Am ales cu inima

E 6 fix, luni dimineața. Habar nu am de ce organismul meu nu vrea să doarmă, mai ales că m-am culcat târziu după miezul nopții. Probabil își păstrează obișnuința din perioada când mă trezeam foarte dimineață ca să lucrez. Asta se întâmpla până acum jumătate de an, când am renunțat fiind impusă de cazul cu convulsiile Mariei.

Din martie am renunțat la toate proiectele proprii pe care le făceam mai mult part-time și în special, de acasă. După o lună de  gânduri și tot felul de provocări, am ales să mă angajez tot part-time, ca să am timp pentru casă și familie. Toate ar fi fost frumos, dacă nu aș fi fost destul de solicitată profesional, iar Maria nu ar fi dat semne că tare s-a mai plictisit de regimul care-l avea – casă, afară, de 3 ori pe săptămână la un centru de dezvoltare pentru copii. Așa am luat hotărârea…să o dau la grădiniță și acum, când scriu aceste rânduri, sunt convinsă că a fost cea mai proastă decizie din ultimii ani. Ea, la 2,4 ani, e destul de independentă – renunțasem de curând la scutec, mănâncă singură, se joacă, face activități educative cu mult spor, într-un cuvânt – îi place să se afle și în alt mediu decât acasă.

Așa a început, la mijloc de aprilie, „chinul” meu, și al ei, cu grădinițele. Am ales din start una privată. Și… s-a pornit. În 2 zile atât a plâns, că ajungea până la vomă. Am renunțat, pentru că mi se părea oribil să o văd cum se zbate chiar de la poarta grădiniței. Am stat o săptămână acasă și am încercat la alta. Din start i-a plăcut – intra în grupă, participa la activități, se cerea la oliță, mânca. Am stat aproape 2 săptămâni cu ea – la început în grupă, apoi pe hol. Ea știa că eu sunt după ușă, rar spre deloc plângea. Am renunțat, pentru că a făcut otită și după 0 săptămână de stat acasă, nu am mai vrut să mergem tot acolo, pentru că aveam unele rezerve. Am încercat la a treia – aici mult mai tare i-a plăcut, pentru că grădinița avea curte unde ieșeau la ora 11 și alergau cât voiau. După 2 săptămâni, timp în care a stat doar până la somnul de prânz, a stat fără probleme, ca într-o zi să fim anunțați că se închide grupa 2-3 ani din lipsă de personal. Okkkkk, hai că nu mai mergem nicăieri, stăm vara acasă – m-am gândit în timp ce ezitam dacă să sun la a patra din lista mea de rezervă, sau totuși să renunț. Și aici mi-a venit o ofertă de job tare, dar tare bună. Bună, în sens financiar. Erau atâția bani cât făceam eu în 5 luni ca part-time. Mulți bani, sincer, dar și un post de PR într-o companie mare, națională, cu un orar de la 8.00 până la… cât poți, de dorit cât mai târziu. Am acceptat și am cerut răgaz 2 săptămâni, cât să merg cu Maria la a patra grădiniță, pentru acomodare. Și am început noi să mergem la a patra grădiniță, tot privată. Prima săptămână am stat cu ea până la prânz. Mârâia când o lăsam o oră și ieșeam după poartă, dar se lua cu joaca și se liniștea. Apoi într-o zi nu am reușit să ajung la ora 12.00 să o i-au și educatoarea mi-a scris pe Viber că Maria… doarme. Slavă Ție, Doamne!!!

Oricum voi veni în câteva zile cu o postare mai amplă despre tot ce am observat în cele 4 grădinițe private pe care le-am încercat. Și da, nu a fost un moft de-al meu de a mă plimba cu un copil de 2,4 ani prin atâtea instituții. Pur și simplu mi se pare ireal să achiți 4000 – 5000 de lei și să nu existe cele mai elementare condiții. La urma urmei, aici copilul petrece 10 ore din cele 24, e locul unde mănâncă și doarme – deci ar trebui să fie curat, gustos, interesant, sigur, și doar emoții pozitive.

Așa s-a întâmplat că după aproape o lună de mers la a patra grădiniță, într-o zi de miercuri s-a terminat brusc și această poveste. Nu voi povesti multe, pentru că nu am ce povesti…

Seara, după ce a adormit Maria, ne-am așezat cu soțul față în față și am început a discuta serios. Am aranjat pe o foaie argumentele, mai bine zis, plusurile și minusurile din ecuația: „Maria, 2,4 ani, creșă-grădiniță, job, bani, posibilitatea de avansare, stabilitate (cât de cât) în familie și certitudinea că rămânem în țară. După 2 ore ne-am culcat, iar eu nu am închis un ochi până dimineața, când iar m-am trezit la 6 și am redactat un comunicat de presă.

***

Am ales cu inima. Am ales să rămân în continuare, poate mai mult decât până acum, acasă. Am ales să stau acasă cu copilul meu de 2, 4 ani. Să-i gătesc de 3 ori pe zi, să ne plimbăm diminețile devreme, să mergem de 3 ori pe săptămână la centru de dezvoltare pentru doza ei de nou, să ne jucăm și alergăm câte 2 ore serile în curte, să citim, să ne alintăm, să ne certăm chiar, să dormim îmbrățișate la amiază, să râdem zgomotos când pisica cade de pe pat, să facem cumpărături la piața de la Ciocana și să vorbim cu toți nenii și tantile care vând, să mâncăm împreună, să facem ordine în dulapul cu haine, să învățăm alfabetul, să privim desene animate tolănite pe patul mare, să ne privim în ochi, să fim noi două!

***

Nu ne este deloc ușor din punct de vedere financiar. Pentru că, hai să fim sinceri, e foarte „scump” să trăiești în țara noastră. Nu vom merge la mare, nu vom avea vacanță pentru că, cel puțin, noi două trăim o vacanță continuă. Poate nu vom cumpăra haine sau alte lucruri care nu sunt sigură că avem chiar nevoie, nu vom mânca atât de des în oraș. În schimb voi fi sigură că copilul meu trăiește și crește frumos, în armonie și dragoste. Că nimeni nu strigă la ea, că nu mănâncă din farfurii din plastic, că nu doarme pe un pat centimetric, că nu stă udă, sau și mai și, murdară de câcat. Pentru că nu poți controla chiar tot, iar cu acei 5000 lei achitați lunar nu cumperi și omenia educatorilor, din păcate. Și până când Maria nu va vorbi clar, răspicat, logic, nu am de gând să o dau la nici o grădiniță. Excepție poate fi doar dacă voi fi sigură, dar sigură 100 %, că acolo e locul cel mai bun pentu copii. Pentru toți copiii, nu în special pentru a mea!

Și-apoi, toți banii din lume n-ai să-i faci. Dar ei atât de repede cresc, și atât de mult au nevoie de noi anume când abia învață viața!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Prima lună dintr-o altă viață

Soarele se joacă pe fața mea. Deschid ochii și văd ceasul de pe perete – ora 05.55. Întorc capul și îi văd fața – curată, senină, cu buzele cărnoase, cu genele lungi, creții care-i cad haotic pe pernă. Avem o lună de când dormim toți 3. O lună de când în fiecare noapte mă apropii de nenumărate ori de fața ei ca să verific dacă respiră. Da, asta e tare-tare strașnic pentru un părinte – să verifice dacă copilul de 2 ani respiră.
Acum fix o lună Maria noastră a făcut pentru prima dată o convulsie. De atunci viața mea de mamă s-a schimbat. Din 11 martie viața mea s-a schimbat de tot. Am ales să trăiesc altfel, mai încet, mai profund, mai la pas, mai cu multă implicare doar acolo unde trebuie. Poate sună egoist, dar după 12 ani de job non-stop, aproape că și uitasem cum e să adormi la ora 22, cum e să stai o oră în cadă, cum e să te plimbi prin pădurea de lângă casă, cum e să gătești din plăcere, cum e să stai o duminică printre pături și să butonezi telecomanda, în același timp un ghem de om să-ți presoare biscuiți în cap.

M-am angajat! Am renunțat la (aproape) toate proiectele proprii și am acceptat o ofertă de job ca și angajată, cei drept part-time. Fac tot marketing și PR, cu un pic de jurnalism, și asta îmi place tare mult. Muncesc, dar am și timp pentru casă, pentru Maria, pentru familie, pentru mine. După 3 ani de sarcină + Maria, în sfârșit m-am programat la salon să-mi vopsesc părul. Și la manichiură și pedichiură. Și da, am revenit la citit cărți!
Prima lună dintr-o altă viață a fost tare diferită de tot ce am trăit până acum. Întâmplarea cu Maria ne-a făcut să revenim cu picioarele pe pământ, să nu mai alergăm ca nebunii ca să le reușim pe toate că oricum nu le reușim, să nu mai vrem să facem bani, bani, bani, că nu-i mai faci pe toți, să încetinim pasul și să inspirăm corect aerul primăverii, să renunțăm la unii oameni și să construim relații doar pentru suflet.

Am trăit! Ne-am îmbrățișat toți 3 zilnic, de sute de ori pe zi! Iar eu am mulțumit vieții pentru tot ce mi-a dat să trăiesc, cerând pe mai departe doar sănătate și fericire. Fericirea unei familii unite!
Asta vă doresc tuturor – împlinire. Și iubire, că prin ea reușim să supraviețuim!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Nu mai avem timp

pentru toate câte ni le-am propus.

Iar de când a apărut Maria, viața mea se împarte între casă, ea și cele câteva proiecte pe care nu vreau să le abandonez, cu toate că îmi este foarte, foarte greu. Că mă simt obosită, epuizată – e dorința mea. Din toate câte am învățat în toată viața mea cea mai bună lecție e să nu cedez, indiferent de orice. Vin zile și mai bune, și mai libere, și mai frumoase, iar noi trebuie să mergem doar înainte, fiind convinși că tot frumosul abia urmează să se întâmple. Și să trăim fiecare clipă, fiecare zi cu demnitate. Pentru că doar așa vom insufla copiilor noștri cele mai bune calități și deprinderi. Iar ei – ei au nevoie de noi mai mult decât ne putem imagina. Nu de cadouri scumpe, nu dulciuri în exces. nu televizor sau tabletă, dar de noi! Să ne jucăm împreună, să râdem, să colorăm, să ne ascundem sub pat, să înfășăm păpușile, să umplem cada cu jucării și să le veghem hârjoneala, să ne plimbăm prin parc și să strângem pietricele. SĂ FIM CU EI!
Și atunci ei vor crește altfel, iar noi ca și părinți ne vom mândri de ceea ce am plantat în fiecare zi, în fiecare activitate și îmbrățișare, în fiecare poveste citită înainte de somn, în fiecare duminică petrecută afară, împreună!
Să fim mai buni. Să avem răbdare. Să citim. Să ne iubim. Și să avem grijă de sănătate, pentru a fi cât mai mult alături de cei dragi!

25660333_948283431997416_3326431371870159957_n
La mulți ani, oameni buni!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Maria, a trecut un an!

A fost primul nostru an împreună!
Ne-am văzut pentru prima dată. Ne-am simțit, ne-am privit (bun, mai mult eu), ne-am cățărat una pe cealaltă (evident că doar tu 🙂 ) și ne-am alintat și drăgostit mult.
Te iubesc!
16406422_10154777472435552_8801374481131166997_n
De-ai ști câte ai reușit să schimbi în acest prim an. Să mă schimbi, să mă modelezi, să mă faci să vreau să fiu mai bună.
Azi, în ziua când ai împlinit un an, te-am cuprins strâns-strâns la pieptul meu și ți-am promis că toată viața noastră de acum înainte va fi așa cum ți-o descriam când erai în burtică. Și așa v-a fi, să știi că nu-mi voi încălca promisiunile făcute în fața ta. N-aș putea, n-aș îndrăzni, așa cum tu ești tot ce am eu mai scump pe acest pământ. De un an. Primul nostru an împreună. Anul în care am înțeles că indiferent de orice, eu te am pe tine. Și tu mă ai pe mine. Atât!
Te iubesc, șmecheroaica mea scumpă. Maria mea, dragostea mea, bucuria și fericirea vieții mele!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Ce-am învățat de la fata mea

Că nu există parte frumoasă a zilei – fie dimineață, sau noapte, ori după-amiază, însăși ziua e frumoasă!
Că tot ce trebuie să faci pentru starea de bine e să mănânci ceva gustos și să ai pe cineva drag alături!
Că cea mai bună odihnă e… somnul.
Nu e necesar un sac cu tot felul de lucruri – o husă roșie de iphone și deja e bine.
Că uneori, o pereche de ciorapi cu Moș Crăciun, purtați la mijloc de noiembrie, pot deveni cel mai atrăgător accesoriu.
Că plânsul poate aduce o stare de bine.
Că somnul pe un umăr drag e cel mai bun medicament.
Și 3 cuvinte, dar spuse clar, pot transforma o conversație în ceva special și memorabil.
Că poți privi, ore la rând, cum cineva doarme, numărându-i firele din gene.

Că tot ce am trăit până acum a fost în zadar.
Și că nimeni, niciodată n-o să poată explica celor care nu au copii ce înseamnă pentru un părinte toate rândurile de mai sus. E mai mult decât fericire. E… e… e tot ce ai tu pentru a putea trăi. E viața ta toată în cele 7 kile, sau 11, sau 18. E copilul tău creat din dragoste, venit să te întregească ca și ființă.

27-noiembrie-2016

E Maria mea, de 9 luni și 3 săptămâni. E tot!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Bagajul meu pentru maternitate

Nu, nu sunt însărcinată, cu toate că mi-aș dori mult, mai ales că am primit undă verde de la medic în urma controlului general rapid efectuat recent la „Medpark”. Dar despre el în următoarea postare, promit.

Fiind la prima naștere și având o sarcină dificilă, tot ce voiam e să-mi țin puiul în brațe cât mai repede. Așa s-a întâmplat că până pe la 32 de săptămâni nu am cumpărat nimic pentru naștere. Mai aveam de la o prietenă niște hăinuțe, niște plapume, în rest- haos total.

Și cum am spus-o de fiecare dată când povestesc despre sarcină, naștere și creșterea Mariei – eu nu citesc nimic pe internet. Pentru că e o grămada de informație spusă de toți, indiferent de funcție, de experiență și de cunoștințe. Așa că eu am medicul meu, care mă consultă pe mine, pediatrul Mariei – în care am încredere totală, și 2 prietene deja cu copii care îmi dau cele mai practice sfaturi. Ele mă sfătuiesc din propria experiență, dar eu fac așa cum consider eu că ar trebui să fac 🙂

Muuulte întrebări am avut și despre bagajul pentru maternitate. Aveam impresia că trebuie să car toată casa după mine. Doar intram în baie, deschideam dulapul și automat în cap îmi răsuna: „Dar dacă o să am nevoie și de asta? Sau poate de asta?!” În fine, cumetra Nadia mi-a zis să mă relaxez (pe cât asta e posibil în a 38 săptămână de sarcină), că nu voi reuși să-mi spăl părul. Și așa a și fost 🙂

Eu am născut la maternitatea spitalului municipal nr. 1. Spital de stat, cu pereți cu var albăstrui, cu linoleum pe jos, cu paturi nu atât de noi, dar credeți-mă, toate aceste detalii mi le-am reamintit fiind deja acasă și privind pozele, nicidecum stând acolo. Pentru că în acele zile nu te interesează deloc, dar deloc, ce fel de gresie e pe jos sau dacă e frig sau cald în baie. Eu am născut sâmbătă noaptea, iar luni la prânz deja eram acasă. Care spălat pe păr în 2 zile? Care cremă pentru picioare? Care purtat cele 3 halate? 😀

Să nu fi fost prietenele mele, aș fi cărat încă o geantă după mine. Și așa am avut destule lucruri în plus care nici nu le-am scos din geantă. Dar și unele lucruri lipsă, sau prea puține, motiv care a stârnit panică în capul meu și până cei dragi nu au cumpărat și adus, nu m-am liniștit.

Așadar, ce am avut în cele 2 genți când am mers la maternitate să o nasc pe Maria. Repet, eu am născut la o maternitate de stat unde tot ce am primit a fost un pat cu lenjerie curată, o plapumă (cei drept, cam subțire pentru luna ianuarie), un pătuc pentru bebeluș. Odaia unde am stat cele 2 zile și 2 nopți era una obișnuită, cu 4 paturi (dar am avut doar o colegă cu mine în odaie), mâncarea ne era adusă de către cineva responsabil din spital, iar baia era peste 3 uși de noi, exact lângă camera de naștere care mereu era ocupată, respectiv nu prea aveam chef să stăm mult la baie când auzeam ca în palmă tot procesul nașterii 🙂

13432352_1775471012682556_5677414829416477982_n

Bagajul meu a fost mai mare decât pentru Maria și asta e și normal. În el neapărat am pus:
* lenjerie pentru pat – a mea, curată și parfumată.
* o plapumă groasă – eu am născut pe 30 ianuarie și bine că am luat-o, așa cum diminețile erau un pic mai reci.
* Haine – halat, 2 cămașe de noapte (în una am născut și s-a pătat când mi-a pus-o pe Maria pe piept), sutien pentru alăptat, chiloței normali din bumbac, papuci pentru cameră. Hainele pentru externare mi le-a adus soțul în dimineața plecării acasă.
* Produse de igienă și de îngrijire – pampers pentru maturi (vreo 8 bucăți), pelinci absorbante (se găsesc în farmacii și la Metro) – le-am folosit în timpul nașterii, dar și în prima noapte/zi după naștere, multe absorbante (de dorit cele mai mari – pentru prima zi, și apoi de care vă convin), gel de duș, săpun pentru mâini, periuță/pastă de dinți, hârtie igienică, șervețele uscate, un prosop pentru duș și un prosop pentru față/mâini.
* Pentru bebe – pătură mai groasă (în sezonul rece), pelincuțe simple de bumbac, pelinci absorbante (asemeni celor ca pentru mame), scutece mărimea New Born (eu recomand Huggies Elite Soft), șervețele umede pentru copii, ulei pentru copii (apoi acasă treceți la lăptișor de corp pentru copii), hăinuțe ( 2-3 body, pantaloni, cămașă/bluziță, căciuliță, ciorăpei), și ceva de învelit și înfășat (în dependență de sezon).
* Utile – din timp puneți-vă în geanta de fiecare zi o apă termală, pieptene, 2-3 agrafe, încărcătorul la telefon. Și neapărat, dar neapărat goliți-vă memoria telefonului, că de nu – o să vă pară rău. Credeți-mă, știu perfect ce spun 😀

Am scris această listă din memorie și sper că nu am uitat nimic. Și da, am ținut să o scriu public, ca poate va prinde bine unei tinere mămici care habar nu are ce să pună în bagajul pentru maternitate. Și nu în ultimul rând, știu că dacă am scris-o aici nu se va pierde. Asta așa, ca să fiu gata atunci când voi avea nevoie 🙂

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter