De ce?!

M-a întrebat mai multă lume de ce am revenit să fac evenimente cu „Clubul Nostru”, când anul trecut în iunie am anunțat că proiectul ia o pauză.

Această pauză de numește Maria mea, care săptămâna viitoare face 5 luni și care este o fetiță extrem de cuminte, fapt care îmi permite să pot zilnic câte sta 2-3 ore la laptop, să dau câteva telefoane și să organizez totul de acasă. De la gând până la implementat a fost o noapte, când am finisat de citit o carte minunată și mi-am propus să cunosc personal autoarea.

Pentru că așa au fost cei 4 ani de evenimente marca „Clubul Nostru” – am invitat în fața publicului doar oameni pe care am vrut să-i cunosc și altfel decât îi vedeam la televizor, în reviste, printre rânduri, din auzite. Și toți invitații, dar toți, au fost aleși de mine și mă bucur că intuiția mea nu a dat greș niciodată (cu o mică excepție, dar despre asta știu iarăși, doar eu 🙂 )

De ce Prințesa Urbană?

Pentru că îi citesc blogul constant de câțiva ani, nu mulți, dar suficient cât să pot spune că scrie cel mai bine din toate autoarele de parenting din România. Textele ei întotdeauna sunt adevărate, inspirate, argumentate. Are un umor fin și niciodată nu am găsit vreun motiv să nu mai revin pe blogul ei.

afis

Cartea „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă” o am din toamna trecută. Am început să o citesc, dar fiind însărcinată, am ajuns la capitolele unde autoarea povestește chinul prin care a trecut în urma pierderii unei sarcini, astfel am lăsat cartea pe raft. Nu voiam să mai acumulez și alte griji, eu fiind precaută cu noutățile pe parcursul întregii gravidități.

Așa că am citit-o acum o lună, după care am zis că e ea.

Prințesa Urbană este cea care redeschide seria de evenimente organizate de „Clubul Nostru” – un proiect apărut acum 5 ani, fiind primii care am invitat oamenii să stea pe scaun și să descopere un Om.

Este un eveniment dedicat maternității, și cred eu – unul din cele mai calde de până acum, pentru că se va vorbi mult despre sarcină, despre copii, despre vise.

Una din părțile cele mai frumoase a evenimentelor noastre este caritatea. Mâine vom încerca să-l ajutăm pe un băiat Gleb, care suferă și luptă ca să trăiască. În parteneriat cu apa „OM”, avem o bicicletă pentru maturi care va deveni a cuiva din sală. Șansele sunt foarte mari pentru fiecare, mai ales că în depozit mai stau 2 biciclete care pot fi câștigate și ele, important e să veniți la eveniment și să participați la tombola caritabilă!

13346599_627822624040830_5168048241018661806_n

Și încă un punct important: veniți la eveniment cu copiii. Vom avea colțul lor special amenajat, unde vor putea colora, dar și învăța sau chiar juca șah cu instructorii de la Academia Națională de Șah pentru copii.

Noutatea evenimentelor noastre o constituie „Vitrina cu frumuseți și cu bunătăți” unde vânzătorii își vor expune marfa pentru a putea fi cumpărată la un preț cu reducere.

Se merită de menționat că toți participanții la eveniment vor primi câte un voucher de 100 de lei de la „Melkior” pentru a-l valorifica la cumpărarea de produse cosmetice, dar și o pungă cu mini-produse de la rețeaua de farmacii „Felicia”. La fel, cele mai curajoase mămici vor putea beneficia de un machiaj făcut de profesionistele de la „Melkior”.

La tombolă vom avea cadouri de la „Zepter”, rețeaua de farmacii „Felicia”, „Melkior cosmetice profesionale”, „celebook – fotocărți”, și multe altele.

Credeți-mă, prețul biletului este unul simbolic, pe lângă un eveniment atât de bine gândit și cu atâtea cadouri pentru toți cei prezenți!

Vă așteptăm, cu mare drag, să o cunoaștem pe PRINȚESA URBANĂ, să-l ajutăm pe Gleb să-și continue tratamentul, să câștigăm premii, să facem poze și să ne creăm noi amintiri frumoase. Așa cum doar „Clubul Nostru” poate 😛

Ultimele 24 de bilete vă așteaptă aici, pe iticket.md 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *