Maria

E sâmbătă, aproape de miezul nopții, în casă e cald și domnește liniștea. Eu m-am așezat la masa de lucru și am deschis caietul gros cu copertă roz în care scriu detalii sau fac însemnări importante despre tot ce se întâmplă în ultima perioadă în viața mea.

Iar în viața mea de fix 3 săptămâni a venit Maria.

De 3 săptămâni viața mea este altfel.
De 3 săptămâni eu sunt alta.
Pe 30 ianuarie a venit Maria. Și automat toate au căpătat alt sens, alte culori, alte traiectorii.
Este ceva de nedescris în cuvinte și credeți-mă, cât de mult n-aș fi vrut să-mi exprim starea, nu pot.

Era vineri, 30 ianuarie, și la ora 13 aveam înscriere la medic, ca să vedem „ce mai face fata și de ce nu vrea să iasă” 🙂 În urma controlului medicul m-a asigurat că totul este bine și că urmează să ne întâlnim în curând, eu cu el și noi ambii – cu fata. Am venit acasă cu gândul să ud și spăl toate florile din casă. Toate, asta înseamnă peste 30 de ghivece cu flori. Mi-am făcut un ceai negru cu lămâie. Am simțit că ceva nu-i așa cum a fost până acum și m-am întins un pic. Mai târziu totuși am udat florile, cu gândul că poate o să-mi treacă. La 10 seara mi-am sunat medicul, pentru că nu mai suportam, ca peste 20 minute să urc scările maternității cu gândul că totul trebuie să fie bine.
Acum, după 3 săptămâni, procesul nașterii și acele 2 zile în maternitate mi se par ușoare. De fapt, sinceră să fiu, eu am născut relativ ușor și repede. La ora 23 am intrat în sala de naștere și la 02.45 i-am auzit pentru prima oară plânsul. Și de aici toate au căpătat alt sens.

***
Exact o săptămână în urmă, la această oră, eu pășeam agale pe treptele maternității. Întâlnirea cu fata mea era aproape, iar eu știam că totul depinde de mine, din care motiv mă străduiam să fiu puternică, calmă, hotărâtă și ascultătoare 🙂
Cred că așa am și fost, până la ora 02.45, când am simțit cum domnul doctor mi-a pus-o pe burtă și m-a felicitat că sunt mamă cu fată. Aici țin minte doar lacrimile mele și plânsul ei. Mai departe e poveste!
Povestea mea, a bărbatului meu, a fetei noastre Maria! Povestea noastră!
( 5 februarie)

Știți care e cel mai plăcut miros din toată lumea asta?
Cel a copilului tău, pe care-l legeni în brațe și-l privești cum doarme!
(13 februarie)

De 2 săptămâni și 4 zile mă uit în cei 2 ochișori semi-adormiți mai mereu și sărut cei 2 obrăjori moi, și tot mă întreb cum, cum Doamne, am trăit eu până acum fără EA?!
(17 februarie)

Cred că încă mult timp, în fiecare noapte de vineri, eu nu voi avea somn și-mi voi aminti ceea ce-am simțit cu fix 3 săptămâni în urmă. E 2.45, ora când am văzut pentru prima dată ghemul de om care acum doarme lângă mine și zâmbește ❤
Iar eu tot îmi apropii nasul meu de năsucul ei, ca nu cumva să-i fie frig. Și-o miros, și o pup pe obrăjorii moi-moi, și mă uit la ea cu ceasurile. De 3 săptămâni eu trăiesc în lumea mea și a fetei mele Maria. Și savurez viața, minunea, iubirea și împlinirea!
(20 februarie)
Maria

***

Acum, când scriu aceste rânduri, Maria doarme liniștit în pătucul ei. Zilele mele nu mai sunt deloc ca înainte. Rugăciunile mele nu mai cer nimic altceva, decât sănătate puiului de om care a venit în viața noastră. Eu nu mai sunt ceea ce am fost. Și când mă gândesc câte schimbări s-au produs în aceste 3 săptămâni și cât de repede mi s-au schimbat prioritățile!

Nu aș putea să închei această postare fără a mulțumi public unor oameni. În primul rând, domnului doctor Constantin Ostrofeț și întregii sale echipe care în noaptea de 30 ianuarie au avut grijă ca nașterea Mariei să rămână în amintirea mea ca o experiență frumoasă. Al doilea copil tot la Maternitatea Numărul 1 îl voi naște, pentru că ceea ce am intuit, s-a adeverit: important e medicul, moașa și pediatrul, nicidecum WC-urile sau terciul care-l dau seara. Apropo, tare gustos și cu mult unt 🙂
Mulțumesc mult doamnei ginecolog Angela Prepeliță, care de ani de zile are grijă de sănătatea mea.
Mulțumesc mamei mele, pentru tot ajutorul din aceste 3 săptămâni.
Și un mulțumesc soțului meu pentru răbdare, grijă, înțelegere și somnul de dimineață.

Maria mea doarme liniștit.
Mulțumesc, Doamne, pentru o fată sănătoasă și cuminte.
Mulțumesc, Mărioara mamei, pentru împlinire! Te iubesc!

„Ce-am făcut când am tăcut”

„Dacă începi să mă compari cu unul sau cu altul, se trezesc în mine spiritul de competiție și dorința de a-mi dovedi, în primul rând mie, că sunt în stare să câștig.”

„Mi-am găsit vreme și motivație pentru a-mi pune pe hârtie gândurile.”

„Întotodeauna am susținut că suntem suma întâlnirilor importante pe care ni le oferă viața cu oamenii care ne încurajează și ne modelează.”

„Uneori, rănești pe cine iubești cel mai mult.”

„Cred că pentru a fi fericit trebuie să ai mereu puterea de a o lua de la zero. Să-ți amintești numai clipele minunate din fostele relații și să privești cu optimism și curiozitate la ce are să vină. Să te îndrăgostești de fiecare dată fără frică. Să crezi de fiecare dată că el e ACELA, să plângi la despărțire până ți se umflă ochii și să o iei de la capăt. Să te lași curtată, admirată, iubită, plânsă, detestată. Ăsta e jocul atât de fascinant al dragostei, care te face să te simți VIE.”

„Îmi plac oamenii care au puterea, curajul și demnitatea de a-și asuma viața, trăirile, calitățile și defectele. Pentru că, indiferent de situație, pe oameni trebuie să-i poți privi mereu în ochi și nu trebuie să-ți fie niciodată rușine de tine. Oricât de complicat ar fi adevărul, oricât de greu ți-ar fi să recunoști că ai greșit, oricât de dur ar fi să spui că suferi sau, dimpotrivă, că n-ai pierdut nimic, oricât de peste mână îți este să-i mulțumești cuiva, fă-o!
Fii adevărat în relațiile cu prietenii pentru că doar așa îi vei păstra pe viață și numai așa le vei obține stima pentru totdeauna, chiar și atunci când, poate, le-ai greșit cu ceva. Nimic nu este mai de neiertat decât lipsa de asumare, teama de exprimare, fuga de adevăr, frica de viață…”

„De fapt, banii nu sunt un scop în sine. Ei însă îți pot cumpăra mulțumirea. Te pot ajuta să eviți niște discuții care pot să uzeze un cuplu până la distrugere. De la ce pleacă cele mai multe certuri în familie? De la bani.
Pe de altă parte, banii trebuie și ei respectați și folosiți corect. Mă gândeam că, de fapt, magia banilor este să dorești să-i ai cândva. Asta te și motivează să faci o mulțime de lucruri.”

„Omul este cel mai mare drog pentru om.”

„Ca să nu mai spun că acești prieteni, fiecare la vremea lui, m-au învățat să lupt, să trăiesc, să iubesc, să câștig, să iert sau să pierd. Într-un cuvânt, să trăiesc.”

„Ador gustul dulce al victoriei și încerc să-mi găsesc o motivație puternică pentru a merge mai departe atunci când pierd.”

„Ieri m-a întrebat cineva dacă nu obosesc. Ba da, chiar îmi place să obosesc făcând lucruri care mă împlinesc, care mă fac utilă, prin care construiesc. Cred că așa simt eu că trăiesc. Șeful meu zicea odată: „Statul te obosește cel mai tare”. Nu e chiar departe de adevăr…”

„Vă doresc să vă ocupați timpul, dar tot timpul, cu ce vă place. Să iubiți și să fiți iubiți, să aveți parte de povești, să ajungeți acolo unde vă doriți și să nu uitați de unde ați plecat”.

„Zi-mi cine te sună ca să-ți spun de ce”.

„Încearcă din toate puterile să-ți consolidezi poziția prin multă, multă muncă și să te preocupe mereu calitatea lucrului pe care îl faci, astfel încât oricine ar dori să-ți saboteze succesul să nu-ți poată găsi nici un cusur profesional… Trebuie să te bucuri de succesul tău, dar să nu dai pe-afară. Mie, de exemplu, îmi plac oamenii puternici, dar care spun întotdeauna despre ei că sunt ca toți ceilalți. Admir oamenii de succes care nu-mi scot ochii cu asta.”

„În concluzie: imaginea se crează, se dezvoltă și se întreține. Ca în orice domeniu, dacă vrei să ai succes, trebuie să fii atent la detalii… Pentru că startul ți-l poate trasa cineva cu creta pe asfalt, dar, de alergat, alergi singur”.

ce-am-facut-cand-am-tacut_1_fullsize

„Și mai știu că nu trebuie să ne folosim copiii ca să ne umplem golurile existenței. Nu trebuie să-i folosim la nimic și pentru nimic. Copiii există ca să aflăm ce înseamnă iubirea necondiționată. Și ca să ne facă să trăim cele mai mari spaime, cele mai puternice bucurii, cele mai mari responsabilități, dar și cele mai adevărate declarații de dragoste.”

„Chiar nu știu dacă sinceritatea absolută e posibilă. Cred, în schimb, că există destulă diplomație – chiar prea multă – de care nu e nevoie. Sau care, așa cum spui, se transformă foarte ușor în ipocrizie. Sigur, nu sunt nebună să cred că pot să spun chiar tot ceea ce-mi doresc, în orice situație și oricui. Dar nici nu sunt o persoană care, cum să zic, deține arta lingușelii. Mai pe șleau spus, n-am pupat în fund pe nimeni niciodată. Asta ca să ne-nțelegem. Niciodată.”

„Din punctul meu de vedere, sportul este esențial pentru un om care vrea să trăiască frumos.”

„- Crezi în vorba asta, că fiecare om are un preț? E doar un clișeu sau (im)pura realitate?
– Chiar fiecare nu, dar foarte mulți. Foarte mulți oameni au un preț, da.”

„Sunt genul de persoană care, când se apucă să facă un lucru, e atentă la cel mai mic detaliu. Am învățat să nu mă dau bătută, să mă perfecționez, să-i ascult pe ceilalți și să mă dezvolt cum pot.”
***
„Ce-am făcut când am tăcut” de Andreea ESCA

De vorbă cu Andreea ESCA

Este pentru prima dată în toți 4 ani când eu postez aici pe blog în ultima zi un text-invitație la o nouă ediție Clubul Nostru.
Și asta pentru că iarăși m-am băgat în câteva proiecte concomitent și abia de reușesc să-mi dau seama ce zi a săptămânii e.

Dar, pe scurt. Recunosc că din toată echipa proiectului, anume eu am ținut cel mai tare ca invitata acestei ediții să fie Andreea Esca. Pentru că atât de mult o admir, o citesc, o urmăresc pe facebook și pe instagram, încât am fost curioasă dacă e așa și în viața de zi cu zi. Apoi, am știut că în urma acestui eveniment, voi avea minim 3 lecții obligatorii pe care trebuie să le învăț în această viață. În 4 ani de proiect am cunoscut multă lume, am ascultat multe povești și destine și am înțeles că oamenii te pot învăța multe, dacă știi să le furi ceea de ce ai nevoie. Și nu în ultimul rând, sunt în perioada când am nevoie de o nouă motivație, un exemplu, un șut care să-mi dea puteri să răzbat în tot ceea ce mi-am propus să implementez și pentru care muncesc de câteva luni deja, iar Andreea Esca este femeia care inspiră, care poate să provoace ca să vrei mai mult de la tine și de la viață, care știe ce butonaș să atingă ca tu să mergi înainte mai cu avânt, mai cu spor și îndrăzneală.

afis_Esca

Ne (re)vedem mâine, alături de Andreea Esca, care vine pentru prima dată la Chișinău. Atenție, locurile sunt limitate. Pentru că la acest eveniment ne-am dorit altceva – mai intim, mai apropiați, mai selecți, dacă vreți. Astfel, cu un vin bun și cartea „Ce-am făcut când am tăcut”, cele 3 ore vor zbura ca racheta, iar peste ani, pozele făcute cu Andreea Esca ne vor reaminti de oamenii care ne-au fost alături și ne-au ”crescut” în a fi mai buni, mai puternici, mai imuni și mai dornici de viață frumoasă!

11138607_994928083865837_5070522644183574645_n

La eveniment vom avea și cartea „Ce-am făcut când am tăcut” la preț promoțional. Deja autograful special e ca și semnat 🙂 

Like AICI, paginii Clubul Nostru, ca să fiți la curent cu noutățile!

De vorbă cu Cătălin MĂRUȚĂ

Eu sunt omul listelor și absolut tot ce fac este rezultatul unui plan născut din dorințe, vise și tot felul de idei care înșirate frumos pe foaie, mă organizează și mă provoacă, totodată, de-a le duce la bun sfârșit.

De multe ori am fost întrebată cum selectez invitații care vin la evenimentele „Clubul Nostru”. Se știe că periodic organizăm pe pagina de facebook un sondaj cu întrebarea: „Pe cine doriți să vedeți și să cunoașteți la următoarele evenimente?”, iar răspunsurile sunt citite, notate și luate în vizor de către noi, organizatorii. Dar, recunosc, de multe ori eu am fost cea care am ținut mult să cunosc un Om, să-l descoper altfel decât îl văd la tv sau îl citesc în interviuri.

De ce Cătălin Măruță?

Din mai multe motive, care sunt destul de evidente. Îmi place că este un profesionist și în ciuda formatului emisiunii – fără de piți și alte vedete, nu s-ar atinge cel mai înalt raiting, totuși Măruță face și o sumedenie de acțiuni de caritate, campanii de sensibilizare asupra unor probleme, dar și este omul care are legături cu toate persoanele publice din România. Atâtea secrete se pot scoate din el în afara camerelor de filmat 🙂

Ca și organizator, m-am străduit să pregătesc un altfel de eveniment. Toate doamnele prezente la „Oscar” în după-amaiza de 7 martie vor primi câte un cadou frumos de la partenerii noștri – „Mobiasbancă” și unul de la „Avon”. Vom savura din cel mai gustos vin oferit de către compania mimi, iar partenerii noștri de la Kimbo ne vor servi cu cea mai aromată cafea. Casa de nunți „Ciorescu” ne vor îndulci gustos. La finalul serii vom avea o tombolă cu peste 60 de premii frumoase, stilate, utile și potrivite nouă, femeilor, dar și o sesiune de fotografie cu invitatul special al evenimentului.

baner5_final

Gata, nu mai povestesc, pentru că sunt toate șansele să public mai mult decât ar trebui 🙂

Vă așteptăm la eveniment, ca împreună să-l cunoaștem pe omul de televiziune Cătălin Măruță, care vine pentru prima dată la Chișinău!

Eu pot și tu poți!

Cel mai de neînțeles pe lumea asta mi se pare boala la copii. Chiar dacă am peste 5 ani de când, prin intermediul fundației „Ajută un Om”, am cunoscut, din păcate, numeroși copii bolnavi, încă nu știu și nu am învățat să-mi ascund emoțiile și lacrimile. Pentru mine, dar sunt sigură că și pentru mulți dintre voi, cei mai puternici oameni sunt cei care luptă cu o boală grea, iar copiii care sunt în competiție pentru viață, pentru o nouă zi, pentru șansa vieții, sunt cei mai curajoși și ambițioși!

Recent am primit un mesaj pe facebook de la cineva care vrea să aducă bucurii celor mai puternici copii din țara noastră.

Astăzi, 15 februarie, în toată lumea este marcată Ziua Internațională a Copilului cu Cancer.

Mi-e foarte greu să scriu la acest subiect… Mă dor amintirile vizitelor la copiii ce stau internați la Institutul Oncologic, unii de ani întregi nu au ieșit de acolo. Este ceva de neexplicat, de ce acești copiii ar trebui să sufere atât?!…

10897924_1602032970029324_6165313518910755820_n

Noi nu putem să-i facem sănătoși, în schimb putem să-i susținem, să le redăm zâmbetul și să le oferim câte o surpriză, în unele cazuri o jucărie, o rochiță de prințesă sau câteva cărți de colorat pot fi cea mai frumoasă împlinire din viața lor!

Radu. Radu Nicolae se numește Omul care de câteva săptămâni adună bucurii pentru copii. Cărți, jucării, hăinuțe, dulciuri, dar și bani – toate se vor într-o cantitate destul de mare, ca să ajungă tuturor copiilor internați la moment în secția oncologică.

Eu nuștiu ce aș mai putea scrie, decât să vă îndemn să vă implicați în „Campania Darurilor de Primăvară pentru Copiii bolnavi de Cancer”.

Aici pe facebook găsiți evenimentul organizat de Radu și prietenii lui, iar în cazul când aveți întrebări, donații sau vreți să mergeți în data de 27 februarie la spital la copilași, sunați-l pe Radu la 069377552

Pentru donații financiare, în special de la cei plecați din țară, s-a creat campania AICI pe indiegogo și au mai rămas 13 zile ca să putem acumula o sumă cât mai mare de bani.

La ce ești gata să renunți tu pentru ca Ana-Maria, de nici 4 anișori, care luptă cu o formă acută de leucemie și care își dorește un hălățel de baie roz sau roșu, să zâmbească iar?!

1463013_1602524036646884_5450965557953712552_n

 

Implică-te! Ajută un Copil. Redă Speranțe și Încredere unor Părinți care vor să-și vadă Copilul Sănătos!!!

„M-a strigat cineva?”

„Totul e îndoielnic
Chiar şi ochii acei.
Poate nu-s ai iubitei,
Poate-ai altei femei.
Totul e îndoielnic
Chiar şi rana.
Poate că nu o port eu,
Poate că mama.
Totul e îndoielnic
Chiar şi izvorul.
Poate că nu el se-aude,
Poate că dorul.”

grigore-vieru
Grigore Vieru, 14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009

Din 29 spre 30

După mult timp, astăzi încerc să fac din duminica aceasta una „ca de atunci”, dinaintea vieții de acum. Îmi fac cafeaua, trag draperiile de la geam și mă așez la masa mea de lucru. Privesc cele patru ghivece cu violete ce stau pe marginea mesei și simt răcoarea ce vine de la geamul transpirat prin care cu greu pot desluși ce e afară.

Lumea doarme, într-o dimineață de duminică când eu, rămasă singură acasă, m-am apucat de planuri. De câteva luni bune am încetat să mai număr, să memorez cifre și să le sărbătoresc pe cele care revin și sunt cu semn în calendar. De câteva săptămâni, trăiesc o stare mult prea diferită de până acum. Părerile sunt împărțite în 2 direcții: nu anii contează, și că tot ce se face e numai spre bine.

Într-o săptămână fac 30 de ani 🙂

Atâtea așteptări am de la acest 30 care vine. Și dacă înainte spuneam că nu mă tem, azi știu și simt că mi-e frică. Nu de ani, ci de oamenii anilor. Când am împlinit 25, dintre toate urările și felicitările, am memorat-o doar pe una: „să fii sănătoasă și la 30 să trăiești așa cum vrei”… Culmea, mi-a spus-o un om tare drag atunci și tare îndepărtat acum. Dar câtă dreptate a avut!

Astăzi mă încearcă mai multe stări pe care nu le pot descrie prin cuvinte. Probabil așa e la bătrânețe 😀 Dar dacă serios, am ajuns să trăiesc așa cum vreau! Sau așa cum am vrut dintotdeauna, doar că mă gândeam la toți, numai nu la mine. Îmi fac meseria pe care mi-am ales-o și care-mi place la nebunie. Am libertatea de-a alege și asta îmi dă putere, dorință, inspirație, îmi dă tot. Întâmplările personale din toți anii trecuți au făcut o selecție mi-nu-na-tă în oamenii de lângă mine și astăzi am ajuns să-i am alături doar pe cei care sunt cu adevărat „ai mei”. Puțini, dar adevărați, sinceri, curați, fără măști, nu de umplutură, nu pentru ochii lumii, nu după interese sau bani. Oameni buni și calzi care mă ajută, mă inspiră, mă ceartă pe bună dreptate atunci când sar prea sus, și știu să-mi fie alături întotdeauna – oamenii mei, familia mea, prietenii mei, viitorii mei nași, cumătrii mei și bărbatul meu! Îi pot număra pe degetele ambelor mâini și știu întotdeauna că atâta timp cât ei sunt,  sunt și eu așa cum sunt. Restul sunt detalii…

Peste un timp voi reciti această postare și voi zâmbi, Peste ani probabil că voi și râde. Dar acum asta simt și asta trăiesc. Și m-am convins că nimic în viața asta n-ar trebui forțat, mânat din urmă, provocat, pentru că toate se întâmplă cu un scop și exact atunci când e sorocul. Trebuia să ajung la 30 – abia la 30, ar spune cei trecuți demult de aceasta cifră – ca să las să curgă totul după mersul firesc al lucrurilor. În schimb, cât de frumos se întâmplă toate! Și câte duminici întregi nu am deschis deloc laptopul și televizorul! Și câte cafele le-am savurat târziu după ce-a sunat deșteptătorul! Și câte sms-uri am primit și citit, cu inima mică și sufletul plin de dor! Și câtă iubire primesc și dau, în fiecare zi, omului care mă trezește cu privirea și mă sărută până când nu mai pot de atâta alint! Și câtă viață a apărut în viața mea!

pe blog

Într-o săptămână fac 30 de ani și niciodată n-am fost mai fricoasă, și totodată, mai mulțumită de mine. Trebuia să ard o dată ca să încep să trăiesc. Să trăiesc așa cum vreau!

Mulțumesc pentru șansă. Și pentru tot!