Nu sunt capabilă

… să urăsc. O spun cu toată sinceritatea în faţa voastră, avându-l ca martor pe Dumnezeu, singurul care poate vedea sentimentele adevărate (nu declarate) ale omului.

Da, mă supăr, mă enervez, gândesc negativ şi uneori mai simt şi nevoia de răzbunare… Dar, oricât de mult mi-ar greşi un om, nu pot să îl urăsc. Dincolo de orgoliul meu lezat de nedreptatea pe care cineva mi-o face, există un raţionament puternic, poate naiv, care îmi spune că noi, oamenii, nu ne naştem răi. Ne naştem puri, buni şi plini de iubire, dar experienţele trăite pe parcursul vieţii ne înrăiesc. Depinde de puterea fiecăruia de a depăşi necazurile… Pe unii necazurile îi fac slabi, pe alţii îi fac puternici.
Nu pot să urăsc, fiindcă eu cred că răutatea oamenilor ascunde suferinţe proprii, neîmpliniri şi dezamăgiri…
Mai mult decât că nu urăsc, mă bucur de binele şi de fericirea celor care mi-au făcut rău. Nu, nu e ipocrizie, nu sunt cuvinte care să mă pună pe mine ca om într-o lumină bună. Este sinceritate şi am un argument puternic. Dacă nu laşi orgoliul să decidă sentimentele pentru un om şi laşi bunătatea să facă asta, te vei bucura de fericirea celor care te-au nedreptăţit. Orgoliul va spune că aceştia nu merită fericirea, dar bunătatea te va ajuta să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă…
Nefericirea celor care mi-au făcut rău nu îmi face mie dreptate, nu îmi alină durerile, nu schimbă trecutul…
Mă bucur sincer pentru reuşitele şi fericirea celor care mi-au făcut rău, pentru că eu cred că orice bucurie a lor este o răsplată binemeritată pentru suferinţele şi nedreptăţile care i-au făcut să devină răi şi nedrepţi… Şi, în naivitatea cu care cred în schimbare, în reabilitare şi în iubire, sper că bucuriile şi fericirea pe care le trăiesc oamenii care mi-au făcut rău, le vor aminti că pot fi buni…

***

Scris de Irina Binder

Învățăm

„În timp, învățăm să evităm întâmplările care pot avea urmări prea dureroase.

Învățăm să alegem cu grijă. Învățăm cum să avem grijă de noi.

Ne dezvoltăm răbdarea, ne aflăm măsura, învățăm să tăcem, când trebuie. Uneori, astea-s mai importante decât înțelepciunea, talentul și frumusețea.

Învățăm să comunicăm fără cuvinte, să recunoaștem un „acum” sau „niciodată” din întâlnirea a două priviri.

Învățăm să înțelegem că timpul unor fapte a trecut. L-am pierdut definitiv, irecuperabil. Și învățăm să ne împacăm cu asta.

Învățăm să recunoaștem momentul unei șanse – când trebuie să avem curaj, sclipire, nebunie și un sentiment în inimă, a cărui denumire nu o știu încă, care-ți spune că deși pare ciudat, e înfricoșător și nu te „caracterizează”, trebuie să faci așa, acum. Învățăm că în momentul de după alegerea asta „riscantă”, trebuie să ne împăcăm cu ea și să blocăm orice gând de îndoială.

Învățăm să aducem confort în viață și casă.”

Zina Zen

De la Simona

„Nu trece zi de la Dumnezeu să nu ne sară țandăra pentru 20 până la 200 de căcățișuri. Totul ni se pare exasperant, de la nesimțiții străzilor la nesimțiții corporațiilor. De la programul tv până la programul tuturor oficiilor de relații cu clienții. De la omul cu care împărțim casa până la omul cu care împărțim biroul. De la vreme la vremuri.
Dar e destul să-ți intre un morcov în cele mai delicate cotloane ca să realizezi că toate astea sunt prostii, că adevăratele necazuri te pălesc în moalele capului fără drept de apel.
Am trecut, în ultimele trei săptămâni, printr-un coșmar – de care, slavă Domnului, am scăpat.(…)
Mă uitam la privirea doctoriței, fiindcă eu nu pricepusem nimic din rezultatul care, de altfel, conținea inclusiv cuvântul “cancer”, dar nu bungheam sintaxa, nu știam cine pe cine determină. S-a dovedit a fi nu știu ce antigen-cancer-ser, o denumire de test de laborator. A fost cea mai lungă secundă din viața mea. A ridicat ochii și-a spus: “A, e ok! E benign!”. (…)
Nu mă mai interesează că plouă și primăria de sector nu face față băltoacelor. Nu mă mai interesează că încă n-am primit salariul pe februarie (de fapt, să fiu sinceră, asta mă interesează un pic). Nu mă mai interesează că, sub articolele pe care le scriu în Adevărul, mă înjură niște retardați degeaba, fără niciun argument care să treacă de nivelul unui urangutan bolnav. Nu mă mai interesează că uneori răcesc și tușesc. Nu mă mai interesează că prind semaforul roșu de patru ori la rând.
De câte ori mă apucă revolta cum că viața e mizerabilă, apăs recunoscătoare pe buzunarul în care am rezultatele medicale de azi. Și niciun antidepresiv nu funcționează mai bine.
Sper să-mi aduc aminte de asta de câte ori cineva va fi mojic cu mine, egoist, trădător sau pur și simplu agasant. Fiindcă dacă nu mă părăsește Dumnezeu, nimeni altcineva nu va fi în stare s-o facă.”

––––––––––
Scris de Simona Catrina (simona.revistatango.ro)

De la Irina cetire

„… ce iti propui sa faci anul acesta? ce rezolutii ti-ai trecut pe lista lui 2012? Interogatii fatale, deseori urmate de raspunsuri triste si repetitive: sa slabesc, sa ma las de fumat, sa fac economii, sa nu ma mai plang din orice… Mai in gluma, mai in serios, eu va propun cateva rezolutii plasate sub semnul frivolitatii si modei. Obiectivul meu: pana la finalul anului sa va fac sa iesiti din zona voastra de confort stilistic.

Rezolutia nr. 1: Aveti incredere in instinctul vostru.
Coco Chanel, pare-mi-se, spunea: “nu exista moda, daca nu coboara in strada”. Inspirati-va din nenumaratele bloguri de street style, cautati unul care sa vi se potriveasca, lasati garda jos si dati mai putina importanta parerii celorlalti. Conteaza cum va simtiti voi in hainele respective si cat de mult va place tinuta pe care ati creat-o. Cine stie, poate deveniti initiatoarele unei neo-tendinte.

Rezolutia nr. 2: Arborati mai multa culoare si culori mult mai diverse.
Dupa Color Blocking-ul estival, urmeaza Color Chic-ul hibernal. Stiu ca ma repet in fiecare an, dar o fac pentru ca frica femeilor de a purta culori mai deosebite (nu consider culoare deosebita bejul, si nici nuantele timide) mi se pare irationala. Unele studii de specialitate (fizica optica, neuro-optica, imagistica) spun ca in lume exista intre 2 si 10 milioane de culori. Institutul Pantone, cel care lanseaza anual trenduri cromatice, lucreaza cu circa 4,000 de nuante. In schimb, 70% dintre femei aleg… negrul? Come on…. Sfatul meu? Propuneti-va pentru inceput ca o zi pe saptamana sa nu purtati negru sau orice alte culori inchise. Deloc. Indiferent de sezon. Pasul urmator: cate o piesa in rosu, galben, roz, verde, albastru, violet, plus accesorii colorate. Nu e cazul de un total look, sa provocati un soc retinian celor din jur!”

––––––––––––––––––
Continuarea cititi pe blogul Irinei Markovits