Hai ş-om fi toţi proşti

Sunt foarte indignată, enervată, supărată, ziceţii cum vreţi.

Vineri seara, ora 21:30, eu cu Vica la „Delice D’Ange”. Am stat cîteva minute bune pînă când un chelner ne-a adus îngheţata. Pentru Vica – caramelă şi fructe de pădure, mie – mango şi ferrero roche. Repet, 100 gr de îngheţată adusă în peste 15 minute. Şi Vica mănâncă caramelă şi fructe de pădure, eu – mango şi fructe de pădure. Frumos chem chelnerul şi-i reamintesc comanda mea. El îmi ia farfuria şi o dă chelneriţei de la îngheţată. Fata ia o lingură şi scoate din farfuria mea biluţa de îngheţată de fructe de pădure şi o aruncă în bolul mare din vitrină cu îngheţată de fructe de pădure. Apoi clăteşte lingura într-un vas (???), ia ferrero roche şi pune exact în locul unde mai devreme era cea de fructe de pădure.
Ok, fie şi aşa, am mâncat îngheţată de mango şi ferrero roche amestecată cu fructe de pădure. Dar surpriza cea mare abia urmează.
Cerem nota de plată. De 6 ori (nu exagerez, am numărat) trece acel chelner pe lângă noi până eu iarăşi îl rog să ne aducă nota. 10 minute a durat până să vedem nota, pe care scria „Îngheţată 40 (3 rânduri spaţiu) îngheţată 40.” Eu mă bucur şi îi zic Vicăi: „vezi că ne-am încadrat în 100 de lei” „Îhî”, zâmbeşte Vica. Pentru că aveam la noi doar 100 lei cash, (ultimii lei, după schopping) Vica scoate 2 bancnote a câte 50 lei, le pune peste nota de plată şi-i îmnînează chelnerului carnetul. Restul citiţi la Vica, că mă enervez şi mai tare.

Morala cred că fiecare o ştie. Dar nici chiar aşa. Din ochi, pe bune – te prosteşte din ochi. Şi încă se uitau la noi de parcă eram de pe altă lume. De 3 ori am încercat să explic – 3 chelneri, inclusiv fata care a spălat lingura într-un vas, – nimeni nici măcar nu au încercat să-şi ceară scuze pentru nelămurire. Din contra, toţi brusc aveau de lucru şi nici nu ne ascultau. „Nu poate să fie aşa ceva. Cum poate să coste îngheţata 80 de lei?”. Păi poate să coste, în Chişinăul nostru costă. Şi uite că şi la Delice D’Ange costă. 100 de lei.
Halal de noi.
Căutăm soluţii? Nu-s, şi degrabă nici nu vor fi.
Păcat.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

În atenţia autorităţilor

Zilele trecute Eugen a publicat pe blogul său un fel de mesaj, sau scrisoare, dacă vreţi, a unui grup de părinţi indignaţi. Este vorba despre recentul Campionat Internaţional de Dans Sportiv şi despre neimplicarea Federaţiei Moldoveneşti de Dans Sportiv în tot balamucul care se petrece chiar sub ochii noştri.
Sunt curioasă dacă în urma acestei plângeri cineva din cei de sus va reacţiona.
Mă întreb şi vă întreb: cine se face responsabil de această problemă? Şi cel mai important e, cui convine această situaţie?
—————————-
Dansurile sportive din Moldova – mit şi realitate.

Recent în capitală s-a desfăşurat o nouă ediţie a Campionatului Internaţional de Dans Sportiv, devenit tradiţional pentru această perioadă a anului. Campionatul este un eveniment bine mediatizat, iar ediţia din anul acesta a atras atenţia prin rezultatele incredibile pentru sportivii nostri – 90% din medaliile cîstigate.

M-am bucurat nespus, ca oricare altă persoană, retraind un sentiment profund de mîndrie pentru noi, moldovenii. Şi fericirea mea ar fi fost fără de sfîrsit, dăcă, din întîmplare, la urechile mele n-ar fi ajuns nişte zvonuri contradictorii vizavi de acest campionat. Am fost intrigată, punîndu-mi şi eu întrebarea: oare atît de slab dezvoltat este acest sport în celelalte 30 de ţări foarte avansate din punct de vedere economic, participante la concurs, dacă majoritatea premiilor au fost luate de către dansatorii moldoveni.
Ca să nu mă bazez doar pe zvonuri, în ziua a doua de concurs am discutat cu mai multe persoane: sportivi, antrenori, arbitri, foşti sportivi întorsi de Paşti din străinătate, părinţi şi simpli spectatori.

„Toate concursurile naţionale şi internaţionale, desfăşurate în Moldova sunt trucate” – au spus în unanimitate toţi, în afară de simpli spectatori, care nu sunt iniţiati în această bucătarie. Şocant, dar această frază a fost spusă calm, de parca ar trebui sa fie normă. Mai mult ca atît, am aflat că scenariile se fac înainte de concursul propriu-zis. Se ştie cu exactitate cine va urca pe podium, indiferent de calitatea prestaţiei, iar interviurile cu viitorii campioni pentru posturi TV se fac înainte de evaluare.
Asa s-a întimplat în cadrul Campionatului Internaţional de Dans Sportiv, desfăşurat la Chişinău. Se cunoştea din timp că primul loc este pregătit pentru perechea din Moldova, dar diferenţa dintre nivelul evaluării era atît de evidentă, încît incredibil era, că se va recurge la astfel de truc.
Cu toată stima pentru reprezentanţii Moldovei, trebuie să recunoaştem că evaluarea a cel puţin 2-3 perechi a fost superioară perechii moldovene. Însă la Palatul Republicii înmînarea premiilor a mers după scenariu, sportivii noştri au urcat pe podium, fapt ce a bucurat publicul, dar a uimit mulţi antrenori. Unii sportivi, prezenţi la campionat, au mărturisit, că le va fi jenă sa recunoască peste hotare că vin din Moldova, deoarece de azi înainte moldovenilor le va merge vestea că fură medalii la ei în ţară, fără mustrări de conştiinţă.

Şocant, dar trucarea a avut loc în prezenţa arbitrilor internaţionali. La mijloc sunt interesele personale, inclusiv financiare. La astfel de concursuri sunt invitati „arbitri-prieteni”, cu o reputaţie dubioasă, care se ajută rciproc, iar pentru ochii lumii, din comisie mai fac parte cîţiva arbitri oneşti, necoruptibili, care, din păcate, nu pot influenţa semnificativ corectitudinea arbitrării.
Acest fapt se poate observa din descifrările de arbitraj. Însă, organizatorii ultimului campionat au refuzat să le prezinte, probabil de teama unui scandal.
Tactica dată funcţionează de mai mulţi ani fără de schimbări, pentru toate categoriile de vîrstă, iar în urma a astfel de trucări prestigiul Campionatului din Moldova scade considerabil, se formează o imagine proastă a ţării-organizatoare, se provoacă traume psihologice, iar participanţii-oaspeţi sunt dezamăgiţi. Din ce în ce mai mulţi sportivi şi cluburi cu renume refuză participarea în concursuri desfăşurate în Republica Moldova din cauza acestor jocuri după culise.

Probabil, participanţii de peste hotare nici nu sunt prea doriţi, pentru a nu încurca gazda să desfăşoare „tema de acasă” pregătită din timp.
De la un timp încoace, la un campion adevărat revin cîţiva „de carton”. În ţările civilizate din Vest concursurile sunt obiective, cu un procent de politizare foarte scazut, în comparaţie cu Moldova şi Ucraina, care sunt lideri la acest capitol.
Sportivii din categoria 12-14 ani sunt promovaţi la fel cu cei de 18 ani, şi puşi în faţa aceloraşi sarcini. Această matematică simplă, vorbeşte despre nivelul actual al acestui sport, fără de principii morale, care promovează şi urcă pe podium proprii copii.

Ar fi incorect să nu recunoaştem că sportivii noştri muncesc şi investesc enorm în acest domeniu, însă la Campionatele cu o arbitrare corectă, campionii de carton – copii de sponsori, ambasadori, preşedinţi de cluburi şi federaţii sportive – rar ajung să danseze în finală.
Regulamentul competiţiilor este încălcat. În Rusia, România şi alte ţări, preşedinţii federaţiilor sportive sunt persoane publice, cu reputaţie înaltă, care, conform statutului, nu au cluburi personale. Promovînd principii democratice, susţinere reală şi egală, în primul rînd a talentelor şi doar apoi a sportivilor cu posibilitaţi financiare, au ridicat, într-un timp scurt, nivelul dansului sportiv la cel mai înalt rang.

De ce tac antrenorii şi parintii?! Au frică să vorbească – îşi pot pierde serviciul, iar copii sa nu mai primeasca ore individuale. Sportivii, care i-am întîlnit, întorşi de Paşti din străinătate, plecaţi cu voie sau fară, mărturisesc că nici ei nu erau protejaţi de Federaţia Moldovenească de Dans Sportiv, deoarece această organizaţie, monopolizată de aceeaşi persoană timp de 20 ani, foloseşte structura obştească doar pentru sustinerea brend-ului propriului club.
Incontestabil, fondatorii clubului-monopol îşi au meritele sale, dar de ceva timp încoace, tot ei, cu părere de rău, poate inconştient, împiedica dezvoltarea liberei concurenţe – cluburile concurente sunt metodic „slabite” sau nevoite să iasa din Federaţie. Cele rămase, care acceptă tăcit jocul monopolistului sunt folosite mai mult ca „material de umplutură” la campionate, pentru ridicarea de rating a „campionilor de carton”.

„Au fost şi vremuri frumoase”, spun foştii sportivi, „cînd erau multe cluburi autohtone puternice, iar campionatele interne nu erau atît de politizate. In acele vremuri pe podium ajungeau cei mai buni”. Oare de ce Federaţia nu permite Asociaţiei să funcţioneze normal, printr-o judecată de durată, nu cumva din frica de concurenţă?!
Presiunile şi nedreptăţile care se comit, aruncă în afara sistemului dansatori şi antrenori talentaţi, care astăzi măresc faima Germaniei, Danemarcii, României, Greciei, Italiei, SUA şi altor ţări.

De ce s-a ajuns pîna aici?

Cred că activitatea Federaţiei, camuflată după reportaje faimoase, transmise de posturile noastre de televiziune, trebuie luminată. Spectatorii să afle cum sunt folosiţi banii publici, deoarece finanţarea fiecărui campionat se face nu numai din veniturile persoanelor fizice şi a sponsorilor, dar şi din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Federaţiei Internaţionale de Dans Sportiv.

Celelalte federaţii de sport din Moldova achită nu numai drumul şi cazarea peste hotare, ba chiar şi acordă burse lunare sportivilor cu rezultate excelente, în mod public şi transparent. Daca se face acelaşi lucru în cadrul Federaţiei Dansului sportiv, de ce nu este afişat?
Comitetul Naţional Olimpic a avut mai multe sesizări privind haosul din Federaţia Moldovenească de Dans Sportiv, ce nu conferă faimă sportului, dar „acoperisul politic” de odinioara a salvat-o de fiecare dată pentru că politicienii vedeau totdeauna doar ambalajul, iar restul nu-i interesa. Timpurile, însa, s-au mai schimbat… Poate şi Ministerul Tineretului şi Sportului are o parere!
Indiferent cum va evolua situaţia, părinţii, în continuare, îşi vor încuraja odraslele în practicarea acestui sport frumos, vor face în continuare eforturi pentru a achita antrenamentele, costumele sau rochiile strălucitoare, deplasările la concursurile internaţionale, care, din spusele unor părinţi, depăşesc anual suma de 10000 de euro. Insă. cu siguranţă, nu vor mai tolera concursurile trucate din banii proprii.
Mai multă transprenţă în dans – mai multe talente; mai multe talente – mai mulţi campioni adevăraţi; mai multi campioni adevăraţi – mai multă mîndrie de ţăra. Foarte simplu.

———————————————————
„Trist”, cum a spus şi Eugen.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Mesaj pentru candidatul meu

În această seară toţi sunt cu impresii. Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon în sfârşit au stat faţă în faţă. Eu nu pot să zic nimic, pentru că nu am văzut acea emisiune. Dar şi pentru că eu, în sfârşit mi-am promis să nu mă mai enervez şi să nu atrag atenţie candidaţilor şi wishlist-urilor lor.
Nu sunt indiferentă faţă de ţara mea şi aş vrea ca viitorii mei copii să meargă duminica la un stadion naţional, pentru a privi un meci, şi vinerea la nişte lecţii de înot într-un centru sportiv pentru copii. Şi aş mai vrea ca depozitul din spatele Colegiului de Transporturi să devină depozit pentru atribute sportive, că tot este teren de sport alături, nicidecum să rămână „sklad” pentru „posîlşile” de la Italia”, cum întreabă toţi care se rătăcesc pe aici. Mă gândesc c-ar prinde bine şi nişte zebre pe străzile oraşului sau măcar o linie albă, care ar arăta unde se termină banda din dreapta şi începe cea din stânga. Ştiu că multe mame visează ca cineva să demonteze toate „caceliile” din ogrăzile comune, în schimb să repare „pesociniţăle” şi să adauge nisip normal. Şi nişte scaune, de dorit nu verzi. Şi numerele pe case, şi denumirile la străzi. Şi să facă cumva ca şoferul „rutierei” cu numărul 110 (Râşcani-Telecentru) să nu mai parcheze sub ferestrele oamenilor.
Eu vreau prea mult? Nu cred. Ei vor de la noi şi mai mult. Cu un vot, cineva devine primar, altul viceprimar, celălalt şef de direcţie. Ei devin datorită nouă, celor care suportăm promisiunile lor, an de an, campanie de campanie.
Chiar dacă e greu şi nu mai ştiu cum, eu am să votez pe 5 iunie. Mai adaug o ştampilă în buletin, că oricum trebuie să-l schimb.

P.S. Dacă Eugen s-a lăudat că Şăfu i-a făcut cadou un iPad, eu declar sus şi tare că vreau un iPhone 4 alb. Doar suntem în campanie, cînd visele se împlinesc…

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Hai

să fim sinceri: mai reuşeşte ceva sau cineva să vă mire? Pe mine nu. Absolut deloc. Eu deja sunt deprinsă cu grosolăniile oamenilor. Nu mă mai supăr cînd cineva ganeşte sau kidăneşte. Şi am imunitate la strelci şi tot felul de nacealnişe (la masculin e nacealnik, pentru femei merge nacealnişe?!) Că dacă tot suntem moldoveni şi iubim Moldova, iubim Chişinăul, propun să începem a iubi şi Bălţiul, că tot se fac adunături pe ploşiadi pentru demonstrare de „Gorjusi şto ea moldovan”. Mă întreb oare pînă cînd unii se vor bate cu pumnul în ghept, vor comanda tot felul de ştiri şi vor mitui pe cine-i cade în agenda de Vertu, doar pentru a demonstra cuiva ceva?!
Eu nu am nici un gînd important să spun sau scriu azi, aici. Eu doar vreau să spun şi scriu că m-am săturat pînă-n gît de ştiri, de directori, de cereri, de prostia oamenilor şi de oamenii proşti. Mi-e silă să văd colajuri de prost gust şi acţiuni doar de dragul unui plus. În faţa cuiva, sau în contul altcuiva. Şi nu contează că suntem puţini şi afară plouă. Important e că suntem moldoveni şi toţi într-un glas spunem „Hai Moldova”. Doar spunem, că în rest mai greu cu acţiunile. Hai, deci…
Pînă una-alta, joi e zi grea. Joi e ziua cînd oamenii străini devin de-ai tăi…

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

cînd

Ce se întîmplă cînd suni şi suni, timp de 3 zile, şi abonatul nicidecum nu vrea să-ţi răspundă la apeluri?
Ce se întîmplă cînd suni, nu răspunde, dar nici nu revine să vadă, poate mureai şi primul număr în contact e al abonatului cu pricina?
Ce se întîmplă cînd laşi cuiva o ofertă de colaborare şi revii peste 2 zile după răspuns. Persoana îţi comunică faptul că încă nu a vorbit cu şeful, revine azi neapărat. Azi-ul a trecut, şi mâine-le tot, cînd suni tu îţi zice „Az pîn la 8 vă sun. Nu-i tîrzîu la 8? Vă sun numadicît” şi n-a mai sunat.
Ce se întîmplă cînd pleci în vacanţă pentru 2 săptămîni, şi Union Fenosa te deconectează „pentru neoplată”?
Ce se întîmplă cînd un chelner te priveşte cu dispreţ, în timp ce bagă în buzunar 8 lei lăsaţi de tine?
Ce se întîmplă cînd mergi la o biserică să stabileşti ziua unui botez, şi acolo toţi îţi sar în cap cu „Da de ce aţi stat pînă acum? Copilul trebuie botezat după 40 de zile după naştere. Ce fel de părinţi, să ţină copilul atîta timp nebotezat?”?
Ce se întîmplă cînd rutiera se opreşte în loc şi cel din urmă brusc frînează, evitînd cu mare greu o tamponare?
Ce se întîmplă cînd la ora 7 seara vezi un bărbat îngrijit, dar plin de griji şi obosit, care stă la coadă într-o alimentară, aşteptînd să achite pentru 2 pâini, un pachet de lapte şi o varză, el fiind încălţat într-o pereche de adidaşi rupţi?
Ce se întîmplă cînd în aceiaşi alimentară, vînzătoarea (hîtră şi cu scop bine ştiut) bate de 2 ori o brînzică de 4 lei, iar după ce achiţi, iai bonul şi-i arăţi, ea se uită la tine şi-ţi spune „Asta nu eu, asta maşînca” şi-ţi întoarce spatele?
Ce se întîmplă cînd mergi la Centru Republican de diagnostică pentru o banală analiză a sîngelui, şi nimeni nu-ţi dă bon de plată pentru serviciile achitate?
Ce se întîmplă cînd un manager a unui pompos club sportiv din oraş îţi prezintă oferta anuală şi tu zici că te gîndeşti, iar în replică auzi „Oi boje, a şto dlea vas tîsecea evro?”?
Ce se întîmplă?
Ce se întîmplă cu oamenii noştri? Sărăcia, invidia, ignoranţa, nepăsarea sau frigul de-afară???

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Chişinăul, într-o luni dimineaţa

E rece, extrem de rece. Şi urît. Doamne, cît e de urît acest oraş al nostru, această capitală ce se vrea europeană. Dacă peste zi maşinile colorate umplu străzile, luni pe la 8 dimineaţa e de dorit să nu vă plimbaţi pe străzi. Doar dacă arde ceva, în rest e strict interzis , că vă umpleţi de oftică. O să vă enervaţi tot văzînd gunoi pe marginile drumurilor şi tot aşteptînd să vedeţi verdele verde la un semafor murdar de glod.
Şi pentru ca bucuria să fie împlinită, l-aş sfătui pe Nistor Grozavu să-şi atîrne în faţa ferestrei de la dormitor, de la salon, de la bucătărie, toate placatele publicitare se se întind de la Botanica pînă la Poşta Veche. Să-şi bucure ochii cu opalas, mobil1, turcia doar cu star, preţ trăsnit şi cheia galbenă olmosdon cu plus. Şi neapărat primarul să-şi cîrpească drumul pîn’ la Coloniţa, exact cum e cel din preajma Tipografiei Centrale.
Nu veni, primăvară, că se topeşte zăpada şi apa papă asfaltul. Că glodul ajunge pe staţii, garduri, trotuare. Iarba creşte haotic şi salariul e mizer la muncitorii de la Spaţiile Verzi. Şi în genere, totul este bine şi aşa, de ce trebuie să ne duşmănim? Iar cei care tot analizează salariul lui Parlicov, sunt nişte invidioşi. Vouă cine vă înterzice să puteţi aşa? Aa? Munciţi, ca să aveţi. Şi-atunci no să vă mai intereseze gropile sau semafoarele.
Afară ninge. E luni, 21 februarie…

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter