Bagajul meu pentru maternitate

Nu, nu sunt însărcinată, cu toate că mi-aș dori mult, mai ales că am primit undă verde de la medic în urma controlului general rapid efectuat recent la „Medpark”. Dar despre el în următoarea postare, promit.

Fiind la prima naștere și având o sarcină dificilă, tot ce voiam e să-mi țin puiul în brațe cât mai repede. Așa s-a întâmplat că până pe la 32 de săptămâni nu am cumpărat nimic pentru naștere. Mai aveam de la o prietenă niște hăinuțe, niște plapume, în rest- haos total.

Și cum am spus-o de fiecare dată când povestesc despre sarcină, naștere și creșterea Mariei – eu nu citesc nimic pe internet. Pentru că e o grămada de informație spusă de toți, indiferent de funcție, de experiență și de cunoștințe. Așa că eu am medicul meu, care mă consultă pe mine, pediatrul Mariei – în care am încredere totală, și 2 prietene deja cu copii care îmi dau cele mai practice sfaturi. Ele mă sfătuiesc din propria experiență, dar eu fac așa cum consider eu că ar trebui să fac 🙂

Muuulte întrebări am avut și despre bagajul pentru maternitate. Aveam impresia că trebuie să car toată casa după mine. Doar intram în baie, deschideam dulapul și automat în cap îmi răsuna: „Dar dacă o să am nevoie și de asta? Sau poate de asta?!” În fine, cumetra Nadia mi-a zis să mă relaxez (pe cât asta e posibil în a 38 săptămână de sarcină), că nu voi reuși să-mi spăl părul. Și așa a și fost 🙂

Eu am născut la maternitatea spitalului municipal nr. 1. Spital de stat, cu pereți cu var albăstrui, cu linoleum pe jos, cu paturi nu atât de noi, dar credeți-mă, toate aceste detalii mi le-am reamintit fiind deja acasă și privind pozele, nicidecum stând acolo. Pentru că în acele zile nu te interesează deloc, dar deloc, ce fel de gresie e pe jos sau dacă e frig sau cald în baie. Eu am născut sâmbătă noaptea, iar luni la prânz deja eram acasă. Care spălat pe păr în 2 zile? Care cremă pentru picioare? Care purtat cele 3 halate? 😀

Să nu fi fost prietenele mele, aș fi cărat încă o geantă după mine. Și așa am avut destule lucruri în plus care nici nu le-am scos din geantă. Dar și unele lucruri lipsă, sau prea puține, motiv care a stârnit panică în capul meu și până cei dragi nu au cumpărat și adus, nu m-am liniștit.

Așadar, ce am avut în cele 2 genți când am mers la maternitate să o nasc pe Maria. Repet, eu am născut la o maternitate de stat unde tot ce am primit a fost un pat cu lenjerie curată, o plapumă (cei drept, cam subțire pentru luna ianuarie), un pătuc pentru bebeluș. Odaia unde am stat cele 2 zile și 2 nopți era una obișnuită, cu 4 paturi (dar am avut doar o colegă cu mine în odaie), mâncarea ne era adusă de către cineva responsabil din spital, iar baia era peste 3 uși de noi, exact lângă camera de naștere care mereu era ocupată, respectiv nu prea aveam chef să stăm mult la baie când auzeam ca în palmă tot procesul nașterii 🙂

13432352_1775471012682556_5677414829416477982_n

Bagajul meu a fost mai mare decât pentru Maria și asta e și normal. În el neapărat am pus:
* lenjerie pentru pat – a mea, curată și parfumată.
* o plapumă groasă – eu am născut pe 30 ianuarie și bine că am luat-o, așa cum diminețile erau un pic mai reci.
* Haine – halat, 2 cămașe de noapte (în una am născut și s-a pătat când mi-a pus-o pe Maria pe piept), sutien pentru alăptat, chiloței normali din bumbac, papuci pentru cameră. Hainele pentru externare mi le-a adus soțul în dimineața plecării acasă.
* Produse de igienă și de îngrijire – pampers pentru maturi (vreo 8 bucăți), pelinci absorbante (se găsesc în farmacii și la Metro) – le-am folosit în timpul nașterii, dar și în prima noapte/zi după naștere, multe absorbante (de dorit cele mai mari – pentru prima zi, și apoi de care vă convin), gel de duș, săpun pentru mâini, periuță/pastă de dinți, hârtie igienică, șervețele uscate, un prosop pentru duș și un prosop pentru față/mâini.
* Pentru bebe – pătură mai groasă (în sezonul rece), pelincuțe simple de bumbac, pelinci absorbante (asemeni celor ca pentru mame), scutece mărimea New Born (eu recomand Huggies Elite Soft), șervețele umede pentru copii, ulei pentru copii (apoi acasă treceți la lăptișor de corp pentru copii), hăinuțe ( 2-3 body, pantaloni, cămașă/bluziță, căciuliță, ciorăpei), și ceva de învelit și înfășat (în dependență de sezon).
* Utile – din timp puneți-vă în geanta de fiecare zi o apă termală, pieptene, 2-3 agrafe, încărcătorul la telefon. Și neapărat, dar neapărat goliți-vă memoria telefonului, că de nu – o să vă pară rău. Credeți-mă, știu perfect ce spun 😀

Am scris această listă din memorie și sper că nu am uitat nimic. Și da, am ținut să o scriu public, ca poate va prinde bine unei tinere mămici care habar nu are ce să pună în bagajul pentru maternitate. Și nu în ultimul rând, știu că dacă am scris-o aici nu se va pierde. Asta așa, ca să fiu gata atunci când voi avea nevoie 🙂

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

30 iunie, 23:58

Măriuța mamei,

Mai am 15 minute din această zi de 30 iunie și vreau să-ți scriu doar câteva rânduri.

Acum seara te-am luat în brațe și te țineam strâns-strâns lângă piept, încercând să te adorm. Tu mă priveai atât de cald, atât de „a mea”, și eu am început să-ți vorbesc:

– Măriuțaaa, de când nu te-am mai ținut așa în brațe? De când aveai două luni și te adormeam doar pe mine. Acum vezi, nu te mai cuprind cu ambele mâini toată, stai cu piciorușele în gol. Asta înseamnă că tu crești, mamii!

6 luni

Tu crești!

**

Acum 6 luni, tot într-o sâmbătă, am început să trăiesc cu adevărat!

Maria mea, iubirea mea, viața mea!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Scrisoare pentru cinci

Măriuța mamei,

Azi ai împlinit 5 luni. Dacă ți-aș spune că prea repede trece timpul și că nu reușesc să mă satur de bebelușa Maria, o să mă crezi?!

De câteva zile întinzi mânuțele și mă cuprinzi. Peste ani și tu vei înțelege ce înseamnă ca fata ta să te îmbrățișeze. E vis. E ca o poveste. E lumea întreagă în acele două mânuțe grăsuțe care te caută și te cuprinde ușor de gât.

13537632_689258667879018_1251549086273212299_n

De 5 luni mă uit cu orele la tine. Când dormi, când te joci în pătuc, când stai cuminte și mă privești atunci când eu lucrez. De 5 luni ești unicul meu gând, unicul meu vis și cea mai repetată rugăciune.

Maria mamei, deja de 5 luni tu ești. Și asta-i cel mai frumos și cel mai scump ce poate fi în viața mea!

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Ce fac când nu fac nimic

În viața fiecărei tinere mămici vin zile când nu poți să faci nimic. O fi de vină soarele, luna, planetele, energia, oboseala sau toate luate la un loc, dar asta-i realitatea.

Niciodată n-am pretins că sunt o gospodină perfectă sau că îndeplinesc toate sarcinele de la job. Iar acum, de când o am pe Maria, îmi este tot mai complicat să-mi programez ziua și sinceră să fiu, nici nu mă strezez din cauza acestui lucru. Ce știu eu și m-am convins din primele două săptămâni de mamă, e că fiecare soț și copil are nevoie alături de o soție și respectiv, de o mamă odihnită. Iar odihna aduce calm, siguranță, împăcare, iubire și noi puteri.

Ce fac eu în zilele când nu pot să fac nimic? Și nimic înseamnă treburile gospodărești, în special curat, călcat, aranjat tot la locul lor.

  1. Dorm. Este cel mai sigur medicament pentru o mamă. Menționez – dorm ziua. Și nu mă interesează nimic, decât Maria să fie sătulă, curată, schimbată. În rest, dorm lângă ea măcar 2 ore, cât să-mi încarc bateriile. Iar somnul într-o zi cu ploaie e și mai bun decât în oricare altă zi.
  2. Citesc CĂRȚI. Intenționat am scris cu majuscule, ca să evidențiez. Nu casc gura pe facebook, twitter, pinterest, dar citesc. Înainte citeam foarte mult, drept dovadă o găsiți AICI. Acum m-am impus și am revenit la cititul cărților, care o fac tot în pat, lângă Măriuța, care doarme mai mult și mai liniștit când mă simte lângă ea. Mi-am selectat deja o listă de titluri noi pe care vreau să le citesc în acest an și asta mă motivează să nu abandonez ideea.
  3. Scriu despre Maria. Am un caiet din perioada gravidității unde mi-am notat cele mai importante date despre tot ce s-a întâmplat cu mine și cu corpul meu. Iar acum am cumpărat un carnet creat handmade, personalizat, unde scriu tot ce se întâmplă cu Maria: când prima dată a ținuț căpușorul, când a apucat singurică cu mânuța, și tot așa. Lucruri mici care cu trecerea timpului se uită. Dar așa, poți oricând reveni la aceste amintiri extrem de prețioase.
  4. De pe când eram gravidă am început să fac cărți senzoriale pentru copii 🙂 Știu, sună „nuștiu cum”, dar asta mă calmează și-mi dă posibilitatea să mă descoper. Vezi AICI detalii.1

     

    Și știu din spusele mamelor, din reacția clienților, din faptul că am o listă lungă de comenzi, că la moment brandul „Tik Tak Book” crează cele mai frumoase, mai sigure, mai atractive, mai educative și totodată, distractive, cărți senzoriale din țara noastră. Pentru mine este foarte important să știu că fac un lucru bun și apreciat, iar asta îmi dă puteri să merg mai departe.

Iar mai departe înseamnă RoConcept”, la care muncesc de câteva luni și parcă-parcă e gata să apară public. În curând 🙂

13508826_688657784605773_5064627782986072536_n

Voi, mămicilor, ce faceți atunci când nu puteți face nimic?! 🙂

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter