Sunt OMactiv. De ieri!

Să încep cu începutul.

În ultimii 12 ani am fost clientă fidelă a sălilor de sport și cabinetelor de masaj. Și asta pentru că eu nu sunt adepta dietelor și a înfometării atunci când vreau să slăbesc. Pentru că eu nu-mi imaginez o zi în care n-aș mânca ceva dulce 😛

Din acest motiv organismul meu este obișnuit cu mișcarea intensă și regulată, fapt care m-a ajutat întotdeauna să-mi mențin greutatea în jurul cifrei de 65.

Cu înaintarea în vârstă (cum sună asta, când ai 31 🙂 ), metabolismul devine tot mai greoi, mai leneș, și reacționează mult mai greu. Iar după o sarcină, și când genetic nu ești predispusă să slăbești rapid, ajungi să cauți maratoane, că doar așa te apuci de tine.

Acum că am explicat de ce am cu 10 kilograme în plus, e timpul să explic cum am ajuns să fac parte din programul „OMactiv”.

Schema este foarte simplă: într-o după amiază, stând cu Maria pe picioare și citind titlurile derulate pe facebook, am văzut un anunț. Se căutau 10 persoane care vor să-și schimbe stilul pasiv de viață. Am îndeplinit o anchetă și peste 3 zile am fost sunată și felicitată că am fost selectată, din toți peste 700 de candidați, să fac parte din programul de transformare OMactiv.

Poftim, mama Doina, și îndemnul, și provocarea, și motivul, și șutul în fund, și șansa!

Eu nu mă tem de cele 10 kilograme rămase după sarcină. Și pentru mine ele nu-s prioritate, adică neapărat să le pierd acum. Ele oricum se vor duce atunci când organismul se va reface singurel. Nu poți în 9 luni să crești, ca apoi în timp record să decrești. Așa ceva e imposibil. Grăsimea are nevoie de timp și de efort ca să plece pentru totdeauna.

Ce înseamnă OMactiv?

Un program de o lună și un pic, care cuprinde sala (deci, sport), lecții cu specialiști în nutriție și medicină (deci, cunoștințe reale predate de oamenii din domeniu), tot felul de offline-uri cu oameni interesanți care au reușit să-și transforme viața datorită modului sănătos de viață (aici avem inspirație), și o echipă din 10 persoane total diferite dar care au același scop – schimbarea din pasivi în activi și atragerea tuturor prietenilor în această „sectă” sănătoasă.

Primul pas în program a fost făcut. Ieri am mers la spitalul internațional „Medpark” și am făcut o verificare generală a organismului. Am rămas plăcut surprinsă de întreaga atmosferă din spital – totul organizat, curat, calitativ efectuat toate procedurile și medici plăcuți care mi-au răspuns cu „Zi bună, doamna Doina” atunci când am plecat din cabinetele lor. Știu, e privat, e scump, e altfel. Dar poate și de acest altfel avem nevoie, ca să dispară mizeria și mutrele acre ale doctorilor din spitalele de stat.

om-medpark

Următorul pas e testarea la „Energy Fitness” și stabilirea antrenamentelor cu antrenorii. Mi-e dor de sport, așa cum în sarcină n-am putut face nimic. Știu că la început îmi va fi greu, totuși un an și 2 luni n-am făcut nimic, decât mers cu căruțul prin parc. Oricum, abia aștept să revin la sală și să redevin activă, să simt inima cum bate după o oră de antrenament cardio, să nu-mi placă transpirația de pe haine, dar totodată să mă admir în oglinda din vestiar după fiecare antrenament 🙂

Nu, nu am nici o problemă cu acele 10 kilograme care au rămas și nu mi-e rușine să spun că le am. Dar parcă tot mai bine m-aș simți fără ele, așa cum eram până la sarcină. Și aș încăpea în toate rochiile mele frumoase și dragi, pe care acum le admir ori de câte ori deschid dulapul și ales din acele 3-4 ținute mai largi. Eu știu că pot, mi-am demonstrat-o de atâtea ori. Dar acum, mai mult ca niciodată, am nevoie de ajutor și de susținere, iar acest OMactiv a apărut exact la timpul potrivit.

Să înceapă trecerea lentă, dar corectă, la modul sănătos de viață. Și această trecere înseamnă alimentație corectă și sport, mult sport!

Puteți urmări programul OMactiv AICI.

Eu voi scrie pe blog constant și pe înțelesul tuturor despre această perioadă fierbinte, la propriu. Și sper să acceptați invitațiile mele la evenimentele publice oferite de OMactiv, bunăoară cum e acest prim-offline din această sâmbătă, unde alături de apa OM, Medpark și Energy Fitness, vine și cel mai apreciat antrenor din Rusia. La offline vor fi demonstații de antrenamente, verificări ale stării de sănătate, degustări de mâncare sănătoasă și gustoasă, și o mulțime de alte activități potrivite pentru mari și mici. Vedeți detalii despre eveniment AICI.

omm

Haideți împreună să ne (re)descoperim și să inspirăm cât mai multă lume să-și schimbe modul de viață, devenind activi, sănătoși și frumoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *