30 iunie, 23:58

Măriuța mamei,

Mai am 15 minute din această zi de 30 iunie și vreau să-ți scriu doar câteva rânduri.

Acum seara te-am luat în brațe și te țineam strâns-strâns lângă piept, încercând să te adorm. Tu mă priveai atât de cald, atât de „a mea”, și eu am început să-ți vorbesc:

– Măriuțaaa, de când nu te-am mai ținut așa în brațe? De când aveai două luni și te adormeam doar pe mine. Acum vezi, nu te mai cuprind cu ambele mâini toată, stai cu piciorușele în gol. Asta înseamnă că tu crești, mamii!

6 luni

Tu crești!

**

Acum 6 luni, tot într-o sâmbătă, am început să trăiesc cu adevărat!

Maria mea, iubirea mea, viața mea!

Scrisoare pentru cinci

Măriuța mamei,

Azi ai împlinit 5 luni. Dacă ți-aș spune că prea repede trece timpul și că nu reușesc să mă satur de bebelușa Maria, o să mă crezi?!

De câteva zile întinzi mânuțele și mă cuprinzi. Peste ani și tu vei înțelege ce înseamnă ca fata ta să te îmbrățișeze. E vis. E ca o poveste. E lumea întreagă în acele două mânuțe grăsuțe care te caută și te cuprinde ușor de gât.

13537632_689258667879018_1251549086273212299_n

De 5 luni mă uit cu orele la tine. Când dormi, când te joci în pătuc, când stai cuminte și mă privești atunci când eu lucrez. De 5 luni ești unicul meu gând, unicul meu vis și cea mai repetată rugăciune.

Maria mamei, deja de 5 luni tu ești. Și asta-i cel mai frumos și cel mai scump ce poate fi în viața mea!

Când plouă

… mult, și des. Și brusc s-a întunecat afară, chiar dacă era ora prânzului, și a început să tune puternic.

Maria mea e în faza când doarme foarte puțin ziua. Și așa stăm, eu cu ea și ea cu mine. Mâncăm, ne plimbăm dintr-o odaie în cealaltă și iar ajungem în dormitor. Ne oprim la fiecare oglindă și ne admirăm câteva secunde, apoi zâmbim și dăm din mânuțe de atâta bucurie.

Azi când a început să tune, ne-am băgat ambele sub plapumă. Și am adormit. Ambele. Ea lipită de mine și eu cuprinzând-o toată. Și așa am dormit 2 ore, fără să ne mișcăm una de lângă cealaltă. Când am deschis ochii, i-am simțit imediat mirosul. Fiecare mamă știe cum miroase puiul ei. Ca apoi s-o cuprind și mai strâns lângă mine și să-mi las capul lângă fața ei, să-i simt respirația, să-i admir buzele parcă pictate, să încerc să-i număr firele de păr din gene. Să o privesc minute în șir. Și să mă minunez că-i a mea!

Și să-i mulțumesc Domnului pentru aceste 2 ore, dar și pentru tot timpul de când a venit ea în viețile noastre. Iarăși să o cuprind și s-o pup încetișor pe frunte, pe obrăjor, pe mânuță. Și să nu mă intereseze absolut nimic, dar nimic. Nu s-a întâmplat nimic grav că rufele deja curate au stat în mașină în aceste 2 ore. Și că ceștile de ceai erau nespălate de dimineață. Și nici că florile din ghiveci așteptau udate, sau mormanul de haine – călcate. Nici măcar nu m-a interesat ce vom mânca la cină. Tot ce conta în acel moment a fost mânuțele ei care au început să mă caute la un moment dat. Și căldura de lângă noi, de sub plapuma care ne-a ocrotit de tunetul ploii.

13417443_682416928563192_8406950721055550869_n

Iar s-a întunecat afară. E noapte și Maria mea doarme în mijlocul patului mare. Iar noi doi o vom veghea fiecare de pe partea lui, ea întinzând mânuțele prin părți, astfel legând dragostea noastră. Și protejând-o, asemeni unei plapume, de tunet.

Un an!

Afară se lumină de ziuă. Am întors capul și i-am văzut fața: senină, albă, pufoasă, cu buzele cărnoase care se mișcau periodic, semn că în curând se va trezi și o să vrea să mănânce.

Și brusc mi-am amintit: azi e 1 iunie. Azi am un an de când toate gândurile mele sunt la Maria. Fix un an de când am descoperit că fericirea deplină înseamnă copilul nostru sănătos. Iar tu nu poți să vrei mai mult, pentru că acest copil e cel mai scump și dorit dar primit în viață!

Din prima clipă de când am aflat că sunt însărcinată am știut că va fi fetiță. Așa am simțit, așa am vrut, așa m-am rugat mulți ani ca să fie. Și astăzi ea este!

mariaa

Maria mea este exact așa cum am visat-o ani la rând. Nu, este muuult mai frumoasă și mai cuminte și extrem de dulce. Eu toată viața am știut că în ziua când va apărea ea, toate se vor schimba, începând cu mine. Și toată viața mea de până acum am fost sigură că venirea ei îmi va împlini fericirea.

Azi avem un an de când am descoperit că ne avem una pe cealaltă și 4 luni și 2 zile de când ne iubim, ne mirosim, ne pipăim și ne minunăm una de cealaltă. Și asta e atât, dar atât de frumos!

***

Am deschis caietul ținut pentru însemnări pe perioada sarcinii, am citit câteva pagini și am început să plâng. De fericire. De mulțumire pentru că acum citesc, totodată legănând-o pe Maria pe picioare. Ca ea să se trezească, să-mi zâmbească șmecherește și eu să mă topesc, a câta oară deja 🙂

marrr

Și împreună să răsfoim caietul cu coperta groasă în care s-au adunat cele mai frumoase rânduri despre Maria mea!

Cum am trăit până acum fără ea?!

3 luni și 3 zile

de când am început să trăiesc cu adevărat și asta doar datorită ție.

Mă trezesc și de fiecare dată, indiferent că e miez de noapte sau dimineața devreme, stau și te privesc minute în șir.

O să-mi fie dor.
De tine micuță, fragedă, neajutorată, cu ochișorii semi-închiși și cu mânuțele căutând un sprijin.

O să-mi fie dor.
Să te știu doar a mea, cum îți lași căpușorul pe sânul meu și adormi.

O să-mi fie dor.
Să te țin câte 3 ore pe mine, la propriu, ca să-ți împlinești somnul.

O să-mi fie dor.
De pielea ta fină-fină, de degețelele mici, de mirosul tău.

O să-mi fie dor.
Să mă privești fix în ochi și brusc să-mi zâmbești.

O să-mi fie dor, a naibii de dor, să dormim pe patul mare doar noi două și eu să te cuprind toată doar cu o mâină.
O să-mi fie dor de talpa ta micuță, de mânuțele tale care încap într-o palmă de a mea, de plânsul tău puternic atunci când ți-e foame.

Dar cel mai dor o să-mi fie de mine, așa cum sunt acum, cum ai reușit tu să mă transformi, să mă modifici, să mă modelezi, ca să eman numai viață și dorința de a fi mai bună. Pentru tine, în primul rând.
3 mai 2016

Câte ai reușit să faci în aceste 3 luni și 3 zile de când ești!
Te iubesc, Măriuța mea, viața mea, fericirea mea, împlinirea mea!

Scrisoare pentru Maria

Scumpa mea,

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi <3

Azi avem o lună de când suntem împreună în această lume. Fix o lună de iubire! Fix o lună de când nu contenesc să te privesc ore întregi. O lună în care am învățat să fiu mamă. Fix o lună de când mulțumesc tuturor pentru tot.

Știi, Maria, atunci când domnul doctor mi te-a arătat pentru prima dată, am început să plâng. Nu de durere, ci de fericire. Am repetat în gând, de câteva ori, o jumătate de rugăciune și am strâns cu putere mâina moașei care încă era lângă mine. În acele momente îi priveam pe toți din jur și nu știam cui să mulțumesc. Pentru tine, pentru primul tău plâns, pentru acei 2 ochișori deschiși pe care-i vedeam când întorceam capul, pentru sora medicală care te-a îmbrăcat în cel mai frumos set de hăinuțe pe care-l aveam în geantă. După 2 ore, când ne-au transferat în salon și am rămas doar eu cu tine, te-am culcat lângă mine și așa am stat până când se făcu dimineața. Niciodată, dar niciodată n-am să pot să-ți povestesc gândurile mele din acele ore, pentru că erau din tot ce am adunat în anii când te-am visat și când mi-am promis că le voi rosti, chiar și în gând, atunci când ne vom întâlni pentru prima dată, când vom fi doar noi două, când îți voi vedea chipul și simți mirosul.

Azi ai o lună. Tu măcar simți, așa micuță cum ești, câtă viață ai adus în viața mea? Eu sunt alt om de când te am pe tine. Eu respir altfel!

Ce mai învățat în această lună? Că pot. Că nu există zi sau noapte, că nu există somn lung, că nu există durere, că nu există timp de pierdut. Timpul a devenit foarte scump pentru mine. Tu reușești să-mi împarți ziua în ore pentru tine și doar pentru tine. Atât. Ai devenit dependentă de mine și eu nu mă încumet să te rup din brațele mele. Te țin ore întregi, până când nu-mi mai simt corpul din amorțeală. În schimb, îți simt respirația, căldura corpului tău, fosăiala atât de dragă, și de-aici nimic nu mai contează. NIMIC!

Azi ai o lună. Cea mai frumoasă lună din toată viața mea de până acum. O lună în care am trăit toate stările posibile, de la fericirea că te am, până la frica că n-am să mă descurc. Dar tu mă ajuți atunci când parcă nu mai găsesc puteri. Și eu încerc să nu greșesc în tot ce fac, ca să fiu sigură că tu crești sănătos și frumos.

Știi, Maria, fata mea, scumpa mea, viața mea, câtă fericire ai adus? Eu nu cred că vreodată am să pot exprima prin cuvinte tot ce simt când te simt, când te privesc, când doar mă gândesc la tine. În fiecare zi m-am întrebat cum, Doamne, am trăit până acum, și tot în fiecare zi te-am pupat de nenumărate ori pe obrăjorii moi și ți-am mulțumit că m-ai ales anume pe mine ca să-ți fiu mamă.

O luna

Când scriu aceste rânduri, tu stai înfășată lângă mine și fosăi. Este „cel mai-cel mai-cel mai” sunet din toată lumea asta, fosăiala asta a ta. Și eu nu-mi imaginez viața fără ea. Nu pot să cred că atâția ani am amânat venirea ta, „pentru că”, „de-atâta” și „deoarece”. În schimb știu că de acum încolo, nimeni și nimic nu poate fi mai sus sau mai important decât tine. Pentru că atunci când te-am născut, de fapt am renăscut și eu, ca să pot să te cresc și să-ți ofer toată dragostea și toată grija mea.

Azi ai o lună. Fix o lună de împlinire. Și recunoștință. Și mulțumire, pentru tot.

Știi, Maria, câtă viața ai adus în viața mea?!

Te iubesc, scumpa mea scumpă!

 

Maria

E sâmbătă, aproape de miezul nopții, în casă e cald și domnește liniștea. Eu m-am așezat la masa de lucru și am deschis caietul gros cu copertă roz în care scriu detalii sau fac însemnări importante despre tot ce se întâmplă în ultima perioadă în viața mea.

Iar în viața mea de fix 3 săptămâni a venit Maria.

De 3 săptămâni viața mea este altfel.
De 3 săptămâni eu sunt alta.
Pe 30 ianuarie a venit Maria. Și automat toate au căpătat alt sens, alte culori, alte traiectorii.
Este ceva de nedescris în cuvinte și credeți-mă, cât de mult n-aș fi vrut să-mi exprim starea, nu pot.

Era vineri, 30 ianuarie, și la ora 13 aveam înscriere la medic, ca să vedem „ce mai face fata și de ce nu vrea să iasă” 🙂 În urma controlului medicul m-a asigurat că totul este bine și că urmează să ne întâlnim în curând, eu cu el și noi ambii – cu fata. Am venit acasă cu gândul să ud și spăl toate florile din casă. Toate, asta înseamnă peste 30 de ghivece cu flori. Mi-am făcut un ceai negru cu lămâie. Am simțit că ceva nu-i așa cum a fost până acum și m-am întins un pic. Mai târziu totuși am udat florile, cu gândul că poate o să-mi treacă. La 10 seara mi-am sunat medicul, pentru că nu mai suportam, ca peste 20 minute să urc scările maternității cu gândul că totul trebuie să fie bine.
Acum, după 3 săptămâni, procesul nașterii și acele 2 zile în maternitate mi se par ușoare. De fapt, sinceră să fiu, eu am născut relativ ușor și repede. La ora 23 am intrat în sala de naștere și la 02.45 i-am auzit pentru prima oară plânsul. Și de aici toate au căpătat alt sens.

***
Exact o săptămână în urmă, la această oră, eu pășeam agale pe treptele maternității. Întâlnirea cu fata mea era aproape, iar eu știam că totul depinde de mine, din care motiv mă străduiam să fiu puternică, calmă, hotărâtă și ascultătoare 🙂
Cred că așa am și fost, până la ora 02.45, când am simțit cum domnul doctor mi-a pus-o pe burtă și m-a felicitat că sunt mamă cu fată. Aici țin minte doar lacrimile mele și plânsul ei. Mai departe e poveste!
Povestea mea, a bărbatului meu, a fetei noastre Maria! Povestea noastră!
( 5 februarie)

Știți care e cel mai plăcut miros din toată lumea asta?
Cel a copilului tău, pe care-l legeni în brațe și-l privești cum doarme!
(13 februarie)

De 2 săptămâni și 4 zile mă uit în cei 2 ochișori semi-adormiți mai mereu și sărut cei 2 obrăjori moi, și tot mă întreb cum, cum Doamne, am trăit eu până acum fără EA?!
(17 februarie)

Cred că încă mult timp, în fiecare noapte de vineri, eu nu voi avea somn și-mi voi aminti ceea ce-am simțit cu fix 3 săptămâni în urmă. E 2.45, ora când am văzut pentru prima dată ghemul de om care acum doarme lângă mine și zâmbește ❤
Iar eu tot îmi apropii nasul meu de năsucul ei, ca nu cumva să-i fie frig. Și-o miros, și o pup pe obrăjorii moi-moi, și mă uit la ea cu ceasurile. De 3 săptămâni eu trăiesc în lumea mea și a fetei mele Maria. Și savurez viața, minunea, iubirea și împlinirea!
(20 februarie)
Maria

***

Acum, când scriu aceste rânduri, Maria doarme liniștit în pătucul ei. Zilele mele nu mai sunt deloc ca înainte. Rugăciunile mele nu mai cer nimic altceva, decât sănătate puiului de om care a venit în viața noastră. Eu nu mai sunt ceea ce am fost. Și când mă gândesc câte schimbări s-au produs în aceste 3 săptămâni și cât de repede mi s-au schimbat prioritățile!

Nu aș putea să închei această postare fără a mulțumi public unor oameni. În primul rând, domnului doctor Constantin Ostrofeț și întregii sale echipe care în noaptea de 30 ianuarie au avut grijă ca nașterea Mariei să rămână în amintirea mea ca o experiență frumoasă. Al doilea copil tot la Maternitatea Numărul 1 îl voi naște, pentru că ceea ce am intuit, s-a adeverit: important e medicul, moașa și pediatrul, nicidecum WC-urile sau terciul care-l dau seara. Apropo, tare gustos și cu mult unt 🙂
Mulțumesc mult doamnei ginecolog Angela Prepeliță, care de ani de zile are grijă de sănătatea mea.
Mulțumesc mamei mele, pentru tot ajutorul din aceste 3 săptămâni.
Și un mulțumesc soțului meu pentru răbdare, grijă, înțelegere și somnul de dimineață.

Maria mea doarme liniștit.
Mulțumesc, Doamne, pentru o fată sănătoasă și cuminte.
Mulțumesc, Mărioara mamei, pentru împlinire! Te iubesc!