Ajută un Copil să trăiască!

Eu știu, ca și mulți dintre voi, câtă lume are nevoie de ajutor. Acum 5 ani, când am fondat fundația de caritate „Ajută un Om”, doar eu și asistenta mea Cristina știm câte drumuri am cutreierat, câte sacoșe cu alimente și îmbrăcăminte adunate de la oameni am cărat prin case sărace de la țară. Zilele mele de sâmbătă însemnau mersul pe la cunoștințe și neamuri cu strângere de donații pentru cei mai triști ca noi. Apoi o doamnă din domeniul asistenței sociale mi-a povestit și demonstrat zeci de cazuri, când omenii nu au, dar nici nu vor să aibă, ci doar stau și așteaptă când eu, sau altcineva le va aduce torbele în ogradă sau vor aduna bani să le facă reparație în casă, ei nici măcar cu mătura nu sunt în stare să dea. De lene… Nu mai zic de faptul că peste o perioadă, unii revin cu cerutul, dar nici nu vor să se angajeze servitoare la școala din sat (exemplu real, când o doamnă mi-a reproșat că ea nu-i de spălat podelele). Pentru că nu vor, știind că există oameni care din milă, vor aduna și îi vor susține. Poate prea dur, dar credeți-mă, am avut 2 cazuri care m-au șocat și m-au determinat să nu mai cred în sărăcia unor oameni, pentru că ei nu vor mașină de spălat, ca să le fie mai ușor, dar vor laptop sau telefon mobil. Sunt și excepții, recunosc, dar oricum…

Din acel moment mi-am zis că voi ajuta doar cazurile ce țin de boală. Din păcate, avem o sumedenie de oameni care luptă în fiecare zi pentru încă o zi. Cel mai greu e să-mi imaginez un copil bolnav. Atâta chin și atâtea lacrimi, cu 2 părinți care vând tot ce au sau fac împrumuturi mari pentru ca să-și salveze copilul.

Despre povestea Alexandrei am aflat de la o prietenă care cunoaște cazul și familia dată. Nu o cunosc, nu-i știu părinții, dar mi se pare tare cumplit și nedrept ceea ce trăiește. Are 14, doar 14 ani, iar recent i-a fost depistată o tumoare pe creier. Alexandra are toate șansele să se trateze, să crească o fată sănătoasă și frumoasă, dar pentru aceasta are nevoie cât mai urgent de o intervenție peste hotare. În comparație cu alte cazuri, suma necesară nu este atât de mare – puțin peste 20.000 de dolari, o parte din bani fiind deja adunată.

bim1z7zuzvguyhlopjw5

În 7 zile ar trebui adunați câți mai mulți bani, pentru că Alexandra deja este așteptată la o clinică din Turcia. Prietenii fetei au deschis un cont pe indiegogo.com și toți cei care vor și care pot să o ajute, pot face donații sigure. Detalii AICI pe link.

Totodată, clinica stomatologică „Ursu Dent” timp de 2 săptămâni donează părinților fetei toți banii în urma procedurilor de igienizare profesională. Ce înseamnă acest lucru?! Noi nu prea suntem obișnuiți să avem grijă de dințișorii noștri, decât periat zilnic, pe când ei au nevoie, de 2 ori pe an, de o curățare mai profundă, ca să nu avem depuneri, pete și să nu infectăm rădăcina. Igienizarea, sau curățarea dinților, este o procedură care se face atât la maturi, cât și la copii – nu doare absolut deloc, se face în maxim o oră, și costă 550 lei. Nu e mult, dar e frumos și sănătos.

10458305_727198617400752_9054549454705933419_n

 

Astfel, vă invit și vă rog chiar: mergeți la „Ursu Dent”, unde beneficiați de această procedură și totodată, ajuți un copil să trăiască. Clinica se află chiar în Centru, iar programările se pot face direct la telefon: 068575768 sau (022) 22-22-65. Mai multe detalii, AICI pe link.

419608_324827960971155_1539741777_n

 

Aș fi vrut să existe mai multă lume receptivă și să preia exemplul celor de la „Ursu Dent”. Eu mă angajez să fiu prima care beneficiază de oricare procedură, dacă aș ști că există un rezultat bun și că banii merg în salvarea Alexandrei. La fel, mă angajez să scriu și să promovez intens, ca să afle cât mai multă lume despre ofertă și campania de ajutorare. Doar haideți să ne unim și să ajutăm un copil să învingă boala. Noi putem, noi suntem mulți și noi suntem în stare să adunăm acești bani pentru o fetiță de doar 14 ani.

Cine e cu noi?!

Între a fi și a rămâne

Oameni. Asta am în vedere. În această săptămână care deja e pe ducă, m-a preocupat mult calitatea oamenilor de a fi oameni. De-a fi buni sau răi, veseli sau triști, optimiști sau fără speranțe, puternici sau indiferenți, deschiși sau singuratici sau a lehamite față de tot ce-i înconjoară.

Cu câteva zile în urmă am văzut cum un șofer de microbuz nu a oprit să urce o fată în cârje, chiar dacă era gol și avea scaune libere, abia pornind de la stația terminus. Mi-a stat atât de negru în fața ochilor, atât de rușine față de acea fată, încât m-am întors din drumul meu și am dus-o acolo unde ea avea nevoie.

În goana după bani, după cât mai mult, sau poate din prostie sau indiferență, unii oameni uită să rămână oameni. Și niciodată nu știi tu cum poți să ajungi, ca tu să fii acel ce are nevoie de ajutor. Pentru că viața fiecăruia dintre noi nu este asigurată nicăieri și nimeni, absolut nimeni nu ne poate convinge că vom ajunge să trăim fericți, sănătoși, alături de cel drag și cu casa plină de copii și nepoți, chiar și la adânci bătrânețe.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Unii luptă singuri, ceilalți caută și cer susținere, alții – nu luptă și nici nu caută, speranțele fiindu-le ucise tot de către oameni. Noi, cei mai cu noroc – sănătoși, cu masă în casă și familia alături, uităm să privim în jurul nostru. Fericirea noastră ne umple viețile și noi nu mai avem ochi pentru multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru.

Întâmplarea cu soferul de microbuz și fata în cârje lăsată pe marginea drumului m-a făcut să cred că mulți dintre oameni au uitat să fie oameni, să ajute, să susțină, să încurajeze și să crească speranțe în inimile celor mai triști ca noi. Victoria mi-a scris mai apoi pe facebook, spunând că deloc n-o deranjează atitudinea oamenilor, pentru că … s-a obișnuit deja. În țara noastră oamenii cu probleme locomotorii sunt obișnuiți cu indiferența celorlalți cetățeni. Și asta e trist. E rușinos pentru o societate normală. E de neacceptat pentru acești oameni care au avut mai puțin noroc în viață.

5440d79cd1666

Dar totodată, nu întotdeauna este așa și, dacă întorc pagina, cunosc zeci de cazuri când oamenii s-au găsit, s-au unit și împreună încearcă să ajute, să salveze și să dăruiască soare unei vieți. Cele mai răsunătoare și de actualitate cazuri care au nevoie de susținere sunt a fetei bolnave de cancer, Alina, dar și Alexandru – băiatul care a suferit un atac cerebral fiind la mii de kilometri de țara noastră. Ambii au nevoie de bani, pentru a-și putea continua viața. Ambii sunt tineri, foarte tineri, și nici n-au înțeles adevăratele bucurii ale acestei lumi. Ambii sunt înconjurați de familiile care speră la o minune. Ambii luptă, ei pentru viața lor, și asta-i cel mai important. Alina este o fată puternică și va reuși. Alexandru la fel. Ei nu merită să-și lase aripile, totodată sunt datori față de toată lumea care-i ajută, ca să-și continuie zborul frumos în această viață. Ei au nevoie de orice susținere financiară, ca să poată izbuti. Și noi, toți oamenii buni, putem să-i salvăm, putem să le dăruim bucuria zilei de mâine. Noi toți, uniți și deschiși spre bunătate, pentru că viața nu garantează nimănui că vom trăi frumos și sănătoși la bătrânețe. De asta suntem oameni și indiferent de viața fiecăruia dintre noi, de bucuriile și necazurile proprii, de zilele posomorâte sau de duminicile pline de soare, de veniturile stabile sau de numărul de datorii și credite – noi toți, uniți și de la fiecare câte un pic, putem ajuta un om. Să trăiască, să se bucure, să fie alături de cei care nu-și opresc lacrimile și nu contenesc să creadă și să lupte pentru viața lor.

În jurul nostru există suflete care au nevoie de ajutor. Ucideți indiferența, nu faceți drame din micile neplăceri sau neajunsuri și imaginați-vă pentru o clipă, doar pentru câteva secunde, că în locul unui om bolnav ai putea fi tu. Și că ziua de mâine vine, dar nu știi cum va fi primăvara…

Haideți să o ajutăm pe Alina. Detalii AICI>>

Haideți să îl ajutăm pe Alexandru. Detalii AICI>>

Și în fiecare zi, să încercăm a fi mai buni.

*****

scris pentru alllady.md 

Invitație roz pentru sănătate

Vorbeam zilele trecute cu reprezentanții unui spital privat de la noi despre importanța controalelor medicale și prevenirea unor boli și mare mi-a fost mirarea când ei mi-au spus că femeile zilelor noastre refuză, sau nu consideră necesar, să-și facă testul Papanicolau – o analiză obligatorie care trebuiește făcută anual pentru a depista cancerul de col uterin. Despre cancerul cervical foarte puține se cunosc, și chiar dacă dispunem de atâta informație virtuală și cazuri reale despre cancerul mamar, oricum mai sunt femei care rar, foarte rar merg la ginecolog, nemaivorbind de mamolog.

Din păcate sau poate din fericire, am avut (ne)norocul să cunosc câteva femei care au trăit cu cancer și au luptat cu toate puterile ca să-l învingă, din acest motiv m-am autodisciplinat și atrag o mai mare atenție detaliilor. Am parte de cel mai bun medic ginecolog, care de peste 10 ani mă învață cum să am grijă de mine și să nu-mi fie rușine să întreb atunci când ceva nu-mi este clar. Citesc mult, tare multă informație despre tot ce ține de sănătate și, datorită profesiei de jurnalist, deseori am discuții cu medici și specialiști care sunt la curent cu toate inovațiile din domeniu. Știu cât de important este timpul atunci când se vorbește despre simptome și depistare, din acest motiv mi-am făcut un obicei de a-mi vizita medicul ginecolog o dată la 3 luni și anual să-mi fac un control medical general, ca să pot dormi mai liniștit.

Cancerul fură vieți. Multe adolescente nu mai ajung să termine facultatea, multe mame își lasă copiii mici și tot mai multe femei ajung mutilate pe viață, fără un sân sau fără posibilitatea de a naște copii. De fiecare dată când auzim despre un nou caz de cancer, parcă automat ni se resetează prioritățile vieții. Și nu în ultimul rând, ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla și ne rugăm la Doamne-Doamne să aibă grijă de noi.

„Trăiește viața în roz alături de Avon” – un eveniment social-caritabil care se va desfășura în această duminică în scuarul Catedralei din centrul orașului. Medici și psihologi vor aștepta femeile care vor să afle răspunsuri despre prevenirea cancerului mamar, dar și cum să mergi înainte, chiar dacă deja ai învins lupta.

Afis_var2

 

Mi se pare un eveniment extrem de important, așa cum prin astfel de acțiuni putem încuraja zecile, poate miile de femei, că boala nu este mai puternică decât noi și că împreună putem învinge. Organizatorii își propun să acumuleze și donații financiare, pentru a putea ajuta femeile care luptă cu această maladie.

***

Tu când ultima oară ai fost la mamolog?!

Raportul unei absențe de-acasă

Trebuia cumva să revin pe acest blog tare drag cândva și tare uitat de mine în ultima perioadă. Adevărul e că nu prea am uitat și de foarte multe ori când vedeam ceva, sau cunoșteam un om interesant, sau mi se întâmpla ceva, în minte croiam fraze și-mi imaginam întreg textul pe care-l voi posta aici pe blog.

În tot acest timp de absență – poate cuiva i-a fost dor, poate altcineva vroia să mai descopere cărți noi citite și însemnate de mine, cert e că am hotărât să revin la scris și să mă străduiesc să găsesc acel timp avut cândva destinat anume impresiilor pentru blog.

Am avut o perioadă destul de încărcată, când m-am străduit să reușesc cu toate proiectele pe care le am în directorat sau gestionat. În primul rând, de aproape 4 ani eu însemn CLUBUL NOSTRU – proiectul meu născocit din vise, din idei și cu oameni. Proiectul meu drag, uneori cel mai drag, alteori gata să-l vând sau să-l fac cadou cuiva mai puternic decât mine. De o bună bucată de timp, am lansat și revista proiectului – o revista deloc glamuroasă, ce conține informații despre evenimentele pe care le desfășurăm, cu fotografii a femeilor care vin la aceste evenimente, cu interviuri unde (re)descoperim oameni buni și foarte buni de la care avem ce învăța, cu texte interesante despre tot ce trebuie să știe o femeie modernă atât pentru ea, pentru dezvoltarea personală, dar și pentru a fi mai bună acasă și alături de copiii ei. Am plasat primele 3 numere on-line, așa că puteți citi: primul număr aici, al doilea – aici, și al treilea – aici.

Nu m-am lăsat nici de AJUTĂ UN OM – fundația de caritate prin intermediul căreia încercăm să-i ajutăm pe cei mai triști și fără de speranțe. E greu, e foarte greu să reziști atunci când o mamă te imploră să o ajuți să-și salveze copilul, sau când cunoști o familie care abia de reușesc să mănânce măcar o dată pe zi, sau când știi că undeva zace o bunică care nu mai trebuiește nimănui și ea nu cere nimic de la nimeni. Am pregătit, pentru această toamnă-iarnă, 2 proiecte mari de ajutorare a persoanelor cu dizabilități. La fel, urmează să lansăm un proiect comun cu Centrul social „Agapis” de pe lângă Biserica Sfântul Dumitru. Și mai sunt câteva idei, bune idei, doar că îmi este destul de complicat să le pun pe foaie apoi să găsesc capăt de realizare. Unii oameni sunt prea ocupați cu alte probleme ale vieții și nu prea găsesc timp și dorință să ajute ca noi să putem ajuta.

HEALTH & BEAUTY BLOGSPOT este un alt proiect pe care îl mișc din loc. Ce-i drept, mai cu viteza melcului, dar el există și fetele cu blog au posibilitatea să se cunoască între ele, să descopere noi branduri, produse, localuri. Încerc, pe cât reușesc, să organizez câte o descoperire în fiecare lună și sper ca această toamnă să ne aducă și câteva ieșiri în afara orașului și minim una – din țară. Uneori avem nevoie să trecem peste niște hotare pentru a reveni cu mai multe puteri și noi vise.

LEADERA ȘI FEMININĂ l-am lansat cu gândul că niciodată nu strică să mai învățăm un pic. După câteva seminare, ne-am stopat, pentru că nicidecum nu reușeam să ne găsim, să ne organizăm, să ne întâlnim în weekend, zile destinate lenii și/sau distracției. În tot acest timp, pe adresa de mail al proiectului și pe pagina de facebook, au venit destule solicitări de reluare a cursurilor, motiv care pe mine personal m-a făcut să vreau să continui proiectul. În primul weekend din octombrie revenim și sper să mergem înainte cu îndrăzneală și dorința de-a cuceri tot ce întâlnim în cale 🙂

În această toamnă ar trebui să i-a foc CEAIUL DE LA ORA 18.00 și CADOUL DIN CUTIA DE PANTOFI, alte 2 proiecte sociale la care am muncit și continui să mă implic. Revin la aceste 2 subiecte cât de curând posibil.

Și tot în această listă mai adaug și timpul, efortul și nopțile pe care le pierd pentru toate companiile și brandurile pe care le am în dezvoltare, promovare și creștere. Din păcate, sau poate din fericire – nu am dreptul să le numesc, chiar dacă acest pas ar fi încă un punctuleț în promovarea lor 🙂 Dar să știți că această muncă de PR – care este, de fapt, adevărata mea sursă de venit, mă ajută foarte mult să pot să dezvolt toate proiectele enumerate mai sus. „Proiectele mele de suflet” cum le numesc atunci când lumea mă întreabă ce am eu din „Clubul Nostru” sau de ce mă zbat atâta cu tot felul de campanii pentru „Ajută un Om”.

Cineva ar spune că multe faci, în puține reușești. Nu este adevărat. Cel puțin eu, mi-am ales toate aceste proiecte pentru că pot să le unesc, pot să combin activitatea și cauza, pot implica oameni și găsi soluții sau activitați care se intersectează, iar rezultatul este dublu. După mine, cred că trebuie să vrei și să crezi. E adevărat că n-aș reuși fără ajutorul a câtorva oameni buni în ceea ce fac, astfel că am încredere în colegii selectați fiecare pentru activitate și împreună reușim să mergem înainte.

1

 

Iar dacă îmi ajunge timp pentru cele 3, uneori 4 antrenamente pe săptămână, cursurile de engleză, ședințele lunare de manichiură, pedichiură, epilare, tuns și vopsit, schimbat pământul la flori, de stat zile întregi la piscină, de dus de 2 ori la mare în această vară, de scris pentru alllady, de pozat frumoooos pentru Casa Cristea și, cel mai important – de pierdut în cei 2 ochi frumoși-frumoși-frumoși – înseamnă că mai am timp și mai pot inventa, lansa și promova și alte noi proiecte 😀 Glumesc. Dar, niciodată nu se știe 😀

După cum, sper, s-a înțeles, am revenit și pe acest blog, tare drag cândva. Sper să nu dezamăgesc 😉

Adunăm jucării pentru copii

I-am cunoscut la început de decembrie și de atunci îmi tot stă gândul la ei. Sunt puțin peste 30 de copii cu dizabilități din Cahul și de prin satele din preajmă. Copii cu dizabilități locomotorii, dar majoritatea – cu tot felul de alte maladii, boli mintale, autism. Cel mai mic are aproape 3 anișori – cel mai mare – nu mai contează, dacă mintea oricum e ca a unui copil de 7 ani.

f1

Când am mers la ei în vizită cu niște donații prin intermediul proiectului „Rotary Chișinău Centru”, am înțeles de la surorile medicale care îi îngrijesc, că cel mai mult ar avea nevoie de jucării speciale care i-ar ajuta să înțeleagă cele mai elementare lucruri. Cărți mai au, rechizite la fel, dar nu au jucării – vedeți mai jos câteva exemple.

Eu habar n-am unde în orașul nostru se vând așa ceva, dar cu siguranță se găsesc mai ușor decât în Cahul. Atenție – nu jucării moi, de pluș – au un dulap întreg. Dar nu acesta este scopul – ei au nevoie de jucării educative, care să le dezvolte memoria, să le pornească mintea, să-i pună pe gânduri.

jucarie 1

 

jucarii 2

 

 

jucarii 3

 

jucarii 4

Prin intermediul fundației de caritate „Ajută un Om”, vă invit, vă îndemn și vă voi aștepta SÂMBĂTĂ, 1 MARTIE, ORELE 11.00 – 15.00, la MOLDCELL CAFE (BD. STEFAN CEL MARE COLT CU STR. TIGHINA). E suficient ca 100 de persoane să aducă câte o jucărie, și deja bucuria copiilor va fi imensă! La fel, vom aduna și ceva bani, că dacă tot vom face drum la Cahul, să le ducem si niște fructe exotice.

Menționez că acești copii sunt cu nevoi speciale, dar au părinți și locuiesc împreună cu ei. Centrul de Zi pentru copiii cu dizabilități are ușile deschide pentru toți copilașii grav bolnavi din zonă, care sunt aduși acolo în fiecare dimineață și peste zi urmează în program mai special, în dependență de gravitatea bolii de care suferă.

Eu le-am promis că voi reveni la ei cu jucării și dulciuri și știu că trebuie să mă țin de cuvânt. Acești copii nu vor nimic și nu au nevoie de altceva, decât de niște jucării. Să le facem copilăria mai frumoasă, dacă tot au avut mai puțin noroc în viața asta…

Vă rog să distribuiți această postare, ca să reușim să informăm cât mai multă lume despre această acțiune. Vă mulțumesc anticipat tuturor pentru implicare și pentru faptul că nu veți rămâne indiferență și veți găsi o oră, ca să cumpărați o jucărie și să o aduceți la grămadă. Sunt sigură că vom aduna un munte de jucării pentru acești copii 🙂

Ajută un Om!

 

P.S. Între timp, am fost contactați de cei de la EduJoc, care ne-au anunțat că ne donează câteva jucării pentru acești copii. Idee nu aveți bucuria mea, pentru că ei sunt exact cei de care noi avem nevoie pentru acțiunea dată! Accesați www.edujoc.md și vedeți câte jucării au, exact din categoria necesară nouă, adică copiiilor din Cahul.

Da, acum sunt convinsă că vom reuși, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni!!!

„Să ne revedem mai des”

Pentru că urmează câteva zile de concediu, voi încerca să recuperez câteva lucruri importante pe care nu le-am reușit în ultimele luni. Și asta se referă și la acest blog, care tot așteaptă să-și schimbe haina și unele accesorii 🙂

Cu aproape 2 săptămâni în urmă, am organizat un eveniment. „Să ne revedem mai des” este, și deja o pot spune cu mâna pe inimă, – cel mai greu, dar și drag eveniment pe care l-am gândit și l-am desfășurat. Nu există atâtea cuvinte care m-ar ajuta să descriu emoțiile care m-au încercat în seara de 17 decembrie. Oameni Mari, în tot sensul cuvântului, mi-au strâns mâinile, m-au îmbrățișat și m-au pupat, în semn de mulțumire pentru că i-am „reunit” ca ei să se revadă. În acea seară s-a plâns mult, dar au fost doar lacrimi de bucurie. Și eu sunt extrem de bucuroasă pentru că, în ciuda tuturor greutăților și a nopților nedormite, am reușit!

La eveniment nu am invitat presa, decât Moldova 1, ca să avem câteva imagini pentru arhivă. Nu am mediatizat evenimentul până în 17 decembrie și nici după, decât printr-un articol în ziarul „Adevărul”. Și asta pentru că nu am vrut să se vorbească mult și aiurea despre sufletele oamenilor mari, chiar dacă mie demult îmi este paralel despre ce se vorbește prin târg. Dar aici n-am vrut să risc și cred că decizia a fost una corectă.

Mai jos voi posta textul apărut în „Adevărul”, pentru că mi se pare unul destul de inspirat, iertată să-mi fie modestia 🙂

Și, vă rog și vă îndemn – mergeți la teatru, la spectacolele oferite de interpreții autohtoni, cumpărați cărți scrise de scriitorii noștri și tablouri pictate de artiștii noștri. Doar așa putem să-i susținem și să le facem zilele senine!

Vedeți toate POZELE AICI, pe pagina de facebook a Fundației „Ajută un Om” 

********************

Parcă intenţionat am lăsat să treacă o noapte, o zi şi apoi încă o noapte, ca să mă apuc de acest text. Eu şi acum încurc şi amestec cuvintele, la câte emoţii mai am, dar dacă aş fi fost nevoită să povestesc imediat după eveniment, cu siguranţă că aş fi scris doar atât: „Mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai ajutat să cunosc aceşti OAMENI!“.

Ideea mi-a venit demult. O vedeam, ştiam cum trebuie realizată, doar că nu credeam în succesul ei. Pentru că, aşa cum mi-a şi zis unul dintre invitaţi, „nu este uşor să convingi atâţia artişti mari, când fiecare are orgoliul şi mândria anilor acumulaţi“.

În seara de 17 decembrie, Fundaţia „Ajută un Om“ a dat startul unei iniţiative pe care deja am transformat-o în tradiţie. „Să ne revedem mai des“ este genericul evenimentului şi am zis tradiţie pentru că, aşa cum am anunţat în deschidere, de Crăciun şi de Paşte, sărbători când toţi ar trebui să fie împreună cu familia sau cu cei dragi, fundaţia va invita la o întâlnire de suflet 100 de oameni de artă din Generaţia de Aur a culturii noastre.

F1

Multe aş avea de povestit. Despre cum, timp de două luni, m-am văzut cu zeci de directori, şefi, manageri de bugete, pe care am încercat să-i conving să susţină financiar acest eveniment. Scuza cea mai frecventă a fost: „E sfârşit de an, s-a terminat bugetul“. În ultimele zile deja, când sunam pe cineva, îi povesteam ideea şi deodată întrebam, ironic: „Dar intuiesc că răspunsul dumneavoastră este negativ, pentru că vi s-a terminat bugetul…“. Şi ei doar îmi confirmau… Astfel am descoperit că, pentru a avea parteneri şi sponsori la evenimente, trebuie să trăieşti bine cu toată lumea şi să ai cunoştinţe peste tot. Pentru că, în multe cazuri, dacă directorul te cunoaşte personal sau, cu atât mai mult, eşti cumătru cu cumătrul lui, contractul se semnează cumva mai uşor…

Nu mă plâng însă, deloc nu mă plâng. Pur şi simplu am ajuns la concluzia că e tare greu să faci ceva, atunci când oamenii nu văd – sau nu vor să vadă – rezultatul acestui eveniment. Iar rezultatul pe care contam era evident din start: să reuşesc să-i conving pe aceşti 100 de oameni din Generaţia de Aur a culturii Republicii Moldova să iasă din case, ca să petreacă nişte ore împreună, cu colegi pe care nu i-au văzut, poate, de ani de zile.

Timp de câteva ore m-au încercat tot felul de emoţii. Stăteam cu Cristina, colega mea, şi priveam cum fiecare invitat urca scările localului: unii drepţi, străduindu-se să-şi păstreze ţinuta, alţii sprijinindu-se în baston, dar toţi cu feţele senine şi ochii blânzi. Apoi s-au aşezat la mese. Habar n-am cum „s-au ales“ ei între ei, dar până la urmă am avut: masa Teatrului de Operă şi Balet, masa Şcolii de Arte „Valeriu Poleacov“, masa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“, masa Teatrului Dramatic Rus „A. P. Cehov“, masa Televiziunii Naţionale, masa interpreţilor, masa scriitorilor, masa profesorilor de muzică… şi aici am pierdut firul.

De-aici au apărut emoţiile cele mai mari, dar şi cele mai ruşinoase. Pentru că aceşti oameni ţineau să se apropie de noi, organizatorii, şi să ne sărute, în semn de mulţumire pentru seara caldă şi tot ce au simţit şi trăit. Au plâns, s-au îmbrăţişat, au dansat şi cântat, au recitat poezii, au ciocnit pahare cu şampanie şi şi-au urat sănătate – doar sănătate, că restul nu mai contează. Şi toţi şi-au promis că vor învinge iarna şi se vor revedea şi la primăvară.

F2

Eu ştiu că încă mult timp nu voi putea vorbi altfel decât cu emoţii despre acest eveniment. Şi acum îmi este destul de greu să descriu prin cuvinte ce-am simţit şi ce am trăit în seara de marţi. Oameni pe care i-am admirat pe scene, cu care am crescut văzându-i la televizor, despre care am citit în ziare şi reviste – pe toţi i-am cunoscut altfel. Sunt cei mai mari artişti ai neamului nostru, maeştri care au cutreierat întreaga lume, au păşit pe cele mai mari scene şi au cunoscut tot succesul vieţii.

M-am străduit să vorbesc cu fiecare şi să-i întreb de sănătate. În ochi – cei mai calzi ochi pe care i-am văzut vreodată – le-am citit bucuria revederii. M-am topit în cei doi ochi albaştri ai maestrului Gheorghe Urschi, când i-am mulţumit pentru prezenţă şi m-am lăudat că acum trei ani l-am sunat şi ne-am întâlnit pentru că aveam nevoie de o fotografie de-a dumnealui. Şi aici, maestrul, arătând literele din alfabet şi fiica Laura vociferând cele arătate, mi-a spus: „Da, şi aveai maşină roşie…“.

Nu am plâns, deşi de mai multe ori, pe parcursul  serii, am crezut că o să-mi sară inima din piept, cu câtă putere bătea. Pentru că, în ciuda tuturor greutăţilor de organizare, evenimentul a avut loc şi astăzi îl pot considera cel mai drag şi valoros dintre toate pe care l-am desfăşurat, în toţi anii mei de când mă ocup cu organizare şi PR.

F3

Astăzi, nu mă sfiesc să spun că, dacă aş putea şi dacă aş găsi mai mulţi oameni care ar susţine astfel de acţiuni, le-aş organiza pe parcursul întregului an. Doar pentru bucuria revederii acestor mari personalităţi. Şi pentru a-i lăsa să povestească la microfon întâmplări trăite pe scenă sau în viaţa reală, iar toţi ceilalţi să râdă cu poftă şi să aplaude îndelung…

Mulţumirile Fundaţiei „Ajută un Om“ merg către restaurantul Sala de Aur – gazda evenimentului „Să ne revedem mai des“. Reţeaua de magazine Linella, Centrul de Sănătate Publică, compania vinicolă Mimi şi compania Efes-Vitanta. Mulţumim mult pentru cadourile oferite acestor mari personalităţi.
Ţin să mulţumesc din tot sufletul serviciului de taxi 14428, care a avut grijă şi a transportat spre sală şi înapoi acasă aproape pe toţi invitaţii serii. S-a servit cea mai gustoasă cafea, „Kimbo“, şi cel mai savuros ceai, „Aldermann“, iar compania Glorinal, Forul Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova şi compania de organizare „Art Bis“ s-au alăturat listei de parteneri, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil.

Nu în ultimul rând, aş vrea să mulţumesc celor 100 de personalităţi care au venit la eveniment. În numele tuturor admiratorilor, spectatorilor şi cititorilor, le doresc cât mai multă sănătate, nopţi liniştite şi zile frumoase. Sunteţi o parte din mândria neamului nostru, fără de care noi, tânăra generaţie, n-am putea creşte…

(de Doina Cernavca, preşedinta Fundaţiei)

**********

Text apărut în ziarul „Adevărul” din 20 decembrie 2013