durere, că nu există timp de pierdut. Timpul a devenit foarte scump pentru mine. Tu reușești să-mi împarți ziua în ore pentru tine și doar pentru tine. Atât. Ai devenit dependentă de mine și eu nu mă încumet să te rup din brațele mele. Te țin ore întregi, până când nu-mi mai simt corpul din amorțeală. În schimb, îți simt respirația, căldura corpului tău, fosăiala atât de dragă, și de-aici nimic nu mai contează. NIMIC!

Azi ai o lună. Cea mai frumoasă lună din toată viața mea de până acum. O lună în care am trăit toate stările posibile, de la fericirea că te am, până la frica că n-am să mă descurc. Dar tu mă ajuți atunci când parcă nu mai găsesc puteri. Și eu încerc să nu greșesc în tot ce fac, ca să fiu sigură că tu crești sănătos și frumos.

Știi, Maria, fata mea, scumpa mea, viața mea, câtă fericire ai adus? Eu nu cred că vreodată am să pot exprima prin cuvinte tot ce simt când te simt, când te privesc, când doar mă gândesc la tine. În fiecare zi m-am întrebat cum, Doamne, am trăit până acum, și tot în fiecare zi te-am pupat de nenumărate ori pe obrăjorii moi și ți-am mulțumit că m-ai ales anume pe mine ca să-ți fiu mamă.

O luna

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi. Este „cel mai-cel mai-cel mai” sunet din toată lumea asta, fosăiala asta a ta. Și eu nu-mi imaginez viața fără ea. Nu pot să cred că atâția ani am amânat venirea ta, „pentru că”, „de-atâta” și „deoarece”. În schimb știu că de acum încolo, nimeni și nimic nu poate fi mai sus sau mai important decât tine. Pentru că atunci când te-am născut, de fapt am renăscut și eu, ca să pot să te cresc și să-ți ofer toată dragostea și toată grija mea.

Azi ai o lună. Fix o lună de împlinire. Și recunoștință. Și mulțumire, pentru tot.

Știi, Maria, câtă viața ai adus în viața mea?!

Te iubesc, scumpa mea scumpă!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *