„Femei care conduc afaceri”

Împreună cu echipa de la „Clubul Nostru” am hotărât să pornim seria de evenimente din sezonul toamnă – iarnă cu o ediție mai specială, unde speakerii sunt 4 Doamne de la noi care au reușit și astăzi conduc afaceri de top din țara noastră.

A inspira – acesta este motivul evenimentului din 29 septembrie.
 
Deseori femeile au nevoie de un imbold pentru a prinde la curaj. Iar cel mai bun exemplu sunt alte femei, care la rândul lor au reușit și pot să inspire!
 
 „Clubul Nostru” te invită la un seminar motivațional cu 4 Doamne care au acceptat să povestească propria istorie a succesului și cum reușesc să conducă o afacere de top în Republica Moldova.
 
 Timp de 3 ore,
– Olga Melniciuc – președinta Asociației Femeilor de Afaceri Din Moldova,
– Angela Gladei – director „Total Leasing”,
– Iolanta Mura – director „Bemol” 
– Veronica Malcoci – director „Grawe Carat Asigurări”, vă vor împărtăși din secretele lor și vor răspunde la toate întrebările voastre.
 
Te așteptăm joi, 29 septembrie, ora 18.00, Hotel „Codru”.
Bilete găsiți AICI, pe iticket https://iticket.md/event/femei-care-conduc-afaceri/
29-septembrie-afis
 
Avem premii frumoase de la Combinatul de vinuri de calitate „Mileștii Mici”, „Zepter”, „Mr. Scrubber”, „Skincode”, „Noreva”, „Melkior” și „Medpark”.  
La sfârșitul evenimentului urmează sesiunea de poze cu participanții la eveniment, la fel și socializare la un pahar de șampanie!

P.S. de campanie socială

E puțin trecut de 8 dimineața iar holurile policlinicii oncologice sunt pline. Oameni de diferite vârste stau așezați pe puținele scaune de lângă ușile pe care stau scrise tăblițe cu numele medicilor. Mai mulți stau în picioare, coada ajungând a fi și de 20 de persoane. Eu merg grăbită, am urcat deja la etajul 2. Mă străduiesc să nu-i privesc, să nu prind nici o reacție.
Ajung la etajul 2 și caut biroul 206. Acolo ar trebui să găsesc medicul chimioterapeut. Găsesc un rând lung, asemeni celui din holul principal. Rând la cabinetul de chimioterapie, rând la cabinetul unde se eliberează medicamentele pentru proceduri, rânduri peste tot. M-am oprit într-un capăt de coridor și aștept. Nu pot sta mereu cu ochii privind podeaua, așa că ridic capul și privirea mea se întâlnește cu a unei doamne. Probabil are puțin peste 50 de ani. E îngrijită, cu capul înfășurat cu o broboadă, stă așezată ultima pe scaunul de lângă 206. Mă privește câteva secunde și-mi zâmbește…

Sunt sigură că doamna cu capul înfășurat are acasă copii, poate și nepoți. Are un serviciu la care merge (sau a mers) în fiecare zi de lucru a săptămânii și unde își îndeplinea sarcinile cu atenție și dedicație. Seara mergea grăbită spre casă, cu trolebusul care ardea – vara, și în care înghețai – iarna. Ajunsă acasă repede pregătea cina – de fiecare dată mâncare proaspătă și pe gustul fiecărui membru din familie, apoi spăla, aranja toate prin casă, poate și călca, poate uda și florile, poate citea ceva sau vedea un film vechi cu care și adormea, ca dimineața să pornească pe același drum și orar.
Această doamnă poate niciodată nu s-a gândit că ea, anume ea, într-o zi obișnuită, o să afle că are cancer.
Ea a avut timp pentru toate și pentru toți. Dar niciodată nu și-a făcut timp pentru ea, ca să meargă să facă o mamografie…

Cu toate acestea, privirea ei era senină. Ținea în mână carnetul medical și telefonul mobil. Probabil ca să poată răspunde rapid atunci când cineva o va suna. Sau ea să-i anunțe pe cei care așteaptă vești de la ea că totul va fi bine. Probabil și va fi, pentru că atunci când a ieșit din cabinetul medicului chimioterapeut s-a așezat la coada de alături, acolo unde se eliberau medicamentele necesare pentru chimioterapie.
Și iarăși rând. Și iarăși priviri. Și iarăși fiecare analizează colegul de scaun: ce ține în mâini, dacă are sau nu păr pe cap, dacă bea apă des sau nu are nici o sticlă, dacă este singur sau însoțit de cineva, dacă zâmbește sau dacă stă cu ochii în jos privind podeaua…

***

Am coborât în cantina policlinicii și mi-am luat o prăjitură și o sticlă cu apă. M-am așezat la o masă și am privit în jur. Atâta lume, și toți aparent sănătoși, toți apți de muncă, toți cu umerii drepți și privirile… Ca în ceață ajungi să te uiți la oameni atunci când știi că ai cancer.
Eu am văzut așa ochi, am întâlnit astfel de priviri și m-am străduit să le zâmbesc. Așa greoi, banal poate, dar le-am zâmbit tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit pe holul policlinicii oncologice. Ca după câteva secunde, și ei să-mi zâmbească – stângaci, timid, rușinoși parcă.
În țara noastră încă e o rușine să ai cancer…

*****

Acest text face parte din campania de susținere a femeilor care luptă cu cancerul mamar.

Like paginii de facebook STOP Cancer la Sân

Susțin femeile cu cancer

E mai mult de o săptămână de când mă gândesc cum să scriu acest text și acum, dacă tot l-am pornit, mi se pare unul din cele mai grele texte scrise de mine în toți anii de jurnalism.

Dar, „cineva tot trebuie să o facă”, mi-a zis prietena mea. Iar eu sunt sigură că nu sunt primul om care scrie despre cancer…

Cu toate acestea, a scrie despre cancer e mai greu atunci când scrii despre un caz real. De-a lungul timpului am participat în diferite campanii de informare organizate de diverse companii sau ONG-uri, textele mele având toate același mesaj: implicați-vă! Doar participând, sub diverse forme, în informarea populației, avem șanse mari să scadă numărul cazurilor tragice și să crească încrederea oamenilor că nu-i totul pierdut.

Anume din acest motiv – de-a informa și de a reda speranțe și încredere, am hotărât să scriu public despre faptul că voi fi alături de o persoană care luptă cu această boală. Voi fi, atât fizic, cât și prin textele postate aici pe blog, ca să povestesc așa cum este întregul drum – de la depistarea bolii și până la punctul fericit al recuperării. În fiecare săptămână voi scrie un text despre ce s-a întâmplat în săptămâna trecută – tratamente, simptome, pași făcuți, concluzii, medici – totul așa cum are loc, fără ocolișuri și apropouri. Știu, sună greoi, dar atunci când am încercat să mă documentez despre ce se întâmplă cu cineva care parcurge acest drum al vindecării, am găsit doar câteva texte despre chimioterapie. Dar cum se simte pacientul, psihologic, care sunt acțiunile și ce se mai întâmplă în tot acest timp – nimeni nu povestește. La fel cum nimeni nu spune nici un cuvânt despre rudele pacientului, care trăiesc și ele o adevărată dramă și tac și așteaptă, pentru că altă soluție se pare că nu există.

Istoria mea este despre o pacientă – și așa o voi numi, pacienta noastră – care a depistat că are un nodul la sân, ca peste câteva zile și în urma unor investigații, să se depisteze un început de cancer mamar. Și așa începe povestea pacientei noastre!

***

Nu înțeleg de ce în țara noastră se vorbește atât de puțin despre cancer. Știu, toți ne temem și ne rugăm să nu ne afecteze pe noi sau pe cei dragi. Dar până a ne afecta, cancerul poate fi prevenit sau depistat în forma incipientă. Anume din acest motiv ar trebui să existe anul împrejur, peste tot – policlinici, spitale, spații publice, tot felul de afișe în care să fie scris negru pe alb: Mergeți regulat la medic, pentru a depista la timp orice malformație!

***

Eu deja am vorbit cu pacienta noastră și în următoarele zile voi veni cu prima postare „practică” despre tot ce-aa făcut ea în tot acest timp – de când a depistat și până astăzi.

Cum mă simt eu, care trec această poveste prin mine, înșirând-o aici? O potențială pacientă, în cazul când nu-mi voi palpa sânii în fiecare lună, nu voi merge la ginecolog măcar anual, și nu voi fi atentă la orice schimbare a organismului meu. Totodată, credeți-mă, îmi este destul de greu să povestesc această trăire a pacientei noastre, care deja a început lupa cu cancerul la sân. Dar știu că este o luptătoare și va reuși. Altfel nu are cum, altfel nu există!

Ea poate. Ea a depistat la timp și merge (m) înainte spre vindecare. Pentru că, cancerul poate fi tratat și viața poate continua, indiferent de vârstă sau de consecințe. Oamenii trebuiesc iubiți, încurajați, iar o femeie care luptă cu cancerul la sân are nevoie, în primul și în primul rând, să știe că este susținută și că există cineva care are grijă. Acolo Sus, dar și aici, lângă ea!

*****

Acest text face parte din campania de susținere a femeilor care luptă cu cancerul mamar