Primăvara în care mi-am resetat prioritățile

Azi se fac exact 2 săptămâni de când Maria a făcut prima convulsie. Poți să-ți ieși din minți, ca și părinte, când vezi cum copilul tău de 2 ani stă cuminte pe pat și privește desene animate și brusc, cade – i se oprește respirația, își pierde cunoștința, se face violet pe față, dă haotic din membre, i se împietrește corpul. De orice am fost pregătită în viață și nu mă tem de nimic, absolut de nimic, așa cum mi-e frică să nu se repete această întâmplare oribilă trăită acum 2 săptămâni. În tot acest timp am avut parte de atâtea gânduri, păreri de rău, rugăciuni, nopți nedormite, promisiuni personale, încât astăzi am ajuns să-mi resetez priorițățile. E primăvara în care mi-am schimbat viața, și asta datorită fetiței mele și dorinței de a trăi altfel. De a trăi!

Primul lucru care l-am făcut e renunțarea la tot ce-mi mânca timpul și energia. În ultimii 7 ani am coordonat câte 5-6 proiecte, am muncit foarte mult, inclusiv nopțile, iar ultimii ani m-am „dus” tare mult în a ajuta oamenii, necondiționat și fără pauză, în sărbători și atunci când alții nu puteau face nimic. Fundația „Ajută un Om” a devenit locul unde se implementau cele mai grele campanii, iar toată munca de organizare și desfășurare care nu se prea vedea era făcută de mine, fiind gravidă sau cu un bebeluș de 6 luni. Nu mă plâng, a fost alegerea mea, doar că de multe ori, de cele mai multe ori, nu știu dacă se merită acest sacrificiu.

Despre toate evenimentele gândite și desfășurate în ultimii 7 ani aș putea scrie o carte. „Clubul Nostru” este mai mult decât un proiect, un job, o sursă de venit financiar. „Clubul Nostru” a reușit să „mă crească” profesional, mi-a adus oameni faini în viață, am învățat atâtea că astăzi îmi pare rău că trebuie să mă opresc. Cel puțin, la moment simt că trebuie să mă opresc. Nu mai sunt motivată, nu-mi place, am devenit robot și nu am nici un plan de înaintare. Recunosc că mă doare sufletul, la câtă muncă am depus în acești 7 ani, dar repet – mă opresc la moment. Poate peste o lună îmi reapare muza și dorința de a merge înainte și de a aduce în scenă oameni de la care avem ce învăța.

Despre activitatea mea din domeniul marketing și PR nu prea vorbesc, și mulți nici nu cunosc că eu asta și fac în viața de zi de zi. Aici am să rămân la moment, pentru că este ceea ce pot să fac cel mai bine și îmi asigură un venit stabil, pentru ca să pot trăi decent. Și dacă „mă las” de atâtea activități, inclusiv voluntariatul, cred că am să revin la scrisul pe blog. Acest blog atât a avut de suferit de-a lungul timpului, eu scriind câte o postare în lună, sau chiar în sezon, dar având atâtea idei și propuneri de colaborare. Cred că este timpul de scris, mai ales că asta chiar îmi place să fac.

Și nu în ultimul rînd, casa, familia și eu! Serile sunt pentru gătit sănătos și mâncat toți 3 la masă, nopțile – pentru dormit, weekend-urile pentru lenevit și sărbătorile – pentru bucurii! Nu mai lucrez, pentru că nu le pot face eu pe toate. Și îmi pare rău că trebuia să trecem cu Maria prin reanimare ca să înțeleg unde greșesc și de ce nu fac corect ceea ce fac. Iar faptul că m-am înscris la cursuri de engleză și caut cursuri bune de croitorie, e deja un semn că sunt pe calea cea dreaptă. De foame n-am să mor, sunt sigură. În schimb n-am să mai trăiesc ca într-o competiție. Poate mulți mă vor judeca, vor râde de aceste rânduri, sau mă vor cataloga ca o nebună. Dar eu prin această destăinuire chiar vreau să ajut pe cineva care poate trăiește o istorie asemănătoare. Și sunt sigură că nimic în lumea asta nu valorează mai mult decât familia și sănătatea fiecărui membru!

Trăiți azi! Cu tot sufletul!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter