Mămici, celebrul Komarovsky vine la Chișinău

În momentul în care am aflat că sunt însărcinată, toate grijile mele erau despre… cum voi avea grijă de copilul meu: cum mă voi descurca când ea o să plângă și eu nu voi ști motivul, cum voi ști că vrea să mănânce, cum voi lupta cu colicii, cu dinții, cu mucii, cu diversificarea – sute de întrebări care și mai de care.
Burta creștea, eu nu citeam nimic. Unicii sfătuitori mi-au fost medicul ginecolog și din săptămâna 30 – medicul la care am născut. Din principiu nu deschideam internetul, pentru că era să mă îmbolnăvesc, eu fiind perfect sănătoasă și având o sarcină monitorizată de doctori.
Probabil așa sunt eu – cred în profesioniști și atunci când am o întrebare, orice fel de întrebare (sau problemă), inițial caut răspuns la specialiști, nicidecum la amatori sau autotștiutori.
Așa a fost și cu sarcina, așa e și cu Maria.
Îmi cresc copilul cum simt eu că e bine, iar când am o nedumerire sau o problemă, sun sau merg la pediatru. Nu întreb alte mame pe internet, nu fac parte din forumuri sau grupuri unde mii de mame învață una pe cealaltă cum e mai corect să crești un copil. Pentru că eu consider că pentru orice există soluții, și ele vin de la cei care le cunosc mai bine, atât practic, dar și mai mult – teoretic.
Așa am ajuns să-l citesc și să-l ascult pe Komarovsky. Nu cred că există mamă care n-a auzit de celebrul medic pediatru care a cucerit întreaga nișă (adica mamele) datorită lucrurilor pe care le spune. Și culmea, nu a descoperit nici o minune. Toate sfaturile și lecțiile predate de el sunt atât de simple, unele – atât de logice, că uneori îl ascult și râd singură cu (de) mine.
Doctorul Komarovsky este foarte bun în ceea ce face. El învață mamele să devină mai calme, mai sigure pe intuiția lor, mai corecte în alegere, mai citite, mai selecte în asimilarea informației. Mai bune, la urma urmei. Și această bunătate nu presupune nimic ieșit din comun, decât puțină minte. Și mai puține medicamente băgate în copil. Teoria lui e ușoară și corectă – la timp aflăm cauza și găsim soluția împreună cu un medic bun. Atât!
14906855_1162541837158206_1287804068346365414_n

Pe 11 decembrie celebrul doctor vine la Chișinău pentru o întâlnire cu toți cei dornici să-l cunoască, să-l asculte și să-i pună cele mai strigătoare întrebări. Știu, el este pe internet mai mult decât poate avem nevoie. Dar cred că e altceva când poți să vorbești cu el, chiar și prin intermediul a câtorva întrebări. Vor fi câteva ore bune cu Komarovsky pe scenă, povestind cele mai simple, și totodată, mai importante lucruri despre creșterea unui copil.
De cum am aflat despre acest eveniment, am stabilit cu bunica ca să stea cu Maria. Da, Maria mea rămâne acasă, pentru că mama merge să primească niște răspunsuri și să pună fix 2 întrebări. De ce? Pentru că Komarovsky e specialist, iar eu aleg să-mi cresc copilul ghidată de oameni cu studii, care știu și care sunt consecințele unui sfat dat. Iar o mamă informată corect este ca o pâine caldă în casă!

YouTube previzualizare imagini

Vă recomand, dragi (și viitoare) mămici, acest eveniment. Și credeți-mă, se merită orice investiție financiară. Pentru că o faci pentru tine, pentru copiii tăi, pentru că tot ce ai tu mai scump să fie în siguranță. Și, poate cel mai important, o faci pentru ca să fii exemplu pentru toți cei care caută cel mai bun, cel mai scump, cel mai dulce, cel mai-cel mai. Nu există „cel mai” atunci când crești un copil. Există intuiția de mamă, puțină pricepere, un gram de înțelepciune și un medic-pediatru bun!

Am uitat 🙂 Bilete la eveniment găsiți AICI, PE ITICKET.MD.
Sau intrați AICI, PE PAGINA BLOGULUI, și participați la concurs. Se dau 2 bilete pentru 2 mame care mă conving că pot 😉