Am ales cu inima

E 6 fix, luni dimineața. Habar nu am de ce organismul meu nu vrea să doarmă, mai ales că m-am culcat târziu după miezul nopții. Probabil își păstrează obișnuința din perioada când mă trezeam foarte dimineață ca să lucrez. Asta se întâmpla până acum jumătate de an, când am renunțat fiind impusă de cazul cu convulsiile Mariei.

Din martie am renunțat la toate proiectele proprii pe care le făceam mai mult part-time și în special, de acasă. După o lună de  gânduri și tot felul de provocări, am ales să mă angajez tot part-time, ca să am timp pentru casă și familie. Toate ar fi fost frumos, dacă nu aș fi fost destul de solicitată profesional, iar Maria nu ar fi dat semne că tare s-a mai plictisit de regimul care-l avea – casă, afară, de 3 ori pe săptămână la un centru de dezvoltare pentru copii. Așa am luat hotărârea…să o dau la grădiniță și acum, când scriu aceste rânduri, sunt convinsă că a fost cea mai proastă decizie din ultimii ani. Ea, la 2,4 ani, e destul de independentă – renunțasem de curând la scutec, mănâncă singură, se joacă, face activități educative cu mult spor, într-un cuvânt – îi place să se afle și în alt mediu decât acasă.

Așa a început, la mijloc de aprilie, „chinul” meu, și al ei, cu grădinițele. Am ales din start una privată. Și… s-a pornit. În 2 zile atât a plâns, că ajungea până la vomă. Am renunțat, pentru că mi se părea oribil să o văd cum se zbate chiar de la poarta grădiniței. Am stat o săptămână acasă și am încercat la alta. Din start i-a plăcut – intra în grupă, participa la activități, se cerea la oliță, mânca. Am stat aproape 2 săptămâni cu ea – la început în grupă, apoi pe hol. Ea știa că eu sunt după ușă, rar spre deloc plângea. Am renunțat, pentru că a făcut otită și după 0 săptămână de stat acasă, nu am mai vrut să mergem tot acolo, pentru că aveam unele rezerve. Am încercat la a treia – aici mult mai tare i-a plăcut, pentru că grădinița avea curte unde ieșeau la ora 11 și alergau cât voiau. După 2 săptămâni, timp în care a stat doar până la somnul de prânz, a stat fără probleme, ca într-o zi să fim anunțați că se închide grupa 2-3 ani din lipsă de personal. Okkkkk, hai că nu mai mergem nicăieri, stăm vara acasă – m-am gândit în timp ce ezitam dacă să sun la a patra din lista mea de rezervă, sau totuși să renunț. Și aici mi-a venit o ofertă de job tare, dar tare bună. Bună, în sens financiar. Erau atâția bani cât făceam eu în 5 luni ca part-time. Mulți bani, sincer, dar și un post de PR într-o companie mare, națională, cu un orar de la 8.00 până la… cât poți, de dorit cât mai târziu. Am acceptat și am cerut răgaz 2 săptămâni, cât să merg cu Maria la a patra grădiniță, pentru acomodare. Și am început noi să mergem la a patra grădiniță, tot privată. Prima săptămână am stat cu ea până la prânz. Mârâia când o lăsam o oră și ieșeam după poartă, dar se lua cu joaca și se liniștea. Apoi într-o zi nu am reușit să ajung la ora 12.00 să o i-au și educatoarea mi-a scris pe Viber că Maria… doarme. Slavă Ție, Doamne!!!

Oricum voi veni în câteva zile cu o postare mai amplă despre tot ce am observat în cele 4 grădinițe private pe care le-am încercat. Și da, nu a fost un moft de-al meu de a mă plimba cu un copil de 2,4 ani prin atâtea instituții. Pur și simplu mi se pare ireal să achiți 4000 – 5000 de lei și să nu existe cele mai elementare condiții. La urma urmei, aici copilul petrece 10 ore din cele 24, e locul unde mănâncă și doarme – deci ar trebui să fie curat, gustos, interesant, sigur, și doar emoții pozitive.

Așa s-a întâmplat că după aproape o lună de mers la a patra grădiniță, într-o zi de miercuri s-a terminat brusc și această poveste. Nu voi povesti multe, pentru că nu am ce povesti…

Seara, după ce a adormit Maria, ne-am așezat cu soțul față în față și am început a discuta serios. Am aranjat pe o foaie argumentele, mai bine zis, plusurile și minusurile din ecuația: „Maria, 2,4 ani, creșă-grădiniță, job, bani, posibilitatea de avansare, stabilitate (cât de cât) în familie și certitudinea că rămânem în țară. După 2 ore ne-am culcat, iar eu nu am închis un ochi până dimineața, când iar m-am trezit la 6 și am redactat un comunicat de presă.

***

Am ales cu inima. Am ales să rămân în continuare, poate mai mult decât până acum, acasă. Am ales să stau acasă cu copilul meu de 2, 4 ani. Să-i gătesc de 3 ori pe zi, să ne plimbăm diminețile devreme, să mergem de 3 ori pe săptămână la centru de dezvoltare pentru doza ei de nou, să ne jucăm și alergăm câte 2 ore serile în curte, să citim, să ne alintăm, să ne certăm chiar, să dormim îmbrățișate la amiază, să râdem zgomotos când pisica cade de pe pat, să facem cumpărături la piața de la Ciocana și să vorbim cu toți nenii și tantile care vând, să mâncăm împreună, să facem ordine în dulapul cu haine, să învățăm alfabetul, să privim desene animate tolănite pe patul mare, să ne privim în ochi, să fim noi două!

***

Nu ne este deloc ușor din punct de vedere financiar. Pentru că, hai să fim sinceri, e foarte „scump” să trăiești în țara noastră. Nu vom merge la mare, nu vom avea vacanță pentru că, cel puțin, noi două trăim o vacanță continuă. Poate nu vom cumpăra haine sau alte lucruri care nu sunt sigură că avem chiar nevoie, nu vom mânca atât de des în oraș. În schimb voi fi sigură că copilul meu trăiește și crește frumos, în armonie și dragoste. Că nimeni nu strigă la ea, că nu mănâncă din farfurii din plastic, că nu doarme pe un pat centimetric, că nu stă udă, sau și mai și, murdară de câcat. Pentru că nu poți controla chiar tot, iar cu acei 5000 lei achitați lunar nu cumperi și omenia educatorilor, din păcate. Și până când Maria nu va vorbi clar, răspicat, logic, nu am de gând să o dau la nici o grădiniță. Excepție poate fi doar dacă voi fi sigură, dar sigură 100 %, că acolo e locul cel mai bun pentu copii. Pentru toți copiii, nu în special pentru a mea!

Și-apoi, toți banii din lume n-ai să-i faci. Dar ei atât de repede cresc, și atât de mult au nevoie de noi anume când abia învață viața!

Mergem cu tuc tuuuc la Ziua Copiilor

Maria noastră are 2,4 ani și deja începe să-și manifeste dorințe serioase 🙂 Bunăoară, la moment este atrasă de toate mijloacele de transport, de la colorat avioane, până la vociferat „bubuuu mi, bubuuu maie”, ceea ce înseamnă mașina mică și mașina mare. I-am cumpărat câteva cărți, iar una avea pe copertă un tren. Astfel a pornit nebunia lui „tuc tuuuc”. Am colorat tuc-tuuuc, am asamblat puzzle tuc tuuuuc, am văzut-o pe Mașa plimbîndu-se cu tuc tuuuuc și mare a fost bucuria acestei descoperiri. Ca într-o zi eu să văd pe facebook evenimentul organizat de Bahmut Club cu ocazia Zilei Internaționale a copilului. Nimic excepțional până aici – în acest weekend peste tot vor fi de toate pentru copii. Dar! Cei de la Bahmut Club au „un ceva” tare interesant și diferit de ce propun toți – până la Bahmut Club și înapoi la Chișinău MERGEM CU TUC TUUUUUUUC 🙂

După o documentare minuțioasă, am fost sigură că o să-i placă și ei ideea, așa că i-am povestit Mariei că în curând o să mergem cu tuc tuuuuc. Și ea m-a întrebat: „Cu baba? Si cu bubu? Si Ika?”.

sarbatoarea-copiilor-la-bahmut

Da, în această duminică, pe 3 iunie, mama Doina cu Maria, cu baba (adică bunica), cu bubu (bunelul) și cu Valerica (verișoara Mariei) mergem cu tuc tuuuuc. Acolo la Bahmut Club ne vor aștepta 7 zone de distracții pentru copii de toate vârstele. Organizatorii ne promit și mâncare sănătoasă – zeamă cu cărniță de casă, salată din legume, frigărui copt pe lemne, iar pentru copii – în cantități nelimitate, vor fi înghețață, popcorn și apă. Toate acestea, adică călătoria cu trenul, mâncarea, și distracția copiilor, intră în biletul de acces la eveniment.
Dar nu e partea cu mâncarea cea mai importantă, cu toate că mai mult de jumătate de zi să stai și să sari în sus, tot te apucă foamea. Mie mi-a plăcut evenimentul pentru că e cu tuc tuuc – astfel Maria va vedea un tren adevărat și va simți acele emoții unice pe care le ai când descoperi ceva pentru prima dată. Plus la toate, locația Bahmut Club e într-o pădure, ceea ce înseamnă umbră, aer curat și iarbă îngrijită. Toate acestea fac ca evenimentul să fie total diferit și unic de tot ce se mai propune pentru acest weekend.

Dacă ideea cu tuc tuuuc este și pe placul copiilor voștri, atunci ne vedem duminică la Bahmut Club. Vedeți mai multe detalii AICI, pe pagina oficială a evenimentului. 

Ce voi face sâmbătă

Mai multă lume m-a întrebat dacă sunt însărcinată, sau dacă mă pregătesc de al doilea bebe. Probabil cauza acestor întrebări o fi evenimentele organizate în ultimul timp, toate cu medici și pentru mame.
Nu sunt însărcinată și abia-abia ne vine gândul de al doilea bebe 🙂 Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să învăț, să mă documentez, să cunosc și să am răspunsuri despre tot ce ar trebui să știe o mamă, dar în special – o femeie.

28 aprilie - afis

Pentru sâmbătă, 28 aprilie, vă așteptăm la un eveniment cald, prietenos, util și foarte bun. Și zic asta cu mâna pe inimă, pentru că îl vom avea în față pe unul dintre cei mai buni din tânăra generație de medici ginecologi-obstetricieni. Numele lui Vadim Scarlat este cunoscut datorită profesionalismului de care dă dovadă în ceea ce face.
Veniți la eveniment. Documentați-vă direct de la surse sigure, de la specialiști, de la doctori. Lăsați internetul și grupurile de femei. Alegeți să fiți altfel, așa cum ar trebui să fie o femeie și o mamă – inteligentă, interesantă, inspirată și bună!

Prima lună dintr-o altă viață

Soarele se joacă pe fața mea. Deschid ochii și văd ceasul de pe perete – ora 05.55. Întorc capul și îi văd fața – curată, senină, cu buzele cărnoase, cu genele lungi, creții care-i cad haotic pe pernă. Avem o lună de când dormim toți 3. O lună de când în fiecare noapte mă apropii de nenumărate ori de fața ei ca să verific dacă respiră. Da, asta e tare-tare strașnic pentru un părinte – să verifice dacă copilul de 2 ani respiră.
Acum fix o lună Maria noastră a făcut pentru prima dată o convulsie. De atunci viața mea de mamă s-a schimbat. Din 11 martie viața mea s-a schimbat de tot. Am ales să trăiesc altfel, mai încet, mai profund, mai la pas, mai cu multă implicare doar acolo unde trebuie. Poate sună egoist, dar după 12 ani de job non-stop, aproape că și uitasem cum e să adormi la ora 22, cum e să stai o oră în cadă, cum e să te plimbi prin pădurea de lângă casă, cum e să gătești din plăcere, cum e să stai o duminică printre pături și să butonezi telecomanda, în același timp un ghem de om să-ți presoare biscuiți în cap.

M-am angajat! Am renunțat la (aproape) toate proiectele proprii și am acceptat o ofertă de job ca și angajată, cei drept part-time. Fac tot marketing și PR, cu un pic de jurnalism, și asta îmi place tare mult. Muncesc, dar am și timp pentru casă, pentru Maria, pentru familie, pentru mine. După 3 ani de sarcină + Maria, în sfârșit m-am programat la salon să-mi vopsesc părul. Și la manichiură și pedichiură. Și da, am revenit la citit cărți!
Prima lună dintr-o altă viață a fost tare diferită de tot ce am trăit până acum. Întâmplarea cu Maria ne-a făcut să revenim cu picioarele pe pământ, să nu mai alergăm ca nebunii ca să le reușim pe toate că oricum nu le reușim, să nu mai vrem să facem bani, bani, bani, că nu-i mai faci pe toți, să încetinim pasul și să inspirăm corect aerul primăverii, să renunțăm la unii oameni și să construim relații doar pentru suflet.

Am trăit! Ne-am îmbrățișat toți 3 zilnic, de sute de ori pe zi! Iar eu am mulțumit vieții pentru tot ce mi-a dat să trăiesc, cerând pe mai departe doar sănătate și fericire. Fericirea unei familii unite!
Asta vă doresc tuturor – împlinire. Și iubire, că prin ea reușim să supraviețuim!

De ce recomand și merg la StartUp AngryBusiness

Hai să începem cu începutul, și anume cu faptul că omul cât trăiește, învață. Sau ar trebui să învețe, în cazul când vrea să evolueze, să poată și să aibă. Altceva e când nu există posibilități, or trainingul de o zi organizat de „Angry Business” este exact ceea ce poate aduce noutăți în viața unui om.

Eu m-am înregistrat acum 3 săptămâni, când doar intuiam că voi dori să (mai) cresc profesional. La acel moment aveam alte priorități, azi deja știu că majoritatea timpului îl voi valorifica pentru a învăța (detalii AICI). De vreo 3 ani am o idee de afacere și după toate semnele vieții, simt că în curând o voi lansa. Dar pentru acest lucru am nevoie de puțină teorie, ca apoi să o pot aplica în practică. Iar teoria predată de trainerii de la „Angry Business” cred că e mai mult decât potrivită, ei fiind acei care zilnic aud – nu, nu doar aud, dar și crează planuri de marketing pentru cei de-al de mine, care vor dar încă nu prea pot.

Vedeți AICI agenda cursului. Participarea costă doar 29 euro, e un preț ok pentru tot ceea ce se propune. Pe mine m-a intrigat mult oferta adițională a evenimentului – 10.000 lei premiu pentru un startup. Adică dacă ai mare noroc, poți câștiga 10.000 lei pentru a începe propria afacere. De ce să nu profiți, dacă tot se oferă?!

27752398_800709703470108_578258775307638040_n

La acest curs vreau să iau pe cineva dintre voi cu mine. Așa cum și pe mine la un moment dat m-a luat cineva la un astfel de eveniment, de unde am ieșit convinsă că se poate, doar cunoștințe să am. Astfel, dacă vrei să mergem împreună la StartUp AngryBusiness, te aștept cu un comentariu, în care să povestești pe scurt ce idee, sau idei, de business ai, și de ce crezi că ai nevoie să participi la training. Voi alege cel mai convingător răspuns, iar sâmbătă la StartUp AngryBusiness sper să primești răspuns la toate întrebările despre cum poți să lansezi o afacere. Profitabilă, apropo 🙂

Primăvara în care mi-am resetat prioritățile

Azi se fac exact 2 săptămâni de când Maria a făcut prima convulsie. Poți să-ți ieși din minți, ca și părinte, când vezi cum copilul tău de 2 ani stă cuminte pe pat și privește desene animate și brusc, cade – i se oprește respirația, își pierde cunoștința, se face violet pe față, dă haotic din membre, i se împietrește corpul. De orice am fost pregătită în viață și nu mă tem de nimic, absolut de nimic, așa cum mi-e frică să nu se repete această întâmplare oribilă trăită acum 2 săptămâni. În tot acest timp am avut parte de atâtea gânduri, păreri de rău, rugăciuni, nopți nedormite, promisiuni personale, încât astăzi am ajuns să-mi resetez priorițățile. E primăvara în care mi-am schimbat viața, și asta datorită fetiței mele și dorinței de a trăi altfel. De a trăi!

Primul lucru care l-am făcut e renunțarea la tot ce-mi mânca timpul și energia. În ultimii 7 ani am coordonat câte 5-6 proiecte, am muncit foarte mult, inclusiv nopțile, iar ultimii ani m-am „dus” tare mult în a ajuta oamenii, necondiționat și fără pauză, în sărbători și atunci când alții nu puteau face nimic. Fundația „Ajută un Om” a devenit locul unde se implementau cele mai grele campanii, iar toată munca de organizare și desfășurare care nu se prea vedea era făcută de mine, fiind gravidă sau cu un bebeluș de 6 luni. Nu mă plâng, a fost alegerea mea, doar că de multe ori, de cele mai multe ori, nu știu dacă se merită acest sacrificiu.

Despre toate evenimentele gândite și desfășurate în ultimii 7 ani aș putea scrie o carte. „Clubul Nostru” este mai mult decât un proiect, un job, o sursă de venit financiar. „Clubul Nostru” a reușit să „mă crească” profesional, mi-a adus oameni faini în viață, am învățat atâtea că astăzi îmi pare rău că trebuie să mă opresc. Cel puțin, la moment simt că trebuie să mă opresc. Nu mai sunt motivată, nu-mi place, am devenit robot și nu am nici un plan de înaintare. Recunosc că mă doare sufletul, la câtă muncă am depus în acești 7 ani, dar repet – mă opresc la moment. Poate peste o lună îmi reapare muza și dorința de a merge înainte și de a aduce în scenă oameni de la care avem ce învăța.

Despre activitatea mea din domeniul marketing și PR nu prea vorbesc, și mulți nici nu cunosc că eu asta și fac în viața de zi de zi. Aici am să rămân la moment, pentru că este ceea ce pot să fac cel mai bine și îmi asigură un venit stabil, pentru ca să pot trăi decent. Și dacă „mă las” de atâtea activități, inclusiv voluntariatul, cred că am să revin la scrisul pe blog. Acest blog atât a avut de suferit de-a lungul timpului, eu scriind câte o postare în lună, sau chiar în sezon, dar având atâtea idei și propuneri de colaborare. Cred că este timpul de scris, mai ales că asta chiar îmi place să fac.

Și nu în ultimul rînd, casa, familia și eu! Serile sunt pentru gătit sănătos și mâncat toți 3 la masă, nopțile – pentru dormit, weekend-urile pentru lenevit și sărbătorile – pentru bucurii! Nu mai lucrez, pentru că nu le pot face eu pe toate. Și îmi pare rău că trebuia să trecem cu Maria prin reanimare ca să înțeleg unde greșesc și de ce nu fac corect ceea ce fac. Iar faptul că m-am înscris la cursuri de engleză și caut cursuri bune de croitorie, e deja un semn că sunt pe calea cea dreaptă. De foame n-am să mor, sunt sigură. În schimb n-am să mai trăiesc ca într-o competiție. Poate mulți mă vor judeca, vor râde de aceste rânduri, sau mă vor cataloga ca o nebună. Dar eu prin această destăinuire chiar vreau să ajut pe cineva care poate trăiește o istorie asemănătoare. Și sunt sigură că nimic în lumea asta nu valorează mai mult decât familia și sănătatea fiecărui membru!

Trăiți azi! Cu tot sufletul!