Aer pentru fiecare zi

În ultima perioadă, în special de când o am pe Maria și de când am afișat public schimbarea meseriei (din organizare și PR – Clubul Nostru și Promo Brand, în crearea handmade a cărților senzoriale marca Tik Tak Book), primesc foarte multe mesaje de la femei care… au obosit. Exact așa mi-a scris ieri o tânără mămică într-un email lung ca și tristețea ei…

Eu nu știu de unde găsesc puteri să fac toate câte le fac într-o zi. Că adorm după 1 noaptea și la 7 sunt în picioare, este lucru evident. Fata mea Maria, care are 3 luni și o săptămână, mănâncă din 3 în 3 ore, noaptea – din 4 în 4 🙂
De fapt, de ce mint acum? Normal că știu de unde găsesc puteri pentru tot ce fac. Din tot ce fac!

Din momentul când m-am acceptat, m-am iubit și chiar m-am adorat, câteodată, am înțeles că eu așa vreau să trăiesc. Că foarte multe lucruri le făceam pentru că așa trebuie, sau pentru că așa vrea lumea să vadă. NU TREBUIE NIMIC!!!
Noi avem doar o viață și ar fi mare păcat dacă nu am profita de tot ce ne oferă fiecare zi, fiecare om bun care ne iese în cale.

Astăzi toți trăim ca într-o competiție: cine e mai frumos, cine e mai slab, cine are haine mai stilate, cine mănâncă mai sănătos, cine are cumătri mai mulți, cine e mai bogat, cine e mai, cine e mai, etc, etc. Până la urmă, vine o zi când nimic din toate acestea nu contează. Și atunci îți vine să te oprești într-un câmp de maci, să-ți pui cortul, și să dormi 2 zile la rând. Tu cu tine, sau cu jumătatea ta. Fără neamuri, fără check-in pe facebook, fără laudă pe instagram, fără nimic din ce nu ai nevoie. Doar tu, aerul, frumusețea și iubirea.
Și-atunci, de ce alergăm ca nebunii zi de zi după lucruri și stări de care nu avem nevoie?
De ce nu facem ceea ce ne place, fără a ne gândi dacă am făcut corect sau nu, sau dacă cuiva o să-i placă sau nu prea?! Pentru că dacă ai făcut anume așa, înseamnă că așa vrei tu, că așa îți place ție, că așa simți tu, la urma urmei.
De ce acordăm atâta atenție chestiuțelor mici care ne mănâncă energia, ne scurge de puteri, ne captează atenția și ne face să devenim mai ocupați cu ceea ce, de fapt, nu ne trebuiește atât de mult?!

Eu abia nu demult am înțeles de ce aveam, până acum 2 ani, 3 agende și nici o zi liberă din săptămână. Pentru că așa face toată lumea, sau majoritatea oamenilor pe care-i cunoșteam. Banii și dorința de a fi mereu la vedere ajunge într-o bună zi să ne fie cei mai mari dușmani. Bani niciodată nu sunt suficienți, de ce ai vrei tot mai mulți. Dar până la urmă, de atât de puțini avem nevoie ca să te simți cu adevărat împlinit!

Mă uit la Măriuța mea cum doarme liniștit lângă mine, cu fața senină și mâinuțele grăsuțe, și-mi dau seama că asta-i tot ce contează cu adevărat în viață!

Să te iubești, să trăiești frumos, să iubești cu poftă, să primești nu doar bani, dar și împlinire din tot ceea ce faci ca să poți trăi frumos – asta-i formula de bază. Restul sunt detalii, care absolut deloc nu trebuiesc nimănui. Pentru că ele sunt atât de trecătoare, atât de inutile la un moment dat, încât ajungi să regreți că te-ai consumat pentru nimic, când puteai să te joci cu acele 2 mânuțe grăsuțe 🙂

Iubiți-vă, dragi femei. Și dragi bărbați. Și trăiți curat, ca pentru voi, pentru că doar așa te simți întotdeauna odihnit!
***
Cu drag, o tânără mămică care noaptea trecută a dormit doar 3 ore, pentru că a desenat, a decupat, a încleiat și a făcut fundițe pentru cumătria celei mai frumoase Marii din lumea asta!!!

3 luni și 3 zile

de când am început să trăiesc cu adevărat și asta doar datorită ție.

Mă trezesc și de fiecare dată, indiferent că e miez de noapte sau dimineața devreme, stau și te privesc minute în șir.

O să-mi fie dor.
De tine micuță, fragedă, neajutorată, cu ochișorii semi-închiși și cu mânuțele căutând un sprijin.

O să-mi fie dor.
Să te știu doar a mea, cum îți lași căpușorul pe sânul meu și adormi.

O să-mi fie dor.
Să te țin câte 3 ore pe mine, la propriu, ca să-ți împlinești somnul.

O să-mi fie dor.
De pielea ta fină-fină, de degețelele mici, de mirosul tău.

O să-mi fie dor.
Să mă privești fix în ochi și brusc să-mi zâmbești.

O să-mi fie dor, a naibii de dor, să dormim pe patul mare doar noi două și eu să te cuprind toată doar cu o mâină.
O să-mi fie dor de talpa ta micuță, de mânuțele tale care încap într-o palmă de a mea, de plânsul tău puternic atunci când ți-e foame.

Dar cel mai dor o să-mi fie de mine, așa cum sunt acum, cum ai reușit tu să mă transformi, să mă modifici, să mă modelezi, ca să eman numai viață și dorința de a fi mai bună. Pentru tine, în primul rând.
3 mai 2016

Câte ai reușit să faci în aceste 3 luni și 3 zile de când ești!
Te iubesc, Măriuța mea, viața mea, fericirea mea, împlinirea mea!

Scrisoare pentru Maria

Scumpa mea,

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi <3

Azi avem o lună de când suntem împreună în această lume. Fix o lună de iubire! Fix o lună de când nu contenesc să te privesc ore întregi. O lună în care am învățat să fiu mamă. Fix o lună de când mulțumesc tuturor pentru tot.

Știi, Maria, atunci când domnul doctor mi te-a arătat pentru prima dată, am început să plâng. Nu de durere, ci de fericire. Am repetat în gând, de câteva ori, o jumătate de rugăciune și am strâns cu putere mâina moașei care încă era lângă mine. În acele momente îi priveam pe toți din jur și nu știam cui să mulțumesc. Pentru tine, pentru primul tău plâns, pentru acei 2 ochișori deschiși pe care-i vedeam când întorceam capul, pentru sora medicală care te-a îmbrăcat în cel mai frumos set de hăinuțe pe care-l aveam în geantă. După 2 ore, când ne-au transferat în salon și am rămas doar eu cu tine, te-am culcat lângă mine și așa am stat până când se făcu dimineața. Niciodată, dar niciodată n-am să pot să-ți povestesc gândurile mele din acele ore, pentru că erau din tot ce am adunat în anii când te-am visat și când mi-am promis că le voi rosti, chiar și în gând, atunci când ne vom întâlni pentru prima dată, când vom fi doar noi două, când îți voi vedea chipul și simți mirosul.

Azi ai o lună. Tu măcar simți, așa micuță cum ești, câtă viață ai adus în viața mea? Eu sunt alt om de când te am pe tine. Eu respir altfel!

Ce mai învățat în această lună? Că pot. Că nu există zi sau noapte, că nu există somn lung, că nu există durere, că nu există timp de pierdut. Timpul a devenit foarte scump pentru mine. Tu reușești să-mi împarți ziua în ore pentru tine și doar pentru tine. Atât. Ai devenit dependentă de mine și eu nu mă încumet să te rup din brațele mele. Te țin ore întregi, până când nu-mi mai simt corpul din amorțeală. În schimb, îți simt respirația, căldura corpului tău, fosăiala atât de dragă, și de-aici nimic nu mai contează. NIMIC!

Azi ai o lună. Cea mai frumoasă lună din toată viața mea de până acum. O lună în care am trăit toate stările posibile, de la fericirea că te am, până la frica că n-am să mă descurc. Dar tu mă ajuți atunci când parcă nu mai găsesc puteri. Și eu încerc să nu greșesc în tot ce fac, ca să fiu sigură că tu crești sănătos și frumos.

Știi, Maria, fata mea, scumpa mea, viața mea, câtă fericire ai adus? Eu nu cred că vreodată am să pot exprima prin cuvinte tot ce simt când te simt, când te privesc, când doar mă gândesc la tine. În fiecare zi m-am întrebat cum, Doamne, am trăit până acum, și tot în fiecare zi te-am pupat de nenumărate ori pe obrăjorii moi și ți-am mulțumit că m-ai ales anume pe mine ca să-ți fiu mamă.

O luna

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi. Este „cel mai-cel mai-cel mai” sunet din toată lumea asta, fosăiala asta a ta. Și eu nu-mi imaginez viața fără ea. Nu pot să cred că atâția ani am amânat venirea ta, „pentru că”, „de-atâta” și „deoarece”. În schimb știu că de acum încolo, nimeni și nimic nu poate fi mai sus sau mai important decât tine. Pentru că atunci când te-am născut, de fapt am renăscut și eu, ca să pot să te cresc și să-ți ofer toată dragostea și toată grija mea.

Azi ai o lună. Fix o lună de împlinire. Și recunoștință. Și mulțumire, pentru tot.

Știi, Maria, câtă viața ai adus în viața mea?!

Te iubesc, scumpa mea scumpă!

 

Maria

E sâmbătă, aproape de miezul nopții, în casă e cald și domnește liniștea. Eu m-am așezat la masa de lucru și am deschis caietul gros cu copertă roz în care scriu detalii sau fac însemnări importante despre tot ce se întâmplă în ultima perioadă în viața mea.

Iar în viața mea de fix 3 săptămâni a venit Maria.

De 3 săptămâni viața mea este altfel.
De 3 săptămâni eu sunt alta.
Pe 30 ianuarie a venit Maria. Și automat toate au căpătat alt sens, alte culori, alte traiectorii.
Este ceva de nedescris în cuvinte și credeți-mă, cât de mult n-aș fi vrut să-mi exprim starea, nu pot.

Era vineri, 30 ianuarie, și la ora 13 aveam înscriere la medic, ca să vedem „ce mai face fata și de ce nu vrea să iasă” 🙂 În urma controlului medicul m-a asigurat că totul este bine și că urmează să ne întâlnim în curând, eu cu el și noi ambii – cu fata. Am venit acasă cu gândul să ud și spăl toate florile din casă. Toate, asta înseamnă peste 30 de ghivece cu flori. Mi-am făcut un ceai negru cu lămâie. Am simțit că ceva nu-i așa cum a fost până acum și m-am întins un pic. Mai târziu totuși am udat florile, cu gândul că poate o să-mi treacă. La 10 seara mi-am sunat medicul, pentru că nu mai suportam, ca peste 20 minute să urc scările maternității cu gândul că totul trebuie să fie bine.
Acum, după 3 săptămâni, procesul nașterii și acele 2 zile în maternitate mi se par ușoare. De fapt, sinceră să fiu, eu am născut relativ ușor și repede. La ora 23 am intrat în sala de naștere și la 02.45 i-am auzit pentru prima oară plânsul. Și de aici toate au căpătat alt sens.

***
Exact o săptămână în urmă, la această oră, eu pășeam agale pe treptele maternității. Întâlnirea cu fata mea era aproape, iar eu știam că totul depinde de mine, din care motiv mă străduiam să fiu puternică, calmă, hotărâtă și ascultătoare 🙂
Cred că așa am și fost, până la ora 02.45, când am simțit cum domnul doctor mi-a pus-o pe burtă și m-a felicitat că sunt mamă cu fată. Aici țin minte doar lacrimile mele și plânsul ei. Mai departe e poveste!
Povestea mea, a bărbatului meu, a fetei noastre Maria! Povestea noastră!
( 5 februarie)

Știți care e cel mai plăcut miros din toată lumea asta?
Cel a copilului tău, pe care-l legeni în brațe și-l privești cum doarme!
(13 februarie)

De 2 săptămâni și 4 zile mă uit în cei 2 ochișori semi-adormiți mai mereu și sărut cei 2 obrăjori moi, și tot mă întreb cum, cum Doamne, am trăit eu până acum fără EA?!
(17 februarie)

Cred că încă mult timp, în fiecare noapte de vineri, eu nu voi avea somn și-mi voi aminti ceea ce-am simțit cu fix 3 săptămâni în urmă. E 2.45, ora când am văzut pentru prima dată ghemul de om care acum doarme lângă mine și zâmbește ❤
Iar eu tot îmi apropii nasul meu de năsucul ei, ca nu cumva să-i fie frig. Și-o miros, și o pup pe obrăjorii moi-moi, și mă uit la ea cu ceasurile. De 3 săptămâni eu trăiesc în lumea mea și a fetei mele Maria. Și savurez viața, minunea, iubirea și împlinirea!
(20 februarie)
Maria

***

Acum, când scriu aceste rânduri, Maria doarme liniștit în pătucul ei. Zilele mele nu mai sunt deloc ca înainte. Rugăciunile mele nu mai cer nimic altceva, decât sănătate puiului de om care a venit în viața noastră. Eu nu mai sunt ceea ce am fost. Și când mă gândesc câte schimbări s-au produs în aceste 3 săptămâni și cât de repede mi s-au schimbat prioritățile!

Nu aș putea să închei această postare fără a mulțumi public unor oameni. În primul rând, domnului doctor Constantin Ostrofeț și întregii sale echipe care în noaptea de 30 ianuarie au avut grijă ca nașterea Mariei să rămână în amintirea mea ca o experiență frumoasă. Al doilea copil tot la Maternitatea Numărul 1 îl voi naște, pentru că ceea ce am intuit, s-a adeverit: important e medicul, moașa și pediatrul, nicidecum WC-urile sau terciul care-l dau seara. Apropo, tare gustos și cu mult unt 🙂
Mulțumesc mult doamnei ginecolog Angela Prepeliță, care de ani de zile are grijă de sănătatea mea.
Mulțumesc mamei mele, pentru tot ajutorul din aceste 3 săptămâni.
Și un mulțumesc soțului meu pentru răbdare, grijă, înțelegere și somnul de dimineață.

Maria mea doarme liniștit.
Mulțumesc, Doamne, pentru o fată sănătoasă și cuminte.
Mulțumesc, Mărioara mamei, pentru împlinire! Te iubesc!

Mulțumesc!

Ieri a fost ziua mea!

De 31 de ani deja, data de 26 ianuarie înseamnă foarte mult pentru mine. Cei apropiați știu cât de mult țin la ziua mea, și nu din egoism, ci pentru că îmi place să compar, să număr, să analizez și să-mi fac noi promisiuni. Cu fiecare an căpătat mi se pare că devin mai bună, mai calmă, mai deșteaptă, mai puternică, mai frumoasă și mai dornică de tot ce înseamnă bun: oameni buni, lucru bine făcut, liniște sufletească, intimitate, fericire curată și o casă în care încape doar bunătatea.

Ieri a fost diferit. Cum am și scris pe facebook: fără mese întinse, fără dansuri, fără rochie și „ukladkă”, fără oaspeți, decât părinții mei și familia fratelui meu, grămădiți toți la masa noastră mică din bucătărie, la un ceai roșu cu tort „Praga”. Și asta pentru că sunt „pufoasă” și frumoasă 😛

26 ianuarie

Cu fata mea sub inimă! 40 de săptămâni împreună! 40 de săptămâni de așteptare! Ani întregi visată și dorită! Ca (deja) în orice moment să vină să ne umple viețile cu toată fericirea acestei lumi! Așteptăm
31, bine ai venit!

Mulțumesc mult-mult tuturor pentru gânduri și felicitări. Am citit tot de peste tot: facebook, instagram, twitter, Viber, sms. Știu că cei care mi-au scris și sunat sunt oameni frumoși, prieteni și parteneri de proiecte, cu care am interacționat mult în zilele când eram disponibilă mai mereu. Vă mulțumesc pentru cuvintele calde și vă doresc, la rândul meu, tot atâta căldură și liniște cât am reușit să adun eu în toate cele 40 de săptămâni de sarcină. Și o fată, dacă tot suntem la temă 🙂

Sorry celor ce nu le-am răspuns la apelurile telefonice: recunosc, tăticul nostru ne-a răsfățat gastronomic și noi, fetele, am fost lenoase și am dormit mai toată ziua 🙂 Pentru că așa ne pregătim pentru marea întâlnire: odihnite și doar cu gânduri bune. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Scrisoare pentru fata mea

Scumpa mea,

Este pentru prima dată când recunosc public că anume tu, fetița mea, crești acolo în burtică. Suntem de 7 luni împreună și în tot acest timp oamenii cu care am interacționat m-au întrebat ce minune așteptăm. Eu am ezitat să le spun, pentru că am ținut ca secretul să fie al nostru și doar noi și cei apropiați să trăim toate cele 9 luni în lumea asta a noastră. Dar atâtea ispite mă încearcă, mai ales cînd tu faci ceva nou sau eu simt ceva ce n-am mai avut până acum!

Îți scriu această scrisoare, ca să-ți mulțumesc pentru faptul că m-ai ales anume pe mine să fiu mama ta. Eu știu că tu știi cât de mult, dar cât de mult te-am vrut. Acum 3 ani, când mi-am tatuat numele tău pe mâna mea dreaptă, toți mă întrebau în cinstea cui am așa tatuaj și eu mândră răspundeam: „În cinstea fetei mele pe care o voi avea peste câțiva ani”. Imediat venea și următoarea întrebare: „Dar dacă vei avea băiat? Sau numai băieți?” și eu zâmbind le spuneam că nuu, eu voi avea o fată, eu neapărat te voi avea pe tine! Sigură am fost imediat cum am știut de sarcină și până când domnul doctor mi-a zis: „Deci, hai să vedem pe cine avem noi aici. Mmm, da’ la voi de sărbători Moș Crăciun va veni cu o fetiță”. Și din acel moment eu am știut că Dumnezeu mă iubește. Mult!

Chiar în acest moment, când eu scriu aceste rânduri, tu te joci în burtică 🙂 Îți simt mișcările, cu fiecare zi tot mai intense și mai puternice, și zâmbesc de fiecare dată cu o satisfacție de neredat în cuvinte. Iar ieri, când domnul doctor ni te-a arătat și eu cu tatăl tău ți-am văzut foarte clar fața pe ecranul imens, am plâns cu cele mai dulci lacrimi. Ești atât de frumoasă!!!

Deja de câteva zile am început să ne pregătim de venirea ta pe lume. Ți-am cumpărat primele hăinuțe, iar astăzi mergem să-ți alegem și comandăm lenjeria pentru pătuc. Să știi că m-am documentat foarte bine și am câteva liste pline cu tot ce ne v-a trebui pentru ca tu să crești frumos și sănătos. Vreau să fii mândră de mine și să te bucuri că faci parte din viața mea. Vreau să trăim împreună cele mai frumoase zile și să colecționăm amintiri scumpe. Vreau să mă înveți ce înseamnă răbdarea, că deja cu priorițățile m-ai pus la punct. Și nu regret deloc, ba din contra – de 6 luni de când sunt în concediu medical forțat, am înțeles că nimic, absolut nimic nu este mai important decât sănătatea. Iar la moment, eu și cu tine în burtică înseamnă gândul meu numărul 1 și grija mea zilnică. Restul vor aștepta sau se vor rezolva și fără mine. Pentru că eu deja te am pe tine, minunea mea scumpă!

12088409_10153600910470552_7768244529169923704_n

Îți mulțumesc pentru tot ce am trăit până acum, în toate 7 luni de când suntem împreună. Nu sunt supărată și niciodată, îți jur, niciodată n-am să-ți reproșez pentru vara 2015 pe care practic n-am simțit-o, fiind nevoită să stau mai mereu în casă și în pat. Toate diminețile grele rămân în amintire ca trăite cu multă dârzenie, așa cum știam că aceste stări și transformări mi te vor aduce pe tine. Acum dormim mai greu, din ce în ce  mai greu, dar stai liniștită – am dormit bine 30 de ani 🙂 Și să știi că sunt pregătită să nu prea mai dorm, de îndată ce te voi simți la pieptul meu.

Am să păstrez tipărite aceste rânduri, ca și carnetul în care-mi fac tot felul de notițe despre tot ce se întâmplă de când am aflat că te voi avea. Peste ani, am să te las să citești, ca să știi cât de atentă și cât de minuțios m-am pregătit pentru apariția ta. Și tot ce-ți povestesc atunci când facem baie și mă joc cu jetul călduț pe burtică, sau când stăm serile întinse, sau când mergem prin piață și te întreb ce vrei să mâncăm (ca să nu ne fie, măcar de această dată, rău), sau când mă trezesc dimineața și încă fiind cu ochii închiși îmi mângâi burtica și îți zic: „Neața, scumpa mea”, – toate sunt adevăruri din gândurile și visele mele. Pentru că eu atât de mult te-am visat, și atât de mult mi te-am dorit, încât acum, când mai avem un pic și ne vom cunoaște, nu-mi rămâne decât să-ți promit că tu și doar tu ești și vei rămâne cea mai mare dragoste a vieții mele!

Te iubesc, scumpa mea!

 

Nu-ți fă niciodată planuri – undeva totul demult e stabilit

Era 29 mai, o zi de vineri extrem de grea, după o săptămână și mai grea. Mă întorceam de la București, unde timp de 4 zile am avut un program nebun de bun. Plecasem pentru a mă iniția într-un proiect, ceva total diferit de ce-am făcut până atunci, și acele 4 zile, pe lângă întâlniri și multă-multă informație, au mai conținut și seri de revederi cu oamenii dragi din București. Urma să încep ceva nou penru mine, să pornesc o afacere frumoasă la Chișinău cu niște parteneri din România, lucru care m-a făcut să devin și mai organizată.
Tot drumul București – Chișinău am stat cu agenda pe brațe și telefonul în mână. Pentru că trebuia să fac totalurile unui eveniment cu Andreea ESCA (dovada AICI) și să pun la punct ultimele detalii pentru evenimentul de 4 ani ai proiectului „Clubul Nostru” cu Teo TRANDAFIR, ce urma să aibă loc în iunie (poze AICI). La fel, aveam o tonă de informație nouă despre afacerea frumoasă pentru Chișinău și trebuia să învăț pașii din mers, ca lucrurile să poată fi mișcate mai rapid. Și, poate cel mai important la acel moment: aveam o nuntă de jucat, nunta mea, a noastră 🙂 Aici parcă totul era gândit și pus pe foaie: locația stabilită, orchestra arvonită, foto&video înțeles, și tot așa. Promisesem omului că voi găsi formula perfectă, cumva voi reuși să mă împart între muncă și casă, și chiar îmi reușea – nu mai lucram în weekend, nici măcar laptopul nu-l deschideam, și asta deja era de admirat la mine, care timp de 4 ani n-am avut sărbători, vacanțe mai lungi de 5 zile, și weekend-uri pentru lenevit – sunt oameni care pot confirma acest lucru 🙂

Când am ajuns în vamă, aleluia – internet cu caru’, tocmai bun de pierdut timpul până acasă. Facebook, instagram, twitter – de unde am cam lipsit în ultimele zile, erau pline cu noutăți și tot felul de nebunii. După un timp, tot răsfoind pagini după pagini, în față mi-a apărut o imagine.

11659560_1063013803709551_6097702752463695143_n

La prima vedere, o frază banală. Eu am citit-o de 2 ori, apoi am închis ochii, mi-am lăsat capul pe spate și am început să visez. Pentru prima dată, în ultima perioada, mi-am recunoscut că sunt obosită, că nu mai vreau să fac ceea ce fac, că nu sunt sigură că noul proiect este potrivit pentru mine, că mă zbat să schimb ceva dar care nu era ceea ce mă reprezent pe mine, că pentru o astfel de afacere ai nevoie să te implici de tot, pe când eu voiam altceva… Dar, Doamne-Doamne știe mai bine de ce noi avem nevoie și șansa și oamenii pe care îi am la București sunt dovada că așa trebuie să se întâmple. Apoi, mie întotdeauna mi-au plăcut provocările și așa cum în 2011 brusc m-am lăsat de ce job și am inventat ”Clubul Nostru” tot așa și acum este timpul să ies din rutina zilnică și să pornesc altceva.

Dar, socoteala de acasă nu întotdeauna se potrivește cu cea de la târg 🙂 Am ajuns eu acasă, a urmat un weekend în care am dormit, am mîncat, am dormit, am mâncat, am dormit extrem de mult și tot când mă trezeam, încercam să nu cad din picioare, la cât de somn îmi era. ”Vezi cât ești de ușisă?!”, mi-a zis supărat bărbatul, tot încercând să mă convingă să nu mă bag unde nu mă pricep. ”Încă nu mă pricep”, îi răspundeam eu, și adormeam iar.

Luni, 1 iunie, un milion de puncte cu ”de făcut” scrise în agendă. Dar, surpriză – mi-e rău de mor. Și așa cum de câțiva ani am o problemă cu stomacul, am crezut că iarăși m-am intoxicat. Dar n-aveam de la ce, așa cum în weekend mâncasem foarte și foarte puțin. Toată ziua m-am chinuit îndoită în pat și-mi părea rău că nu pot să ajung să-mi pup nepoțeii cu ocazia zilei copiilor. Aveam eu un gând, dar îmi tot repetam că nu are cum, așa cum glanda mea tiroidă nu se va lăsa păcălită atât de repede. Abia spre seară mi-am luat inima în dinți și după nici 10 minute, îmi tremura mâinile și nu-mi puteam opri lacrimile. De-atâtea ori mi-am imaginat acest moment, văzusem prin filme cum se întâmplă și cum reacționează femeile, că eu acum, efectiv m-am lăsat pe scaun și plângeam 🙂 În acel moment, timp de 2 minute cât am fost eu cu mine, nu-mi venea să cred că totu-i adevărat!

A urmat cea mai strânsă îmbrățișare amestecată cu lacrimile mele și sărutările bărbatului care mi-a promis că tot ce-am trăit până acum, toată iubirea noastră curată, de azi înainte va deveni și mai puternică. Și că tot ce trebuie să fac eu e să înmulțesc căldura și grija, iar el este gata pentru cele mai frumoase zile ce începeau din acel moment.

***

În ianuarie vom deveni părinți. Și asta e cel mai de preț dar al vieții noastre!

12049182_10153547714490552_4885999577860740000_n

Acum trăiesc poate cea mai frumoasă perioadă din toată viața mea de până acum. La început a fost greu, foarte greu chiar, și câteva luni practic am fost nevoită să stau în pat. Dar tocmai starea mea era convingerea că totul se întâmplă cu adevărat și că cineva acolo, în burtică, crește! Și că restul, toate planificate și gândite, pot să mai aștepte. Am ajuns la fix 30 de ani și odată cu sarcina, am hotărât să fac o mică pauză profesională. Cu mici excepții, pentru că am stabilit din anul trecut 2 evenimente pentru octombrie-noiembrie de acum și chiar nu le pot amâna. Dar mi-am promis și chiar într-o seară când vorbeam cu bebe din burtică, i-am zis că voi fi în primul rând mamă, apoi restul. Pentru că prea mult am visat ca acum să nu mă dedic 100 de procente.
Și când mă gândesc câtă dragoste am adunat în toată viața mea, și în doar câteva luni toată va fi dată celui mai important om din toată lumea asta!!!